Treceţi batalioane române Carpaţii!

Se pare ca a cam devenit un eveniment aparitia unu articol pe acest umil blog.
Ca sa contrazic statistica si pentru ca am mai bifat o parte din tara in condica pelerinajelor mioritice, va prezint in cele ce urmeaza (stiu, suna a formulare tip :) ) ultima tura facuta de Sandero si prietenii lui (adica noi).
Cum ati ghicit si din titlu, am fost in Moldova......aaaaa....pardon, greseala eronata., in Ardeal, zona cunoscuta si ca Transilvania de catre fanii Dracula si printu' Charles (o sa vedeti ca nu degeaba l-am introdus si pe el in naratiune).
Planurile de calatoria imi circulau de mult timp prin cap, asa ca doar perioada potrivita si cativa arginti de cheltuiala mai trebuiau. Perioada aleasa a fost uichendul prelungit de Rusalii, cativa bani de cazare, drum si cheltuiala erau, asa ca sambata, dis-de-dimineata (a se citi ora 5:30), paraseam Bucurestiul in directia nord-vest cu un itinerar bine stabilit. Cine ma cunoaste stie ca sunt in stare sa calculez traseul, obiectivele de vizitat si orele mai ceva ca o agentie de turism.
Centura libera, autostrada cu 3 masini pana la Ploiesti si racoarea de dimineata au facut sa ajungem cat ai zice peste pe valea Prahovei si apoi la Brasov. Neatentia m-a facut sa pierd ceva timp ratand intrarea pe varianta, dar am castigat traversarea unui oras frumos si viu...chiar si la 8 dimineata.

Curand am ajuns in zona impanzita de biserici fortificate sasesti situate pe drumul spre Sighisoara. In fiecare sat era cate una, dar singura care ne-a interesat era cea din Viscri (Weiss Kirch=Biserica Alba). Trebuie sa recunosc, publicitatea de la tv a fost unul din motive. Desi drumul de legatura de la E60 e ca vai de mama lui, iar saracia multora dintre locuitorii zonei, evidenta, zona avea o simplitate si un farmec aparte. Probabil de asta a fost atras mostenitorul (sau nu?!) coroanei britanice atunci cand si-a cumparat o casa modesta in sat. Cand zic modesta, nu exagerez deloc. De curiozitate, am vrut sa vedem care este si am intrebat localnici pana cand cineva ne-a spus ca este chiar cea langa care oprisem. Nu iesea cu absolut nimic in evidenta, cel putin pe din afara. In rest, satul este un colt de ev mediu in care s-au integrat perfect micii comercianti-manufacturieri, dar si proprietari de pensiuni din zona, totul fiind construit sau renovat in stilul satului vechi transilvanean. In tot acest decor, forfoteau si destui straini (mai degraba englezi, din ce am observat) veniti la relaxare sau munca (un grup de studenti, impreuna cu profesorul faceau practica la restaurarea cetatii).

Revenind la drum neted, am inaintat spre inimea Ardealului, urmatoarea oprire fiind la Targu Mures. Motivul? Nu vreun obiectiv turistic (o sa mergem si acolo, dar alta data), ci un mare blocaj, datorat harniciei asfaltatorilor. Dupa repaosul fortat, prin caldura care aparuse deja, am continuat drumul, oprirea proxima fiind la Salina Turda.

Auzisem de bine si mi s-a confirmat banuiala. Salina este o capodopera, combinatie intre munca de milioane de ani a naturii si cea de 150 de ani a oamenilor. Coborarea incepe fara sa anunte ceva special, iar dupa cateva sute de metri de coborare lina, apare spectaculosul: o cavitate imensa sapata in sare, pana in fundul careia se ajunge cu doua lifturi de cate 13 etaje. Ajuns in fundul pamantului, descoperi o lume paralela: parc de distractie, jocuri, barcute, chiar si loc unde poti cumpara ceva de baut sau mancat, toate puse in valoare de luminile atarnate de tavan sau aranjate in forme futuristice.

Dupa o combinatie de coborare cu liftul si urcare pe scari, am revenit la caldura de afara. Clujul ne astepta. In scurt timp, coboram dealul Feleacului si ajungeam in vechea Napoca, unde am gasit repede pensiunea din zona centrala care urma sa ne fie casa pentru o seara. Imediat, lasand-o pe Simona Halep "singura in fata Sharapovei", am iesit la explorerea orasului, nimerindu-ne fix in perioada de final a TIFF, cu actori, organizatori si decoruri special pregatite pentru ultimele filme si festivitatea de premiere. Ce mai colo-ncoace! Ma simteam ca la Hollywood :)

Lasand cinematografia cu treaba ei, am profitat de timpul avut la dispozitie pana seara si, desi oboseala se simtea deja, am facut un tur al centrului istoric cu tot ce are acesta mai frumos: stradute, piete, biserici, cladiri istorice, dar mai ales aerul de oras vestic. Mie mi s-a parut un Sibiu mai mare, tinzand spre metropola. Spre inserat am luat cina chiar in buricul targului, la o terasa de fite, nas in nas cu cativa actori. Ne-am facut apoi siesta cu o ultima plimbare nocturna si paturile au fost cei mai buni prieteni peste noapte.

Duminica dimineata am fost printre primii vizitatori ai superbei gradini boanice, o adevarata oaza in mijlocul orasului. Daca n-am fi stiut ca la doi pasi sunt strazile pline de masini, senzatia ar fi fost cu siguranta ca suntem intr-o padure, undeva in creierii muntilor sau chiar in jungla. Pe langa toate astea, trandafirii erau infloriti in zeci de culori, creand un peisaj de pastel.

Parasind Clujul chiar in ziua de Rusalii, ne-am indreptat spre Apuseni, traversand cateva sate in care oamenii inca tin la traditii si se indreapta ritualic spre biserica. Usor, pajistile de la campie si dealurile au lasat locul padurilor si am ajuns in zona lacului Belis-Fantanele unde am avut un scurt popas, dupa care drumurile de munte erau ale noastre.

Cand spun "drum", nu ma refer la o sosea, ci la un drum forestier cu rang de DN, exact prin zona pe unde acum cateva luni a cazut un avion, gasit cu greu de cativa localnici. Padure cat vezi cu ochii si un drum bombardat, asa ca imi inchipuiam cum ar fi sa ai nevoie sa te deplasezi pe acolo pe timp de iarna. Chiar daca nu a fost asa lunga, datorita starii precare, bucata asta prin salbaticie a parut interminabila. Totul pana cand, intr-un final, am ajuns la civilizatie, in inima Tarii Motilor, zona cu cele mai multe pesteri si relief carstic din Romania.
Trebuia sa profitam de specificul zonei, asa ca am descoperit imprejurimile, cele mai interesante fiind Pestera Ghetarul Scarisoara (unde se conserva perfect un strat de 16m de gheata, iar stalactitele si stalagmitele sunt din acelasi "material") si Poarta lui Ionele, speciala pentru prezenta liliecilor inauntru. Toate astea le-am vazut printre reprize de ploaie rapida de vara.

Stiu, mai erau multe locuri de vazut prin zona, dar seara ne-a prins in drum spre Alba Iulia. Promit sa revin cu alta ocazie cand sa am mai mult timp la dispozitie pentru Cetatile Ponorului, Groapa Ruginoasa sau alte obiective.
Cetatea Marii Uniri m-a impresioanat inca o data, acum fiind complet renovata insa. In luminile serii, atractia principala din Alba Iulia primea deopotriva localnici si turisti intre zidurile perfect conservate si reabilitate. E un loc in care te poti plimba, relaxa, reculege, admira arhitectura sau sta pur si simplu la terasa, simtindu-te bine intr-o ambianta de vechi readus la viata.

Aici hotelul nu era chiar in centru, dar proaspat inaugurat, confortabil si cu servicii de calitate. Drept urmare, am dormit bine, urmand ca ziua de luni sa ne aduca inapoi in Bucuresti.
La plecare, inainte de a ne orienta spre capitala, am dat un scurt ocol catre unul din locurile transilvanene incarcate cu o mare semnificatie spirituala si patriotica: Mănăstirea Râmeț. Situata intr-un colt de Rai, in cheile cu acelasi nume, locasul impresioneaza prin rezonanta, atat la propriu cat si la figurat. "Clopotul ce bate la Râmeț" nu e doar o figura de stil. Are o sonoritate aparte care se potriveste perfect in ordinea si frumusetea locului, spargand linistea intr-un mod placut.

De aici incolo, prin caldura de inceput de iunie, ne-am avantat (cat se putea, ca autostrada Sebes-Sibiu e deschisa pe bucati) spre sud-est, oprindu-ne pentru o racoroasa destindere in fosta capitala cuturala europeana. Aici, am fost oarecum dezamagiti de mult laudatul Muzeu al Satului, care nu impresiona cu nimic, in mod special. Poate doar ca era mult mai mare decat cel de langa Herastrau. Se prea poate sa fi nimerit intr-o perioada de amenajari si renovari, asa ca parerea mea ar putea fi distorsionata.

Pentru ca revenirea sa se petreaca in hopuri, pana acasa am mers cu destule pauze, atat din motive obiective (din nou asfaltari in zi de sarbatoare), cat si din initiativa proprie: o oprire la un restaurant in Valcea. Ca fapt divers, portiile de mancare au venit dupa o ora si jumatate, cand ne pregateam sa plecam, foamea fiind singurul motiv pentru care ramasesem.
Undeva spre seara, bucla s-a inchis, asa ca asteptam urmatoarea tura. Se pare ca nu vor mai fi asa de lungi prin tara. Ori va fi mai mult timp la dispozitie, ori distante mai scurte, ori avionul ne va duce catre alte zari.
Numai respect.

Turul României

Desi principala vacanta pe 2012 va fi in octombrie (prietenii stiu de ce), finalul lui iunie a fost ocazia perfecta pentru a mai vedea o parte din plaiurile mioritice. Pe deasupra, la confortul calatoriei a contribuit si multinationala la care lucrez prin cateva tichete de vacanta. Binevenite, dar destul de reticenti proprietarii de pensiuni.
Asadar, am plecat din Rimnic cu o cortina densa de nori deasupra care, pe la Mizil, se transformase intr-o ploaie torentiala "de toata frumusetea". Se parea ca urma o vacanta mohorata (meteorologic doar), dar, dupa ce am trecut de valea Prahovei, vremea s-a razgandit si a aparut soarele.
Prima oprire importanta a fost la cetatea Fagarasului, unde aveam pretentii mai mari. Am gasit-o insa intr-o renovare ce parea ca dura de ceva timp si am putut vizita doar muzeul aflat in interior. S-a compensat doar prin peisajul lacustru din jur, orasul cochet si oamenii civilizati.

Prima "tabara" am asezat-o in fosta capitala culturala Europeana de acum cativa ani. Ati ghicit, nu? Nici nu era greu. In Sibiu am fost oaspetii unor prieteni stabiliti de curand acolo, care ne-au fost si ghizi in prima parte a sederii. Apropo, in Piata Mare se mananca una din cele mai bune inghetate (facuta cu lapte adevarat, cica, nu din prafuri).

Pentru ca in precedenta incursiune prin zona continuasem spre Sighisoara, acum am ales o alta directie, cap compas fiind Alba Iulia. Dupa un drum, mare parte in paralel cu lucrarile la autostrada (suspect de alerte pentru Romania), ne-am oprit in "cealalta capitala" pentru cateva ore, timp in care am vazut cel mai important obiectiv turistic. Spre deosebire de cetatea vazuta cu o zi inainte, aici era alt aer. Desi mult mai mare si aflata, de asemenea, in renovare, aceasta era mult mai animata, impresionand prin Catedrala Reintregirii si garzile costumate medieval aflate la porti.

Dupa amiaza aceleiasi zile de luni ne-a dus pe soseaua valurita din podisul Tarnavelor, cu mica si interesanta urbe a Blajului, cu intinsele podgorii de la Jidvei, dar si cu paragina unui fost orasel industrial: Tarnaveni. Pacat de zona, ca au mai ramas doar ruinele.
Spre seara, am ajuns in cocheta Sovata. Surprinzator pentru noi, intr-o zi de luni, chiar si in sezon de vacanta, strazile si hotelurile erau destul de pline de turisti. Am aflat ca majoritatea erau pensionari veniti cu bilete "la tratament". Cu destul noroc, am reusit sa gasim ULTIMA CAMERA disponibila la un fost hotel "comunist", acum renovat si destul de atragator. Chiar daca pretul era unul "de afara", conditiile de cazare, masa si SPA-ul la care am avut acces au inclinat balanta pentru a trage linie si a zice a ca a fost ok. Cred ca as sta o viata sub cascada artificiala care iti facea un masaj de zile mari chiar in piscina acoperita din care se vedea ploaia inceputa imediat dupa sosirea noastra.

Hotel Alunis

Dupa o plimbare prin preajma lacului Ursu, spiritul hoinar ne-a cerut sa plecam din nou la drum. Aveam si posibilitatea unei plimbari cu mocanita, dar acelasi tip de trenulet, mult mai interesant insa, ne astepta peste cateva zile la Viseu. De asta data, am pornit catre locuri pe care nu le mai vazusem, chiar si in copilarie, cu parintii. Bifand in fuga Reghinul destul de mic si linistit, ne-am oprit la Bistrita, unde am fost primiti de o armata de struti colorati (ceva gen vacile alea de plastic din Bucuresti)  si o impresionanta biserica evanghelica aproape gata renovata dupa incendiul de acum ceva vreme.

Sugaletele

Urma sa ne cazam si in seara asta (ce chestie, sa dormi noaptea!), iar ideea mea de acasa, dupa ce consultasem harta, fusese sa mergem la Sangeorz Bai. Trecand in fuga pe langa plaiurile natale ale lui Rebreanu, printr-un peisaj natural superb, am gasit o vale a Somesului plina de case imense din care abia vedeai iesind un copil sau un batran. Auzisem de satele parasite de conationali plecati la munca "afara" care trimit doar bani pentru constructia "palatului". Sinistru, plus ca multe erau si rosii sau mov la culoare. N-a facut nosta discordanta nici "pomul laudat", asa ca Sangeorz Bai a fost doar un punct din care ne-am intors spre civilizatie. Cele doar 2 (DOUA) hoteluri din statiune erau intr-o paragina de nedescris, iar pensiunile lipseau cu desavarsire sau poate ca nu mai aveam noi ochi pentru ele.
Am gasit, intr-un final o pensiune chiar in Nasaud, singura "problema" fiind ca la restaurant nu serveau nici un strop de alcool, aici incluzand si bere. In rest, camere curate si incapatoare, mancare buna, preturi mai mult decat decente, per total fiind multumiti.

Chemarea Mocanitei era mult prea mare, asa ca am pornit din nou la drum pe valea Salautei catre locul unde se agata harta in cui. Peisajul frumos si oamenii asemenea au facut ca, dupa oprirea la Casa Memoriala Cosbuc sa ajungem pe nesimtite pe plaiuri maramuresene. Printre cativa nori si stropi de ploaie care ne-au speriat pentru moment, am oprit la manastirea Moisei, superb amplasata intr-o gradina cu flori pe un deal la marginea padurii.

Manastirea Moisei

Pana la Viseu nu mai era decat foarte putin, asa ca am ajuns imediat acolo. Primul loc pe care am vrut sa-l vedem a fost, evident, gara din care se pleaca pe traseul caii ferate forestiere. O chestie inedita care poate fi gasita acolo este si trenul-hotel, unde te poti acomoda cu ambianta specifica.
Am mai hoinarit dupa amiaza prin zona, ori cu masina ori per pedes si am descoperit frumusetea zonei, "cazandu-ne" pe inserat intr-un loc mirific pe valea Vaserului, la marginea oraselului.

Ziua urmatoare a fost apogeul plimbarii prin tara, petrecand cateva ore splendide (nu e un cuvant deloc mare) la plimbare cu Mocanita pe linia forestiera ce urca printre munti undeva spre granita cu Ucraina. Fara sa exagerez, pot spune ca este ceva cu care ne putem lauda oriunde in lume, atunci cand vorbim de turism. Singurul incovenient ramane, ca si in multe alte locuri din Romania, din pacate, starea foarte proasta a strazii care face legatura intre soseaua principala si gara de unde se pleaca in aventura feroviara.
Asadar, intr-o dimineata racoroasa de vara, in ambianta muzicii specific maramuresene (cetera suna superb...la boxe doar), usor usor s-au strans cateva sute de amatori a se plimba cu Elvetia sau Bavaria, caci asa se numeau batranele locomotive care faceau traseul zilnic pe vale.
In mod normal, trebuia sa plece doar un tren, dar din datorita numarului mare de pasageri (foarte multi straini), s-a decis suplimentarea.

Trenul hotel

Asadar, macar pentru spectacol, cu chiu, cu vai, ne-am urnit pufaind si suierand printre curtile din care localnicii ne faceau prietenosi cu mana. Parasind zona "civilizata", ne-am avantat vitejeste pe langa raul involburat, calea ferata fiind singura cale de acces spre exploatarile forestiere si privelistile de vis din inima muntilor. Drept urmare, mare ne-a fost mirarea cand ne-am trezit urmariti de cateva dubite care mergeau fix pe sinele de tren. Oamenii se adaptasera si modificasera masinile pentru a se deplasa.

Dupa cateva ore de specatacol al naturii si o pauza de intretinere, atat pentru oameni cat si pentru trenuri, a urmat alta perioada de prielisti grozave, dar acum deja eram in cunostinta de cauza.

Cu parere de rau, am terminat calatoria, plecand spre urmatorul obiectiv din "program": Bucovina. Dupa un slalom special printre gropile de pe pasul Prislop, am ajuns cu bine in nordul Moldovei, cazandu-ne in cocheta comuna Vama. (aici am gasit o varianta de mileniu 3 a cunoscutei inghetate Polar...pentru cunoscatori :) )

Ziua urmatoare a fost una a explorarii zonei, atat cat am putut, din cauza usoarei crize de timp. Am vazut manastirile Voronet si Humor, salina Cacica si orasul Suceava. Recomand cu incredere salina, mai ales pentru cei cu probleme respiratorii.

Manastirea Voronet

Manastirea Humor

Salina Cacica

Sala de bal

Apropiindu-ne de final, am urmarit imediat indicatoarele care ne duceau catre Buzau (pe ele scria Bucuresti, dar nu asta ne interesa) si am terminat periplul transilvano-moldav de 6 zile revenind la canicula din sud.

Statuia lui Suvorov (Dumbraveni/VN)

Cu parere de rau pentru decalajul dintre momentul calatoriei si ziua in care va povestesc aventura prin tara, promit ca data viitoare vom cauta locuri si mai frumoase pe care sa vi le expun numaidecat.
Numai respect