România pitoreasca

Saptamana trecuta, profitand de cateva zile de concediu (luat toamna, nu ca toata lumea, vara :-) ), am reusit sa redescopar cateva meleaguri foarte dragi, aducatoare aminte de vacantele la bunici din copilarie.
Locul actiunii: curbura Carpatilor, pe valea Rimnicului Sarat, cu peisaje care l-au inspirat si pe Alexandru Vlahuta in Romania Pitoreasca:

"valea se deschide ca o carte, pe malurile-i revarsate, de-o uimitoare inaltime, se-nfig gospodarii, casute rare, fanete ingradite cu leaturi, fasioare de livezi prinse pe clinuri inguste, gata parca sa porneasca si sa curga toate de rapa"

N-o sa fie prea multa vorbarie, las culorile sa vorbeasca. Fie vorba intre noi, nici nu prea am multa inspiratie acum :)

Sunteti pregatiti?

Asta e doar inceputul, de la campie, dar partea cea mai frumoasa o aveti mai jos, in cateva fotografii cand natura a colaborat cu totul, oferind niste culori demne de paleta unui pictor.

Schitul Dealu Sarii

Lacul Mare de la Vintileasca

valea Rimnicului Sarat

Poiana Marului

Pentru cei interesati, zona e cam pe aici, fiind la fix 200 de km de Bucuresti si 50 de Rimnicu Sarat si Focsani. E o lume in care oamenii, cu toata saracia si simplitatea lor, te saluta, char daca nu te-au vazut in viata lor si sunt in stare sa iti ofere cat mai multe din putinul lor. Mere rosii de toamna pe alese, direct din pom, ghebe numai bune de pus la murat sau facut zacusca, dar si o invitatie la masa din partea unei batrane, exemplu pentru civilizatia rurala care n-a murit inca, aceasta este descrierea pe scurt a lumii in care am revenit.

In caz ca va doriti, zona e perfecta pentru reculegere (cateva schituri si manastiri pline de spiritualitate), relaxare, drumetii montane, plimbari cu bicicleta, pescuit si orice alta activitate care se poate desfasura in mijlocul naturii. Se poate sta la una dintre cele cateva pensiuni din zona, la cort pe malul lacului sau chiar la un localnic.

Antonescu de traia...

Stati linistiti, articolul asta n-are nicio tenta xenofoba, antisemita sau orice altceva de genul asta.
Vorbim despre Petre Antonescu, unul dintre cei mai mari arhitecti romani din secolul trecut, avand ca loc de bastina targul Ramnicului Sarat.

Ce-i drept, ca si altora ca el, Ramnicul si conjunctura nu i-au oferit sansele sa se afirme local, asa ca a ajuns consacrat pe alte meleaguri, avand totusi destule influente si in arhitectura unor edificii ramnicene.

Astfel, dupa ce a terminat scoala primara la Ramnic, urmeaza liceul la Bucuresti si Scoala de Arte Frumoase la Paris, dupa care se intoarce in tara fiind unul dintre promotorii stilului neo-romanesc, cu inspiratii din constructiile traditionale de pe la noi.

A folosit elemente specifice precum loggia, balustrada brancoveneasca, chenarul moldovenesc si braul sub forma de torsada, dar și alte influente ale arhitecturii tradiționale românești atat pentru cladirile publice, monumentale, cat si pentru resedintele particulare pe care le-a proiectat, fiind astfel un bun discipol al lui Ion Mincu (n.r. nascut tot in zona, la Focsanii Munteni, capitala jud Rm Sarat).

Personalitate marcanta a arhitecturii romanesti din prima jumatate a secolului XIX, acesta a ocupat mai multe functii importante in domeniu (rector al Univ. de Arhitectura, presedinte al Societatii Arhitectilor, membru al Academiei Romane), perioada in care a fost si artizanul catorva capodopere: Arcul de Triumf, Facultatea de Drept, Institutul de Istorie N. Iorga, Palatul Cretulescu, Casa Soare, Banca Marmorosch si Primaria din Bucuresti, Cazinoul si Hotelul Palace din Sinaia, Palatele de Justitie din Buzau si Botosani, Palatul Navigatiei din Galati, fostul teatru din Ramnicu Sărat sau Primaria Craiovei, dar si planurile initiale ale Cazinoului din Constanta (schimbate dupa terminarea fundatiilor).

Primaria Craiova

Cazinoul Sinaia

Arcul de Triumf Bucuresti

Facultatea de Drept Bucuresti

Casa Soare

Fostul Teatru din Rm Sarat

Multumesc surselor: wikipedia, R.T.Chirac, Istorii regasite si Romania Istorica

Trei milionimi...

Reiau puseurile de patriotism local, incepute in tromba acum cativa ani, dar intrerupte de ceva vreme.
Cati dintre voi stiu sa scrie, in cifre, numarul din titlu? Unii da, altii nu, dar asta a fost, conform povestirii, testul la care a fost supus eroul nostru.
Este vorba despre, Grigore Gheba, ramnicean nascut acum un secol si un pic la Poienita (Dumitresti) si care "a scos la tablă țara întreagă" cu culegerile lui de matematica.
Pare a fi dintr-un film, dar, dupa o copilarie saraca intr-o familie cu alti 6 frati, cand rezolva probleme de matematica la gura sobei pe o tablita de piatra, a fost indemnat de catre unchiul sau sa mearga la liceu la Rimnic (actualul Vlahuta, dupa informatiile mele). Fiind luat initial peste picior de ceilalti elevi pentru tinuta precara, Grigore Gheba l-a impresionat pe director cu zecimalele de mai sus, fiind imediat primit pe bancile scolii.
Dupa ce a terminat apoi si scoala de ofiteri de la Bacau, a ramas concentrat in garnizoana de la Rimnicu Sarat, perioada in care s-a si casatorit. Incepand razboiul, sublocotenentul de artilerie Grigore Gheba a luptat in armata romana pe frontul de est, impotriva rusilor, fiind luat prizonier in 1942. Continuand filmul, dupa ce a trecut prin trei lagare rusesti si ajunsese doar piele si os: "Din corpul meu atletic ramasesera doar ochii care sa planga". A fost salvat de o frumoasa rusoaica, alaturi de care se pare ca ar fi trait o poveste de dragoste. "S-a așezat langă patul meu, plangeam, convins ca mai am cateva ore de trăit. M-a întrebat de ce plang, i-am răspuns că nu voi mai vedea niciodată țara. M-a mutat într-o altă cameră și s-a îngrozit de oasele mele cand m-a dezbrăcat să mă consulte. A revenit cu niște lapte și ouă. Nu mai văzusem de doi ani așa bunătățuri. Mai tarziu am aflat că erau din rația ei...", povesteste profesorul intr-un interviu. La indemnul acesteia, a luptat si pe frontul de vest, impotriva nemtilor, fiind ranit si decorat, ajungand pana la gradul de general. In ciuda acestei afinitati, dupa terminarea razboiului a fost acuzat de anti-sovietism in scurta perioada in care a fost prefect de Rimnic.
Alegand sa se dedice apoi primei iubiri, a parasit administratia publica, inscriindu-se la facultatea de matematica, dar nu a putut sa acceada la catedre inalte, pe motiv ca era prea celebru. Incercand sa corecteze erorile si sa simplifice rezolvarea problemelor din manualele acelor vremuri, a inceput, usor-usor, sa creeze celebrele culegeri, recunoscute in toata tara. Prima culegere a fost scoasa in 350.000 de exemplare, fiind epuizata imediat, urmand altele, cu un tiraj total de peste 6 milioane.
Lucrarile nu dadeau gres niciodata pentr simplul motiv ca rezolvarile erau verificate inainte cu elevii pe care ii pregatea in particular. La unul dintre concursurile de matematica, 16 din cei 18 castigatori erau elevi ai sai.
Ultima sa culegere de matematica a fost publicata in 2004, an in care s-a si stins din viata la 92 de ani. N-a mai apucat sa-si duca la bun sfarsit alte proiecte, incepute deja.

Sursa 1, Sursa 2, Sursa 3

Chiojdeni - scurt istoric

Intrand in posesia unor documente interesante despre locul in care acum vreo 20-30 de ani mergeam in vacante la bunici, mi s-a trezit interesul referitor la istoria acestui loc splendid din tinutul Rîmnicului Sărat.

Vizualizare hartă mărită
Astfel din monografia care mi-a cazut in mana aflam ca "un om a venit din Chiojdu si s-ar fi asezat aci impreuna cu vitele sale, mai cu seama cai, fiind pasuni frumoase. Locul acesta era inconjuratu de paduri si era bogat in nutret". Din documentarea ulterioara, am aflat ca acest lucru s-a intamplat in prima jumatate a secolului XIX, pana atunci denumirea fiind Niculestii de Munte, dupa numele proprietarilor pamanturilor din zona: familia Cîţu Niculescu. Conform ecomunitate.ro, cel care a venit din Chiojdu (valea Buzaului) era un mic arendas pe nume Toma Gramaticul.
Nu se mentioneaza cam in ce perioada s-a intamplat asta, dar se presupune ca vechimea asezarii ar fi de undeva de prin secolele XVI-XVII, cand s-ar fi construt o biserica si o cladire care a functionat ca scoala in secolul XIX.
Tot de acolo aflam ca "scoala a fost infiintata la 1815. Candidatul (dascalul) era platit de jurat, care strangea cate trei lei vechi de la fiecare locuitor ce avea baeti la scoala. Scoala a urmat astfel pana la 1836", iar acest "candidat" a fost platit de stat pana in 1867. "De la aceasta data, scoala a trecut sub ingrijirea domnului Grigore Marghiloman. Murind acest donator, la 1867 scoala a trecut sub ingrijirea fratelui sau, Iancu Marghiloman".
"Alixandru Marghiloman in 1885 cere aprobarea la Ministrul cultelor si instructiunii ca in comuna Chiojdeni sa functioneze o scoala de fete, se obtine aproberea si la unu februarie 1885 se infiinteaza scoala de fete paralel cu cea de baeti".
Dintr-o statistica datata 1893, aflam ca in scoala functionau 3 clase cu un total de 17 elevi, dintre care doar 8 au promovat."Anul cladirii localului de scoala: 1674". Comuna avea 1280 de locuitori la acea vreme impartiti in 3 catune: Tulburea, Chiojdenii Mici si Chiojdenii Mari (reunite la 1864).
Referindu-ne la biserici, anul constructiei primului lacas se pierde in negura vremurilor. Aflam ca "in 1871 i se mai vedeau ruinele ei, contemporani acestui an nu stiau anul constructiei. Deci, daca nici batrani din anul acela nu au putul afla cand a fost construita biserica, trebuie sa fi depasit cu mult 100 de ani. Se poate considera ca biserica a fost construita cu mult inaintea anului 1700. Printr-o adresa a revizorului scolar din 1878...se cerea invatatorului sa cerceteze daca pe raza comunei se  gasesc anumite dovezi materiale de pe timpul lui Stefan cel Mare". Se pare ca prima biserica (hramul Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil) s-a tranformat in ruine in urma unui cutremur in 1821.
Cea de-a doua biserica, cu hramul "Sfintii Voievozi," construita in apropierea celei vechi se pastreaza si astazi, fiind inclusa in patrimoniul national. Aceasta a fost ctitorita in perioada 1836-1839 de catre boierul Constantin Niculescu (sau Costache Cîţu Niculescu). Aceasta pastreaza de la vechea biserica
doar catapeteasma si cateva icoane semnate de pictorul Nae Orasteanu, datate 1786.
In ceea ce priveste portul popular, aflam din aceeasi monografie ca in secolul XIX "vara oamenii purtau palarii de pisla cu boruri mari, itari si camasi din bumbac, muntene si opinci, iar iarna caciuli din piele de miel, itari si muntene de lina, opinci. femeile purtau fote (stricatori), camasi si poale cusute la gherghef si broboade de lina"
Economia zonei a fost dominata initial de cresterea animalelor si cultivarea pamantului. Un moment important a fost in 1864, cand, odata cu reforma agrara din Principatele Române, taranii din Chiojdeni au fost improprietariti, fiind eliberați de obligațiile față de boieri.
In jurul anului 1900, o alta activitate importanta era exploatarea lemnului. Undeva pe "podul" Dumitrestilor exista o fabrica de cherestea detinuta de societatea Dorffel (proprietari: frati Rosenberg din Cernauti si, apoi, Walter Grimm si Dorffel) si apoi de Gustav Eikller (exista si varianta Eichler). "Materialul lemnos se transporta din dealul Rosu, Pucioase pe o cale ferata ingusta, iar materialul fasonat se transporta la depozitul Rimnicul Sarat cu acelasi mijloc de transport.". Lungimea totala a caii ferate cu ecartament redus Râmnicu Sărat–Chiojdeni-Motnău era de 67 de km.
Conform ziarului Viitorul, din 31 iulie 1910 "... pe teritoriul comunei Chiojdeni, se află fabrica de cherestea a d-lor Grimm şi Dorffel, una din cele mai mari şi mai frumoase din ţară" (Sursa: Dumitrestii de ieri - Marian Galoiu). Firma Grimm&Dörffel, care în perioada 1909-1910 a început construcţia căii ferate, îşi plătea angajaţii cu jetoane octogonale. Jetoanele Grimm & Dörffel au circulat până dupa 1910, când fabrica împreună cu calea ferată este preluată de către Gustav Eichler, proprietar al fabricii de hârtie din Piatra Neamţ. Jetoanele aveau un statut special, asemanator tichetelor de masa din prezent, putand fi folosite de angajati doar in magazinele fabricii, pentru procurarea hranei. Raritatea acestora le face sa fie foarte apreciate de catre colectionarii de numismatica din prezent.

In 1916 -  in timpul primului razboi mondial, fabrica a fost bombardata de trupele rusesti si distrusa, iar din calea ferata nu mai exista nimic in prezent. Conform sursei anterior citate, locomotivele care operau pe calea ferata au fost duse la Piatra Neamt sau Turda si li s-a pierdut ulterior urma.

Dupa cele doua razboaie mondiale, istoria zonei a fost marcata de instaurarea comunismului, cele mai importante evenimente fiind colectivizarea si reforma administrativa prin care s-a desfiintat raionul Rimnicu Sarat, comuna trecand administrativ in judetu Vrancea.

Rîmnicu Sărat

Preluand din zbor o idee de la o cunostinta, m-am inspirat si eu e pe site-ul designist.ro/ si am realizat (in complicatul MS paint) urmatoarea opera de arta moderna:

Superb, nu? :)

Vara nu (prea) dorm

O sa va intrebati: ce legatura are melodia de mai jos cu mine sau cu Rimnicul?

Are, prin faptul ca cel care a scris versurile&muzica + canta la chitara in videoclip e un rimnicean de-al meu, fost coleg de liceu: Razvan Matache.
Numai respect

Unu Mai bun

Desi am vazut sloganul de mai sus si la un anumit candidat la o anume primarie, raman la acest titlu pentru ca aveam ideea dinainte, fara a fi influentat.
Asadar, de data asta fara prea multa palavrageala, las pozele sa vorbeasca. Am si cu ce (aparat foto nou-nout).
Ca de obicei, sunt cateva de la Rîmnic, facute in gradina proprie:

....urmate de cele facute la Palatul Mogosoaia, unde am fost atras, in special, de concertul lui Mircea Baniciu, intr-un mediu autentic de picnic non-manelistic si civilizat.