Candva dupa ce abia trecusem in 2015, o oferta ne-a sarit in ochi si am profitat de ea. Aegean Airlines, compania nationala greceasca, oferea bilete low-cost pe traseul Bucuresti-Atena. Erau fara bagaj de cala inclus, dar nu conta pentru ca nu prea obisnuiam sa luam multe bagaje si vremea nu parea sa impuna prezenta unor haine groase in rucsac.
Spre deosebire de alte dati, zborul de plecare a fost la o ora mai decenta, obtinand o prima zi cu mai putina oboseala in care sa incepem aventura greceasca.
Faza cu hainele a fost doar partial adevarata, pentru ca cerul Atenei a fost in majoritatea zilelor acoperit, cu unele reprize de ploaie, fiind avantajati pentru ca nu a existat riscul sa fim topiti de caldura.
Asadar, iata-ne in Atena, dupa un zbor pe care nici nu l-am simtit, fiind ceva gen cursele interne din Romania: cam o ora si jumatate. Ajungand la fel de repede si in oras, ne-am preluat camera de hotel si am plecat in prima zi de explorare. Ca tot veni vorba, desi aveam ceva temeri legate de zona dubioasa si imresia la prima vedere a hotelului, asteptarile ne-au fost depasite avand o camera spatioasa, curata, cu balconul cat o terasa, piscina pe acoperis cu vedere la 360 de grade si un mic dejun bogat, dar nu prea variat.
Avand jumatate de zi ramasa si respirand deja aer grecesc de cateva ore bune, orasul era al nostru, asa ca "pe cai"...pardon, metrou, tramvai etc. Un abonament pentru 5 zile la transportul in comun era fix ce aveam nevoie, prin urmare nu am mai avut grija deplasarii in zilele ce urmau. O nota foarte buna merita acordata metroului atenian Desi nu se compara cu Londra si Parisul ca si retea, e o adevarata opera de arta, fiind inaugurat, in mare parte, odata cu Jocurile Olimpice din 2004.
Pelerinele erau in rucsac, gata sa "intervina", dar nu au fost luate in seama, chiar daca in dupa amiaza respectiva am fost ceva mai aproape de norii destul de suparati, urcand dealul cel mai incarcat de istorie antica: Acropole.
Hoinarind apoi pe stradutele din Plaka, pline de vestigii istorice, magazine de suveniruri si mici taverne, automat ni s-a facut foame. Gyros-ul foarte bun, berea Mythos rece, preturile ok si ospatarul amabil (stia chiar si romaneste) au contribuit la ambianta placuta pe care am simtit-o la Smile Athens :)
Ziua 2 a fost dedicata calatoriei pe insula Aegina. Dupa o rapida calatorie cu metroul, am "debarcat" in portul Pireu, de unde urma sa luam un vas catre insula. Desi studiasem orarul si preturile inainte, teama de a nu astepta prea mult ne-a facut sa mergem pe principiul "primul venit, primul servit", urcandu-ne imediat pe un ferry-boat.
Un astfel de grup de turisti chiar s-a oferit sa ne aduca inapoi in port ca sa nu mai asteptam(deh, relaxarea era si in orarul ratelor de tara cu nume de transport public), dar noi eram decisi sa exploram insula fisticului. Problema era: cu ce? Apeland la inventivitatea specific romaneasca, am decis sa facem autostopul, calatorind pana in partea cealalta a insulei, la Agia Marina, cu autostopul. Multumim pe aceasta cale agentului de vanzari de la cea mai renumita firma de carbogazoase din lume, care ne-a facut loc in masinuta lui, printre cutii, pliante si alte bagaje. Nu erau cele mai bune conditii, dar mergea. oricum, mai bine decat cu autobuzul.
De autobuz oricum n-am scapat, fiind nevoiti, pana la urma, sa revenim la ferry-boat tot cu acesta. Ajungand inapoi, am mancat un pranz specific mediteraenean si "hai sa mergem la vapor". Soc! Urmatorul pleca in vreo 3 ore (n.b. dupa amiaza au un interval de pauza, mai ales in extra-sezon), asa ca ne-am umplut timpul cu degustat fistic, admirat pomii cu portocale, cumparat suveniruri si plimbat prin zona de langa port.
Drumul de intoarcere catre Pireul l-am petrecut la "business-class" in uriasul vapor care transporta laolalta oameni si masini. Pentru 8-9 euro, cat costa cursa, chiar merita o asemenea experienta, mai ales ca poti savura o bautura, rontai ceva sau chiar sa te bronzezi in timp ce admiri valurile Marii Egee.
Seara, program de voie prin zona Syntagma, iar mancare la taverna, bere, dar si o ciocolata calda delicioasa de la Everest (acelasi lant de cafenele-fast food care era si in Bucuresti).
Inceputul celei de-a treia zi l-am petrecut in zona centrala, vazand singurul lor parc mai aranjat, primul stadion olimpic moderm, unde au avut loc JO din 1896, dar si amuzanta schimbare de garzi de la Palatul Parlamentului. Schimbarea e serioasa, dar echipamentul garzilor te face sa pufnesti in ras.
Avand experienra perscarusilor de ziua precedenta, am decis sa nu facem discriminare oferind biscuiti si porumbeilor care au apreciat generozitatea.
Grecia fara plaja e ca nunta fara lautari, asa ca una din cele 3 linii de tramvai din oras ne-a dus pe la orele pranzului catre riviera ateniana, mai exact zona Glyfada. Desi auzisem ca e o zona exclusivista, n-am ramas cu aceeasi impresie, singurele exclusivitati fiind la putinele plaje cu nisip, unde grecii intreprinzatori au pus taxe de acces. Iarasi spiritul romanesc s-a vazut (pozitiv vorbind), fiind ajutati de un roman sa ne descurcam prin zona cu grecii nevorbitori de engleza.
Petrecandu-ne dupa-amiaza pentru a ne relaxa pe malul marii, am avut inspiratia de a urca exact la timp in acelasi tramvai care mergea pe faleza catre Atena. La timp, pentru ca in cateva minute s-a dezlantuit potopul, dar e chiar interesant sa admiri suvoaiele de apa, mai ales ca mare parte din oras este pe dealuri, tramvaiul strabatand destule stradute in panta.
Zona Monastiraki a fost locul pe unde am hoinarit din nou, facand slalom printre stradutele inguste pline de oameni de toate felurile: de la localnici, pana la imigranti africani, comercianti si turisti din toate colturile lumii. "Lacomia" ne-a facut sa comandam mai mult decat am putut manca in acea seara, probabil datorita ambiantei specifice grecesti si a paharului de ouzo luat ca "aperitiv", dar n-a mai contat. Ne apropiam de finalul calatoriei.
Ultima zi ne-a dus catre est, parasind orasul in directia aeroportului. Mai intai insa, am poposit, alaturi de alti romani cu care ne-am intalnit intamplator, in oraselul Nea Makri, langa care se afla o alta manastire interesanta, cea a Sfantului Efrem.
Negasind o modalitate de transport direct catre aeroport, am fost nevoiti sa ne intoarcem un pic catre Atena, dar n-am avut emotii referitoare la ora de decolare. De precizat ca ultima parte a calatoriei a avut loc traversand vechiul drum al maratonului. Da, ala de acum 2000 si ceva de ani parcurs de Fidipide ca sa anunte victoria.
Intoarcerea, ca si plecarea: fara sa o simtim, atat ca timp, cat si ca fluenta a zborului.
Next time, cred ca mergem spre vest. Pluteste in aer o cursa peste Atlantic, dar asteptam momentul potrivit.
