Performanta vine alergand

De la "pofta vine mancand" la titlul de mai sus e doar un pas, alergatul fiind una dintre poftele mele din ultimii ani. Faza cu "performanta" nu o luati in seama sau chiar ignorati-o, desi un salt de cateva sute de locuri la o distanta de 5 luni ar putea fi numit asa.
Sa incepem. Asadar, dupa semi-ul din primavara, a urmat o perioada in care am acordat cea mai mare atentie de pana acum pregatirii MIB-ului din toamna 2015. Echipament exista (multumesc, Andrei Crisan pentru Garmin), vremea m-a ajutat, sanatatea fizica la 95% (ca de obicei, o mica viroza a incercat sa-mi saboteze visurile de marire), vointa in crestere (influenta STR, renuntarea la anumite bauturi cu gaze, am reusit sa ma trezesc de cateva ori ca sa alerg dimineata devreme etc.), asa ca s-au adumat cativa kilometri (a se citi: vreo 250 de la 1 iunie incoace).
La un anumit moment s-a auzit zvonul ca s-ar face un traseu unic prin centrul capitalei, asa ca imaginatia a inceput sa-mi calculeze posibile rute pe unde ar putea trece, insa n-a fost chiar asa (probabil birocratia si prejudecatile unora i-au impiedicat pe organizatori sa se lafaie pe bulevardele Bucurestiului). A rezultat un traseu destul de ok, dar si foarte intortochiat, mai ales la semi. Drept urmare, combinand pasiunea pentru alergat cu "obsesia" pentru cunoasterea strazilor, am realizat o descriere cu poze (merci Google Street View) a intregului traseu (vezi aici), care a reusit sa atraga si cateva aprecieri ale comunitatii (plus vreo 450 de vizualizari in 3 saptamani).

Vine si ziua "mult asteptata". Kitul era ridicat, alimentatia ok (da, paste), odihna pe masura si moralul ridicat cu cricul. Ca de obicei, m-am trezit pe la  dimineata, tabieturile in ordinea stabilita, iau rucsacul si ma prezint la "locul crimei". Destul de friguroasa prima duminica de octombrie, dar imi fac de lucru, mai intalnesc cativa cunoscuti, asist la startul de la cursa populara si cea a adolescentilor si iata ca se apropie ora 9:30. Ma duc tacticos catre poarta de intrare aferenta numarului meu si astept cuminte printre primii din "cusca" numerelor cu 6000. Asteptarile referitoare la bun-simtul pe care mintea mea il asocia cu principiile unui alergator sunt inselate cand ii vad pe unii care ar fi facut orice sa sara peste rand si sa incalce regulile, doar pentru a lua startul cu cativa metri mai in fata.
Se da startul si, de data asta, trec destul de repede pe sub poarta aia mare cu ceas, indreptandu-ma rapid spre "dealul suferintei". Suferinta, dar nu chiar acum, ci mai spre final, caci inceputul a fost sublim, cu o medie de 4:45/km in primii 5 km.

Fara sa imi dau seama, a trecut tura de Casa Poporului si bucla de la Unirii, asta si pentru ca m-am inalnit cu cativa prieteni pe traseu, totusi mai putini decat speram.

Urcarea de pe Victoriei n-a fost chiar ca alte dati, da fiind faptul ca a fost pusa mai devreme, iar noutatile acum incepeau. Avea sa descopar cum arata noile bucati de traseu, admirand (printre guri de apa si gel energizant) si cateva din obiectivele turistice reprezentative ale capitalei: Ateneul, Muzeul de Arta, Cercul Militar sau Opera. Mai schimb doua, trei vorbe cu oemenii pe traseu, incerc sa anim un pic spectatorii (fara reusita), bat palma cu cativa STR-isti si inevitabilul se produce. Dupa ritmul de ghepard de la startul cursei in care pacemaker-ii de 2h45' au fost lasati cu mult in spate, iata ca pe la kilometrul 7-8 am inceput sa ii vad in retrovizoare pe baietii cu baloane albe.

In scurt timp am fost prins (deh, am bagat benzina mai proasta), am incercat sa ma agat de trenuletul lor, dar nu mi-a tinut decat scurt timp. I-am lasat sa se duca la treaba lor si mi-am vazut de drum.

Schimb cateva vorbe in "viteza" cu alti "suferinzi", o unghie incearca sa imi strice ziua, dar nu o bag in seama si, imi iau elan spre Izvor, unde ma vad cu Suporterul Nr. 1, venit sa ma aplaude.

N-am timp de multe vorbe si intru pe ultima tura de circuit. Urcarea spre Mariott pare sa-mi dea de furca, aparand cateva mici crampe, dar le ignor si-i dau inainte. Depasesc cativa camarazi cu aceleasi simptome si deja simt finalul aproape.

Pentru ca am trecut pe un alt culoar decat cel pe care alerga majoritatea, n-am mai apucat sa bat palma cu Lili, dar urma sa ne vedem, oricum, la final. Dupa coltul parcului, n-a mai fost mult, asa ca am marit viteza, ultimele sute de metri aducandu-mi un ritm de sub 4:30. N-a fost chiar un sprint, ca nu mai aveam energie, dar macar l-am depasit pe tipul de culoare (probabil un kenian foarte slab, de vreme ce a fost depasit si de un pârș impiedicat ca mine).

Imi iau medalia pentru colectia de acasa, bag cateva guri bune de apa, fructe etc si constat bucuros ca n-am fost departe de baietii cu baloane albe, terminand cu un timp excelent de 1:46:25, cu peste 10 minute mai bine ca in luna mai. Locul 348 din 2503 oemeni care au terminat cei 21 km si un pic.

M-am regasit cu sotia, dar si cu "firma oficiala de catering a maratonului" (nu-i dau numele, stie ea. Multumim, inca o data) si, dupa o vreme petrecuta pe acolo, imi iau talpasita cu gandul la urmatoarea participare. In drum mai admir un pic participantii de la maraton (eu apucasem sa si mananc si astia mai aveau vreo 5 km), fac cateva poze si ma retrag la depou.

Per total, desi a fost un traseu mai greu, a fost si mai reusit, atat pentru mine personal, cat si ca organizare generala. Intotdeauna mai sunt lucruri de imbunatatit, dar s-a vazut ca se misca lucrurile, daca se vrea. Apropo de chestii personale, intr-un viitor destul de apropiat, daca sunt primit, cred ca voi face si eu pe pacemaker-ul, probabil la 2h15' sau 2h30', asa ca astept inscrieri ;)

Va las, la final cu cateva fotografii care mi-au placut, dintre miile postate de profesionistii sau amatorii in ale declansatului. Apropo de asta, multumiri pentru poze: Radu Cristi (Donez Amintiri), Octavian Ivanov, FRA Photo si Marius Olteanu Photography, de la care am luat imaginile de mai sus si mai jos.

Ecuatie

Aflati necunoscuta

Nu aruncati cu pietre...

...ca n-o sa se blocheze traficul decat o singura zi. Promit sa va ajut cu alternative de calatorie, daca doriti
Cu 3 saptamani inainte de Maratonul International Bucuresti 2015, intru in jocul unor camarazi alergatori de pe net si incerc sa fac descrierea traseului de la Semi, avand in vedere ca s-a schimbat traseul si exista riscul unor "rataciri".

Harta oficiala este asta

Probabil nu spune prea multe, in afara taximetristilor si a celor pasionati, dar voi incerca sa il descriu pas cu pas, cu accent pe punctele "critice"

1. Startul, ca de obicei din Piata Constitutiei, spre sud.

2. Prima schimbare: nu mai mergem inainte spre Cosbuc, ci facem dreapta pe langa Casa Poporului, pe 13 Septembrie, spre Marriott

3. Se ocoleste Casa Poporului pana la coltul parcului Izvor, unde facem stanga

4. Se ocoleste parcul (il veti vedea doar in dreapta) pana la intersectia Libertatii cu Natiunile Unite, unde facem stanga

5. Drept inainte pana la Piata Unirii, unde se face dreapta (pe langa covrigaria Luca)

6. Stanga la fantani

7. Ocolim parcul prin fata Magazinului Unirea. Atentie!!! Nu mai mergem inainte spre Piata Alba Iulia

8. Stanga pe Str Halelor (prin fata Hanului lui Manuc)

9. Dreapta pe Calea Victoriei (la magazinul Ferrari)

10. Mergem inainte pana la Casino Victoria (intersectia unde se afla hotelul Golden Tulip), unde facem dreapta spre Piata Romana. Se face o scurta bucla, ne intoarcem in Calea Vitoriei, continuand spre Piata Victoriei

11. Intoarcem la intersectia Caii Victoriei cu Sevastopol

12. Continuam pe Calea Victoriei pana la Hilton, unde viram la dreapta, pe Stirbei Voda

13. Stanga pe Ion Campineanu, pe langa Sala Palatului

14. Continuam pe Ion Campineanu pana la intersectia cu Calea Victoriei (hotelurile Continental si Novotel), unde viram dreapta

15. Continuam pe Calea Victoriei, pana la Splaiul Independentei, unde viram dreapta

16. Inainte pe Splai pana la Opera, unde intoarcem pe Bd Kogalniceanu. Atentie!!! In acest moment nu mergem inainte spre Eroilor!

 17. Drept inainte pana la Cercul Militar, unde intoarcem la 180 de grade

18. Drept inainte pe Elisabeta, Kogalniceanu si apoi Splaiul Independentei, iar la podul Eroilor se intoarce pe celalalt mal al Dambovitei

19. Inapoi pana la parcul Izvor si viram derapta pe Libertatii

20. Ajungem in Piata Constitutiei, dar din pacate, nu s-a terminat...inca. Continuam pe traseul de la start, ocolind inca o data a doua cladire a lumii. Atentie!!! In acest punct al cursei, la Piata Arsenalului (hotel Marriott) cei de la maraton fac stanga, iar semimaratonistii fac dreapta (e posibil ca orele de start sa fie totusi diferite pentru a se evita o posibila incurcatura).
Spre deosebire de prima parte, dupa ce am inconjurat parcul Izvor, continuam spre zona de sosire din fata Casei Poporului.

Gata, primim medalia, inghesuiala mare, hidratare, fructe etc, dar fericiti ca am terminat.

"Semimaraton" loveste din nou

Desi cam cu intarziere, m-am hotarat sa va impartasesc si experienta celui de-al doilea semimaraton alergat, la fix un an distanta dupa primul, tot la MIB. Povestea de la primul e AICI.
Daca la prima participare, avusesem scuza unei raceli abia tratate, anul acesta entuziasmul si dorinta de a depasi performanta anterioara erau la cote maxime.
Antrenamentul a decurs normal, mai ales in perioada de primavara-vara, inceputa cu particparea la cursa de 10 km din cadrul Semimaratonului International din mai. Da, stiu ca si acolo trebuia sa merg tot la 21 de km, dar o serie de circumstante mai mult sau mai putin plauzibile (vremea urata, mutarea in casa noua etc) m-au facut sa merg doar la semi-semi-maraton.

Timpul obtinut de un pic sub o ora imi dadea sperante ca, in aceleasi conditii sau mai bine, as putea sa scad sub bariera de 2 ore la semi-ul de la MIB 2014. Oricum, mai erau vreo 4 luni de pregatire intensa, asa ca nu imi faceam mari griji.
Cu destule pauze (deh, imi este sila cateodata, ceea ce nu e bine), am ajuns la septembrie cu o conditie acceptabila. Alergam, de obicei, seara pe cateva noi trasee cu pornire de la noul "domiciliu", dar si dimineata, in week-enduri. Ca sa ma laud, am facut o scurta tura de alergare si in afara tarii (a se citi "la mare la bulgari"). La toate turele pe jos s-au adaugat si cateva pe doua roti, una dintre ele soldata cu un contact mai putin prietenos cu suprafata asfaltului, drept pentru care am facut o pauza fortata de vreo saptamana. Nu va faceti griji, n-a fost nimic grav, doar niste julituri si tricoul galben de la MIB 2013 facut de comanda, dar nerupt. Nu spun cati kilometri am facut in total, ca nu sunt prea multi. Cine vrea mai multe detalii, ma gaseste pe Runkeeper.
Intre timp, constatasem ca am destule cunostinte care alearga pe la diferite curse, mai des sau mai rar, si mai scurte si mai lungi, dar important e ca sunt oameni cu acelasi interes in a face miscare: Lilica, Mihai I, Ion, Andy, Razvan, Bogdan, Mihai S, Alexandra, Dragos, Elena, Alex R, Alex N, Mihai B, Adrian si poate mai sunt, dar nu mi-i amintesc pe toti acum. De asemenea, povestirile expuse pe bloguri de oameni precum Andrei Rosu, Gabriel Solomon, Ilie Rosu, Andrei Gligor, Vlad Lutic sau Dragos Ciobanu mi-au dat sentimentul ca, alergand, apartin unei comunitati de oameni deosebiti.
Pe de alta parte, anul acesta mi-am upgradat un pic si echipamentul, mai ales la capitolul pantaloni scurti si bluza cu maneca lunga. Nu va asteptati la ceva spectaculos. Traiasca Decathlon! Deveneam insa un pic mai "profesionist" si, in subconstient, imi crestea increderea in fortele proprii. De curand chiar, am observat ca si pantofii in care alerg de vreo doi ani au o mica inscriptie pe talpa: running. Chiar nu am avut in vedere acest aspect atunci cand i-am cumparat, pentru ca destinatia initiala era sa fie folositi la plimbari, dar e bine ca s-a nimerit sa fie omul potrivit cu adidasii (pardon, nike-ii) potriviti. Pe aceasta cale, promit ca, in iarna ce vine, locul le va fi luat de o alta pereche ceva mai noua si mai performanta. Da, probabil tot de la Decathlon.
Astea fiind spuse, ma apropiam cu pasi mari (suna bine expresia doar) de data de 5 octombrie si, pentru ca eram foarte bine pregatit, am decis sa fac o pauza de vreo 2 saptamani, timp in care am fost plecat din capitala si miscarea m-a acompaniat doar sporadic. Cu cateva zile inainte de cursa, am revenit la antrenamente, dar nu am fortat prea tare ca sa nu ajung sa fiu mai mult obosit decat pregatit. Doar cateva zile de dezmortire, suficient cat sa am un tonus destul de bun. Asadar, nici anul acesta nu am fost in forma fizica pe care mi-as fi dorit-o, dar deja imi faceam calcule. Luasem rezultatele de la cursele anterioare si estimam cam ce ritm si timpi intermediari sa obtin in diferite puncte pentru a putea sa imi ating obiectivul, acelasi de anul trecut, si anume sa scad sub 2h.
Dintr-o usoara lene, inexplicabila in acea perioada, m-am dus sa imi ridic kitul de participare abia in ultima zi dinaintea cursei. Acolo, soc! "Nu va gasim numarul de participare". Pana la urma, nu a fost o problema atat de grava cum parea la inceput, pentru ca am primit un alt numar, dar fara numele inscriptionat (platisem in avans pentru acest lucru, dar asta e...). Avem sa descopar mai tarziu, cand am vazut poze de pe traseu, ca altcineva (un domn respectabil, de altfel) purtase mult-ravnitul tricou cu 7082-DanSpataru. Sa fie primit!
Luandu-mi kitul de participare, am mai zabovit pe la standurile de la Sport Expo, am asistat un pic la cursele de copii si m-am indreptat catre casa cu popas la Decathlon pentru a-mi cumpara bluza cu maneca lunga de care va ziceam mai sus (se anuntau sub 10 grade pentru duminica dimineata), dar si doua mici geluri energizante. Intre timp, desi aveam dubii ca s-ar trezi la o ora asa matinala duminica, mi s-a confirmat si prezenta directorului tehnic (asistent de traseu, director de cursa etc) care avea sa ma urmareasca pe bicicleta pe tot traseul. Un mare avantaj, pentru ca nu mai eram nevoit sa imi car prin buzunare anumite chestii, imi da apa cand vreau eu, plus ca s-ar putea sa ma ajute la moral. Pentru carbo-loading, am facut si o trecere pe la un cunoscut fast food unde m-am chinuit cu o portie mare de paste carbonara, dupa care m-am dus acasa si mi-am pregatit cele necesare pentru a doua zi: tricou, numar, chip, pantaloni scurti, bluza cu maneca lunga pentru cursa, sosete (+o pereche de rezerva), plasturi pentru calcaie, geluri, apa, manson, gulerul de folosit pe post de bandana, telefon si alte mici prostioare. Nu gaseam alifia chinezeasca, dar m-am impacat cu ideea si... mars la somn. Vorba vine, somn, ca de la 22:30 pana pe la 1:30 mai mult m-am sucit in pat si n-am putut adormi.

Am profitat, pana la urma, de odihna, iar la 6 dimineata eram in picioare, incepandu-mi ritualul: masa (crema de banza, ou fiert, pastrama, paine cu unt si gem, un pic de miere, banane, alune, stafide), mers la baie pentru evitarea unor probleme ulterioare, imbracare si repede la metrou catre Piata Constitutiei. Pe traseu am reperat alti cativa disperati cu rucsacuri galbene (da, aia din cauza carora se blocheaza traficul in prima duminica de octombrie) si, intamplator, m-am intalnit cu unul dintre cunoscutii care participau la MIB. Am mers impreuna, iar un pic inainte de 8 eram printre ceilalti cateva mii de participanti, asteptand startul. Am luat pulsul multimii facandu-mi incalzirea printr-o plimbare lejera, si am schimbat cateva impresii cu un alt camarad, dupa care si-a facut aparitia antrenorul personal. Am convenit sa ne vedem la Unirii (nu prea avea pe unde sa mearga in prima parte de traseu) si ne-am despartit, eu indreptandu-ma spre locul de start. Nu are rost sa mai repet problemele de organizare din acea zona. Sunt deja cunoscute, asa ca...sa pornim. galagie mare, elicopter, drone care filmeaza, concurenti rataciti si o gloata imensa la toalete. Chiar nu stiu cand au luat startul oamenii care erau mai in spate la cozile respective. Cred ca, din cauza aglomeratiei si a vitezei de melc cu care se inainta, portiunea de la inceput a servit drept incalzire propriu-zisa pentru multi, dar dupa un timp a inceput sa alerge fiecare in ritmul lui.

Ajungand la punctul de intalnire, am avut prima hidratare si am continuat usurel, schimband vorbe cu waterboy-ul, dar si cu alti participanti. Admirand peisajul si atmosfera intretinuta de unii voluntari si spectatori, am salutat-o pe Lilica din mers si nu prea am constientizat cand am parcurs primul sfert, intalnirea cu gheparzii kenyeni care veneau din sens opus (cam 5 km avans in 30 de min) fiind scurta si intensa. Usurel, soarele se ridica si imi dadea energie mai mult decat orice energizant, in timp ce Arena Nationala aparea la orizont. Apropo de energizante, unul dintre geluri era cu suc de rosii. Sublim...

Trecand de primul punct de cronometrare, am observat ca sunt cu vreo 3 minute sub timpul de anul trecut. Perfect pentru tentativa de a cobori sub 2 ore, asa ca am continuat cam in acelsi ritm. Renuntand la bluza cu maneca lunga, reveneam din nou spre zona bulevardului Unirii, unde se aglomera iar traseul din cauza intersectarii cu cei de la stafeta.

Pe bucata de pana in Hanul lui Manuc am alergat destul pe langa unul dintre prezentatorii de stiri de la Antena 1, Daniel Osmanovici, care facea un maraton intreg. Bravo lui, mai ales ca alerga cu zambetul pe buze, foarte bine dispus.

Urma partea care imi place cel mai mult, desi e cea mai dificila: urcarea de pe Calea Victoriei. Moralul meu, afactat un pic de inceputul de oboseala, a primit o mare lovitura in momentul in care am vazut pacemakerul de 2h pe sensul opus, adica vreo 5 minute avans. Mi s-au naruit multe sperante de a face un timp bun si asta m-a urmarit pentru ultimii 5 km.
Dupa coborarea spre Natiunile Unite, am indurat calvarul partii celei mai urate din tot traseul: Splai-Opera-Eroilor. Urata nu datorita peisajului, ci mai ales pozitionarii spre final, cand esti obosit si vezi ca nu se mai termina. Ajung la un pod, dar iti dai seama ca nu acolo se intoarce, la urmatoarele la fel si iti cam scad sperantele de a ajunge la final.

La acul de par de la Municipal am auzit una dintre cele mai tragi-comice reactii de pe margine referitor la alergatori: "Cine a aprobat chestia asta? Primarul, nu?", am luat o portie dubla de energie (apa, isostar, fructe), am facut cinste iepurelui cu o bere...cu lamaie si fara alcool si mi-am zis ca ar fi cazul sa si alerg, ca pana atunci o cam lalaisem. Cu chiu, cu vai am ajuns la final, unde nu prea am avut puterea sa sprintez, dar a iesit bine, pana la urma. Timpul de 2:04:35 nu a fost ceea ce imi doream, dar am reusit, pana la urma, sa realizez un personal best, fiind cu 2 minute sub timpul din 2013.

Am navalit la standurile cu apa si fructe pentru reenergizare, apoi am asistat sadic la chinurile de la finisul celorlalti, terminand cu o pizza si o bere la o terasa alaturi de alti alergatori.
Filmul cursei aici 
Concluzii: per total, a iesit mai bine, atat pentru mine, cat si pentru cursa, in general. Se poate si mai bine, asa ca promit sa ma pregatesc cum se cuvine si sa ma prezint onorabil. Obiectivul ramane acelasi, sa scad sub 2 h, prima ocazie fiind Semi-ul din mai 2015, desi s-ar putea sa apara si altele pana atunci. Pe termen lung, mi-a aparut si ideea de aparticipa odata la un maraton intreg, dar o luam pas cu pas. Totusi, sanatatea e mai importanta, iar participarea la competitii, cu toata frumusetea lor, e doar una dintre motivatiile de a ma scoate din casa la alergat.
PS: pe aceasta cale, vreau sa cer scuze, in numele tuturor participantilor, catre cei care s-au simtit deranjati de zbenguiala noastra dintr-o duminica de octombrie, de elicoptere, drone, agenti de paza, celor care au ramas blocati in traficul aceleiasi zile de duminica si tuturor celor care nu ne-au suportat, din diverse motive.
Toate cele bune si alergare usoara.