Ich bin ein marathoner

Ca de obicei, titlul de mai sus nu este întâmplător, ci este oarecum legat de o următoare postare care va apărea în curând aici.
Pe de altă parte, chiar acest articol va fi unul mai special, atât prin evenimentul despre care scriu, cât şi prin modul de expunere. Nu mai stau mult pe gânduri şi trec la treabă, vorbind, după cum bănuiaţi despre primul maraton terminat. Nu se ştie încă dacă va fi şi ultimul, aştept propuneri de continuare sau renunţare.

Deci, evenimentele au fost cam aşa:
1. Ideea, venită mai demult, dar reaprinsă în anul de graţie 2016
2. Pregătire şi iar pregatire, mai ales vara, dimineaţa pe răcoare (despre care am vorbit si aici)
3. Tentativă de răceală, care a ridicat nişte semne de întrebare cu o săptămână înainte, tratată cu naturiste (propolis-c-echinaceea), multe fructe, odihnă şi speranţă
4. Luat kitul de participare, între primii, vineri pe un frig de crăpau pietrele. Se prevedea un prim maraton în condiţii speciale, cu ploaie, frig şi suferinţă...sau DNS/DNF. În una dintre revistele din sac, am descoperit şi savurat un articol foarte bine scris de către un cunoscut. Bravo Mihai.
5. Carboloading în stil propriu, cu destui carbo, dar şi coaste de porc cu cartofi prăjiţi şi maioneza cu mai puţin de 24 de ore înainte. Ştiu...
6. Trezire, ca de obicei, pe la 5 şi ceva dimineaţa, ceasul fiind un accesoriu aproape inutil.
7. Tabieturi matinale de zi de cursă: mâncare, pregătire echipament,
8. Schimbat priviri cu alţi colegi de suferinţă prin metrou. Aici, printre călători, mi-am descoperit un suporter neaşteptat: unul dintre profesorii mei din liceu, mutat şi el între timp în Bucureşti.
9. Tremurat la început prin piaţă, dar recăpătat speranţele odată cu primele raze de soare
10. Revederi cu prieteni şi schimbat impresii, urări şi temeri. De asemenea, am încercat să caut cu privirea dacă se văd oameni cu baloane.
11. Decid să las bluzele cu mânecă lungă la garderobă. Se anunţa singura zi cu soare din octombrie, până atunci
12. Înghesuială la garderobă, înghesuială la start, dar si o parte bună: nu a trebuit să plec chiar de la sectorul F, pentru ca nu mai erau delimitate zonele
13. Mă împrietenesc repede cu pacemakerii de 4 ore, cu care sper să ajung împreună şi la sfârşit. Cu Alexandra mă cunoşteam deja, aşa că am relaţii. De asemenea, văd şi vreo două feţe cunoscute în grupul care deja se încheagă.
14. Start oficial în Maratonul Internaţional Bucureşti 2016, dar noi suntem încă la socializare.
15. Trec 7 minute şi abia atunci bipăie covorul şi sub picioarele noastre.
16. Trafic de Bucureşti în primii kilometri, cu depaşiri periculoase, fără semnalizare, mers pe linia de tramvai etc, dar baloanele argintii se strecoară şi avansam vitejeşte. Parcă prea vitejeşte, după calculele mele, dar fac faţă lejer acum.
17. Prima temere îmi apare în minte în momentul în care am impresia că nu am călcat cum trebuie pe check-pointul dinspre Piaţa Victoriei, dar mă gândesc că nu contează dacă apare sau nu DNF în situaţia oficială. Oricum eu am venit pentru alergare, nu pentru clasament.
18. Pe Calea Victoriei şi în zona Kogălniceanu e momentul în care trebuie salutaţi prietenii din sens opus. Nu-i mai menţionez, dar îi asigur pe toţi de recunoştinţa mea.
19. Pas cu pas, nu ne dăm seama cum trece timpul, pentru că primim încurajari de la paceri, dar şi încercăm să purtăm discuţii între noi.
20. La Eroilor, Lilica vrea să compenseze lipsa de pe traseu cu încurajări pe măsură. :)
21. La Izvor, am prima întâlnire cu fotograful oficial şi suporterul Nr. 1. Va urma...
22. Descopăr, în premieră, bucata de traseu care duce spre Panduri şi Rahova. Până acum n-o ştiam pentru că este destinată doar maratoniştilor
23. Întervine tăcerea, dar nu şi oboseala. Cu un ritm de metronom, avansăm cu viteza maximă legală de 5:41/km. Aflu ulterior că am fost asemănaţi cu o turmă de oi lente care urmau credincioase pacerii şi cărora le este teamă să alerge mai repede. Aşa o fi....sau nu.
24. La trecerea prin din nou prin zona de la Constituţiei, îmi primesc iar încurajările de rigoare şi iau în piept lunga linie dreaptă spre Piaţa Alba Iulia.
25. Îmi dau seama că cineva a apăsat pe stop la ceasul meu şi toţi cei vreo 25 de km alergaţi nu vor fi înregistraţi nicăieri. Asta este...încă un semn că trebuie alergat pentru mine, nu pentru timp.
26. Încep să apară semne de oboseală, mai ales pe la genunchi şi încerc să compensez prin psihic şi alimentări dese la punctele de alimentare.
27. Revedere cu Arena Naţionala, pe unde încerc să îmi fac preocupări, să mă uit după oameni, astea pentru a mă detaşa de "suferinţa" prin care trec.
28. Pentru prima dată, mă gândesc că aş putea să mă despart de "iepuri", dar nu să-i las în urmă, ci invers.. Trag de mine şi rezist.
29. În perioada de "întrebări existenţiale", încerc să mă menţin în partea din faţă a plutonului de la 4 ore. Mintea îmi zicea că aşa e mai bine, pentru moral.
30. Din nou şedinţă foto, de data asta la Unirea. Am avut un fotograf oficial foarte activ.
31. Cu ocazia asta a cam trecut si celebra perioadă cu "zidul" alergatorilor de maraton. Km 35 trecuse şi doar voinţa mă putea face să merg mai departe sau să ma opresc. Am ales prima varianta.
32. Iar Lilica pe la Eroilor, foarte efervescentă. Merci din nou.
33. Deja pacerii ne invită să sprintăm, dar cine poate să mărească ritmul dupa 40 de km?
34. Ajungem la colţ la Izvor şi, brusc, se poate să accelerez. Totuşi, am o vagă bănuială că nu am sprintat eu, ci purtătorii de baloane au lăsat-o mai încet.
35. Pe ultimele sute de metri chiar am băgat in viteza a cincea, dovadă fiind că nu am mai văzut lumea pe margine, fiind chiar al cincizecilea într-un clasament făcut doar pe ultima bucată de câteva zeci de metri.
36. Oficial vorbind, am terminat pe locul 364 din 925 de finisheri (89 din 196 la categoria M 35-40), cu un timp brut de 4:05:15 şi net de 3:59:00. Obiectiv îndeplinit şi nu a mai contat faptul că ceasul a încercat să-mi puna beţe-n roate.
37. Am mulţumit chiar la faţa locului (o fac şi acum) oamenilor care au alergat pentru alţii o cursă întreagă. Deci, mulţumesc Alexandra, Cristian şi Nicolae. Chapeau!
38. Rehidratare, fructe şi tras sufletul, în timp ce încep să conştientizez ce am făcut. Constat că am avut destule semi-uri după care am suferit mai mult.
39. Vreo două zile după m-am resimţit, mai ales în zona picioarelor, drept pentru care coborâtul scărilor devenise un început de chin. Oricum, "brucşii" şi-au făcut treaba foarte bine.
40. Scanare Facebook după poze cu mine sau cu persoane cunoscute, dar mai puţin ca alte dăţi.
41. Cel puţin o săptămână după maraton am ales să fac pauză, dar în curând trebuie sa îmi revina cheful.
42. Încă nu ştiu dacă voi mai alerga un maraton vreodată. Deocamdată, se pare că rămân la jumătate din distanţă.
Aşadar, 42 de idei despre 42 de kilometri. Am făcut-o şi pe asta, expunându-vă mai sus doar experienţa personală. La organizare nu mă mai refer, de data asta. Au fost alţii care au expus şi bunele şi relele.
Fotografiile le voi aşterne necronologic la final, şi nu printre texte, ca alte dăţi. Mulţumiri: Liliana Spătaru, Radu Cristi şi organizatorilor pentru albumul oferit la final.

În continuare, vă las să savuraţi şi alte poze, surprinse pe traseu de mai sus menţionatul fotograf oficial

Pârşul ager la plimbare

Asadar si prin urmare, a venit clipa cea mare. Asa e, nu sunt inspirat deloc, dar vreau sa scriu cateva randuri despre evenimentul sportiv al primaverii 2015 din Bucuresti: Semimaratonul International Bucuresti 2015. Titlul, de asemenea, e ales in lipsa de ceva sugestiv.

Dupa o istorie pe care ati aflat-o aici, aici sau aici, a venit si al treilea semi din "cariera". Dupa cele din trecut, acum plecam cu ambitii mari. Nu-mi mai doream doar sa termin, ci sa ma autodepasesc (ca din carti, da), facand un timp sub 2 ore.
Ca orice "profesionist", strategia a fost facuta din timp, cuprinzand un contract pentru echipament cu Decathlon, alimentatie si medicamentatie (a se citi "cate un paracetamol, din cand in cand si vreo cateva suplimente pentru imunitate". Nu ma bag la alte prostii) adecvata, dar si cantonamente la World Class (iarna) si in parcul Titan (I.O.R.), dupa ce a dat coltul ierbii. Neavand alte posibilitati, antrenamentele individuale outdoor aveau loc, in general, la ore extreme: dimineata la 6 sau seara la 10, iar in week-end la alegere. Pe langa astea, s-a mai ivit si sansa Sunday Titan Run, eveniment organizat duminical de catre Ro Club Maraton (La multi ani, cu aceasta ocazie, desi nu sunt membru, inca. O sa devin.), unde se alearga in grup, cateva ture in jurul lacului din I.O.R., se socializeaza si se fac tombole cu premii.
Ajutat si de cateva aplicatii online, activitatile au mers destul de bine, incadrandu-ma in cam 75% din ce mi-am propus. Nu a fost 100%, dar mai bine decat datile trecute. Kilometri au fost destui, timpii se imbunatateau, nu mai faceam febra musculara, evenimente neprevazute (raceli etc) nu au aparut si asteptam increzator data de 17 mai. Singurele "piedici" au fost doua ploi prinse chiar pe traseu, fara sa fiu aparat de nimic. Una dintre ele, mai suparata, a incercat sa imi strice cu totul planurile (nori fiorosi, fulgere, tunete, ploaie cu galeata), dar, dupa un slalom urias printre picaturi si balti, m-am oprit direct la baie sa storc tricoul (de apa de ploaie, nu transpiratie).
Ca sa fiu in pas cu moda, organizatorii mi-au pregatit o minunatie de tricou mov, aproape asortat la noii "botosi" de alergare. Pentru a evita isprava de data trecuta (cand nu mi-am gasit kitul personalizat), m-am prezentat inca din prima zi, preluand acelasi sac plin cu materiale publicitare si un baton de Isostar. Mai erau cateva zile si se anunta o afluenta record de participanti: peste 10 000, dar prognoza meteo ma ingrijora un pic. Desi organizatorii dadeau asigurari ca va fi ok, ma gandeam la ce e mai rau, mai ales ca in destule zile din saptamana anterioara au fost precipitatii. Ramasesem cu speranta ca nu va fi nevoie sa imi iau vreo pelerina sau cine stie ce protectie improvizata.
Ca si asta toamna, mi-am asigurat serviciile asistentului de traseu, care m-a asigurat ca va fi la datorie dis de dimineata, desi are si alte prioritati familiale, de vreo doua luni. De asemenea, tot prin intermediul lui, aveam si cativa parteneri de traseu, macar pentru start, pentru ca nu stiam inca de ce e fiecare in stare.

Toate detaliile fiind puse la punct si reusind sa si dorm rezonabil, eram in picioare cu mai bine de 3 ore inainte de primul fluier...pardon, pocnetul pistolului de la start. Tabieturi gastronomice si vestimentare indeplinite, mers de pisica prin casa pentru a nu deranja, bagajul facut si iata-ma la aer. In doi timpi si trei miscari eram in metroul populat de alergatori care ne-a dus spre centru. Ajuns in piata, mi-am revazut cativa cunoscuti cu care am schimbat impresii si am constatat ca, desi era 7:30, vremea se anunta destul de calda, asa ca am renuntat la bluza cu maneci lungi.
Confirmandu-mi-se "temerile" ca voi fi sufocat de oameni, m-am strecurat cu greu pana spre sectorul din care urma sa iau startul impreuna cu coechipierii de inceput. Spre deosebire de alti ani, acum au fost create mai multe sectoare si urma sa facem si un viraj, inainte sa trecem peste linia de start propriu-zisa.

Ocupati cu cateva selfie-uri, n-am auzit pocnetul de start, dar ne-am luat dupa turma, in plimbare catre Cosbuc, zona prielnica discutiilor, glumelor si salutarii cunoscutilor care veneau din sens invers. De alergare nu se punea problema...inca.

Pas cu pas, se rarefia traficul de pe traseu si incepeam sa ne bronzam in viteza. Spun viteza, comparativ cu alte animale precum melcul sau testoasa, ca daca era sa ne comparam cu cetatenii de culoare de pe contrasens, noi ceilalti mai mult am stationat.

Am alergat cu Razvan cativa kilometri, despartindu-ne apoi si avand sa aflu ca, din pacate, el a abandonat din cauza unor probleme la genunchi, undeva pe la km 15.

Din fericire, la mine era ok, ma hidratam, conversam si avansam printre jaloane. Cateva mici probleme au aparut pe la punctele de schimb de la stafeta, unde se gatuia culoarul de alergare, dar au fost depasite fara probleme.

De data asta n-am mai stat cu ochii pe ceas, dar m-am asigurat intotdeauna ca pacemakerii de 2h sunt in spatele meu. Atat timp cat cei cu baloane rosii (Serban Damian si Dinu Turcanu) nu ma depaseau, eu imi indeplineam obiectivul de a realiza un timp sub 2 ore. Destul de des ne asiguram, atat eu cat si "antrenorul" ca am un avans confortabil fata de acestia, pe o buna bucata de drum pierzandu-i chiar din vedere. N-am intrat in contact direct cu ei in niciun moment (in mod normal, se alearga impreuna cu acestia, daca vrei sa obtii timpul respectiv), dar m-au ajutat foarte mult, drept pentru care le multumesc.

Timpul a zburat destul de repede (nu din cauza vitezei, sic!) si am intors rapid la Diham, bucla de la Arena Nationala fiind parcursa doar cu o mica durere de burta cauzata de gelul energizant (probabil!?) cu care m-am luptat minute intregi sa-l desfac :)

A urmat trecerea prim partea cea mai animata a traseului (Unirii-Constitutiei), atat concurentii, cat si publicul facand o ambianta frumoasa. Muzicieni, voluntari, reprezentati ai unor organizatii/fundatii, cunoscuti si necunoscuti, toata lumea facea atmosfera.

Ocupat cu orice altceva, doar sa nu ma gandesc la oboseala, am ajuns "incetisor" spre partea frumoasa a cursei, pe Calea Victoriei. Desi culoarul e destul de ingust, aici atmosfera e parca mai frumoasa, arhitectura zonei si publicul contribuind in egala masura. Intalnindu-ma cu un fost coleg de liceu, mascarindu-ma pe la camere sau admirand peisajul, nici n-am observat ca nu m-am intrebuintat prea mult pe urcare si deja calculam cu ce timp o sa ajung la finish.

Incepusera sa ma doara un pic genunchii si pe mine, dar dupa ce am facut cateva miscari mai "speciale" am putut continua fara probleme. Deja aveam impresia ca imi este sete mai mult ca de obicei si visam la fructele care aveau sa vina mai tarziu decat ma asteptam. Aici ar fi de precizat austeritatea generala (nu stiu cum a fost la cei clasati mai in fata) de la punctele de alimentare de pe traseu, unde se oferea doar apa, doar cateva oferind si energizant, banane sau portocale.

Intrarea in ultimul kilometru a adus si o intensificare a galagiei de pe margine, interactiunea cu publicul dand un plus de energie, mai ales ca, in spate, se zareau apropiindu-se, baloanele rosii. Pentru prima data, imi era teama sa nu ma depaseasca.
Anuntandu-mi apropierea de final, am luat ultima gura de apa si am marit ritmul si, surprinzator, am putut sa-l tin si pe ultima linie dreapta. In aplauzele generale (nu doar pentru mine, totusi), am trecut linia de sosire cu un timp de 1:57:54. Asadar, obiectiv indeplinit, mai ales ca nu am simtit vreun disconfort major (in afara unor mici dureri de genunchi vreo zi dupa).

Inghesuiala mare la prederea chipurilor, criza de medalii, lume buluc la hidratarea post cursa, dar, una peste alta, a iesit bine. E normal sa fie si nemultumiti (obiectiv sau subiectiv), dar de la an la an se vad imbunatatiri, mai ales ca si numarul participantilor este in continua crestere.

Pentru viitor nu imi fac planuri. In principiu, o sa merg tot pe semimaraton, dar nu exclud o posibila participare si la un 42.190. Vom vedea, insa.
Observatia nr 1: In ultima perioada, am constatat un trend crescator referindu-ma la numarul oamenilor care alearga, ceea ce e ok, doar ca sunt destui care o fac doar pentru ca da bine la imagine. Se pare ca e in tendinte sa alergi, cam ca purtatul ochelarilor de vedere fara sa ai nevoie sau lasatul barbii sa creasca. Nu zic ca nu sunt si destui pasionati, dar am observat si multi dornici sa epateze, mai ales corporatisti sau oameni "independenti", astia diferentiindu-se in special prin castile din urechi, gadgeturile de monitorizare, echipamentul de ultima generatie si vreo coafura rasta sau barba de hipster.
Observatia nr 2: De apreciat numarul tot mai mare de firme care incurajeaza miscarea, doar la SMIB 2015 fiind destule care si-au inscris angajatii la diferite probe. De asemenea, in mai multe orase din tara se desfasoara si Crosul Companiilor, oranizat in acelasi spirit de a ridica din scaunele de birou fundurile aplatizate ale oamenilor muncii.
Observatia nr 3: Destule persoane publice prezente la start, cele mai cunoscute nume fiind: Mircea Badea cu "fotomodela", Adrian Hadean, Alex Dima sau Virgil Iantu.

Va las sa va delectati si cu alte cateva poze care mi s-au parut interesante:

Felicitari prietenilor si cunoscutilor care au participat: Razvan, Monica, Adelina, Mihai I, Paul R, Mihai S, Alexandra P, Octav, Adi, Dragos, Lilica, grupul STR si altii catre care imi cer scuze ca i-am omis.
Multumiri: sotiei (ca ma suporta cu alergatul), Vali (asistenta tehnica, hidratare, foto, conversatii), dna Silvia C (masa de dupa!), altor persoane nementionate care merita, dar si fotografilor de une am luat unele din pozele din acest articol (via Facebook): Radu Cristi, Laurentiu Ionascu, Toader Alexandru, Costin Vasiliu, Catalina Niculae, Radu Diaconescu, Anca Birleanu (photorun), Sorin Irimia (photorun). Jos palaria!