sâmbătă, 30 august 2008

Transfăgărăşan

Revin dupa ceva vreme cu cateva insemnari ale evenimentelor care au avut loc in ultimul timp.
Asadar, dupa cum va "amenintam" anterior, mi-am luat bolid (a se citi Sandero) si 4 ani de-acum incolo voi cotiza la leasing.
Propunandu-mi asta inca dinainte, primul drum mai serios pe care l-am facut a fost unul care a cuprins si Transfagarasanul.
Mult mai comozi decat in datile cand plecam cu trenul, ne-am urnit din capitala, 4 oameni cu bagaje de week-end, in jurul orei 7 in directia Pitesti. Beneficiind de autostrada mai putin circulata, spre deosebire de cei care mergeau la mare, am ocolit locurile natale ale Sandelului indreptandu-ne spre Curtea de Arges unde am ajuns lejer in jurul orei 10. Aici am zabovit un pic admirand locul unde Manole a intrat in istorie si Ana in perete.

Continuarea dumului a fost catre creasta Fagarasilor, zicand pas de acesta data cetatii Poenari si oprindune mai apoi la Vidraru unde era o aglomeratie ca la Lizeanu in zilele bune. Nici politistii nu lipseau, dar nu prea aveau mare succes.

Iarasi poze:

De aici incepea insa partea frumoasa. La peisaj ma refer, caci drumul lasa enorm de dorit (a se citi bombardat). Altii n-au nici 1% din natura noastra si totusi se descurca mult mai bine la turism :(
Ajungand in golul alpin, primul popas a fost la Cascada Capra de care cu greu am reusit sa ne bucuram si sa o fotografiem printre vanzatori de branza afumata, porumb fiert dulciuri si amintiri de vacanta.

La Balea lac ce sa fie? Pacat de peisajul superb al muntelui care era poluat in toate felurile.
Aici am facut o pauza mai lunga prilejuita de servirea pranzului pe o piatra cu privelistea cabanei in fata

Cu burta plina, mi-am permis sa ma dau un pic si in spectacol si devenind romantic fata de draga mea iubita.
, iar expresia "ce mica-i lumea" a fost inca o data probata, chiar la plecare revazandu-l pe celebrul "Fane Teparu'" (pentru cunoscatori) si apoi angajandu-ne pe coborarea spre Balea Cascada. Aici, parca eram in alta tara. Soseaua, desi la aproape 2000 m, era ca in palma.
.
Cascada n-am mai bifat-o speriati de perspectiva inserarii si de cativa nori amenintatori si am continuat coborarea pana la Cartisoara. Am gasit aici un loc de cazare la un "particular", dar am decis pana la urma sa mergem sa incercam innoptarea la Sambata de Sus.
Aici, din pacate, n-am reusit sa gasim vreo pensiune si am prins pana la urma ultimele locuri la casute.

Din nou apare intrebarea: de ce nu suntem in stare sa profitam de conditiile naturale si sa facem turism cel putin civilizat? Spun asta pentru ca baile erau infecte, apa calda printre picaturi, gunoaie peste tot si manele la maxim noaptea.
Au compensat insa peisajul superb si pastravul delicios servit in timp ce afara ploua cu galeata la pastravaria-pensiune Floarea Reginei aflata la cateva sute de metri mai sus.
Cateva beri au jucat un excelent rol de somnifer si a doua zi ne gasea proaspeti pentru o noua zi de calatorie.
Paraul care curgea chiar prin spatele casutei ne-a servit atat ca decor pentru fotografii ca aceasta:
, dar si ca sursa de apa pentru spalarea carausului

Urmatorul punct de oprire: Manastirea Brancoveanu, aflata ceva mai jos si unde era, din nou, puzderie de oameni.

Continuand apoi, am ales drumul "pe sub munte"

indreptandu-ne spre Lisa, Zarnesiti si apoi Rasnov unde am vazut (cel putin eu) din nou cetatea taraneasca cu toate cotloanele si pietrele dintr-insa.

Pentru ca ne gandeam ca Valea Prahovei ar fi o varianta sinucigasa din punct de vedere al traficului, am ales varianta Bran-Rucar-Targoviste. "Am scapat de dracu', dar am dat de tac'su"
pentru ca distanta pana la celebrul castel am facut-o cu viteza melcului. Dupa Bran s-a mers destul de bine, drumul fiind presarat cu cateva semafoare (se lucreaza la drum chiar in sezon, deh) si zeci de vanzatori ambulanti. Specific acestei zone era ca se vindeau pe marginea drumului pana si catei ciobabesti care erau prezentati alaturi de parintii fiorosi.
O ultima oprire a fost la Cheile si Pestera Dambovicioarei. Ma simt nevoit sa repet, dar si aici, desi se platea o taxa de 1 leu de persoana, erau gunoaie, gratare pensiuni "bine plasate" si muzica "buna" peste tot. Celebrii copii ghizi erau si ei la datorie, cu o replica noua la sfarsit: "Aici turul se sfarseste, cine doreste pe ghid il plateste"

Continuand printre dealurile pline de livezi dintre Campulung si Targoviste, inserarea, sfarsitul rodajului la Sandero si o ploaie torentiala ne-au prins, spre norocul nostru, doar aproape de Bucuresti.
Inca ceva de precizat ar fi ca am facut in total 635 de km cu un consum mediu de 6 l/100 km si Sandi s-a comportat fara cusur.