Daca la prima participare, avusesem scuza unei raceli abia tratate, anul acesta entuziasmul si dorinta de a depasi performanta anterioara erau la cote maxime.
Antrenamentul a decurs normal, mai ales in perioada de primavara-vara, inceputa cu particparea la cursa de 10 km din cadrul Semimaratonului International din mai. Da, stiu ca si acolo trebuia sa merg tot la 21 de km, dar o serie de circumstante mai mult sau mai putin plauzibile (vremea urata, mutarea in casa noua etc) m-au facut sa merg doar la semi-semi-maraton.
Cu destule pauze (deh, imi este sila cateodata, ceea ce nu e bine), am ajuns la septembrie cu o conditie acceptabila. Alergam, de obicei, seara pe cateva noi trasee cu pornire de la noul "domiciliu", dar si dimineata, in week-enduri. Ca sa ma laud, am facut o scurta tura de alergare si in afara tarii (a se citi "la mare la bulgari"). La toate turele pe jos s-au adaugat si cateva pe doua roti, una dintre ele soldata cu un contact mai putin prietenos cu suprafata asfaltului, drept pentru care am facut o pauza fortata de vreo saptamana. Nu va faceti griji, n-a fost nimic grav, doar niste julituri si tricoul galben de la MIB 2013 facut de comanda, dar nerupt. Nu spun cati kilometri am facut in total, ca nu sunt prea multi. Cine vrea mai multe detalii, ma gaseste pe Runkeeper.
Intre timp, constatasem ca am destule cunostinte care alearga pe la diferite curse, mai des sau mai rar, si mai scurte si mai lungi, dar important e ca sunt oameni cu acelasi interes in a face miscare: Lilica, Mihai I, Ion, Andy, Razvan, Bogdan, Mihai S, Alexandra, Dragos, Elena, Alex R, Alex N, Mihai B, Adrian si poate mai sunt, dar nu mi-i amintesc pe toti acum. De asemenea, povestirile expuse pe bloguri de oameni precum Andrei Rosu, Gabriel Solomon, Ilie Rosu, Andrei Gligor, Vlad Lutic sau Dragos Ciobanu mi-au dat sentimentul ca, alergand, apartin unei comunitati de oameni deosebiti.
Pe de alta parte, anul acesta mi-am upgradat un pic si echipamentul, mai ales la capitolul pantaloni scurti si bluza cu maneca lunga. Nu va asteptati la ceva spectaculos. Traiasca Decathlon! Deveneam insa un pic mai "profesionist" si, in subconstient, imi crestea increderea in fortele proprii. De curand chiar, am observat ca si pantofii in care alerg de vreo doi ani au o mica inscriptie pe talpa: running. Chiar nu am avut in vedere acest aspect atunci cand i-am cumparat, pentru ca destinatia initiala era sa fie folositi la plimbari, dar e bine ca s-a nimerit sa fie omul potrivit cu adidasii (pardon, nike-ii) potriviti. Pe aceasta cale, promit ca, in iarna ce vine, locul le va fi luat de o alta pereche ceva mai noua si mai performanta. Da, probabil tot de la Decathlon.
Astea fiind spuse, ma apropiam cu pasi mari (suna bine expresia doar) de data de 5 octombrie si, pentru ca eram foarte bine pregatit, am decis sa fac o pauza de vreo 2 saptamani, timp in care am fost plecat din capitala si miscarea m-a acompaniat doar sporadic. Cu cateva zile inainte de cursa, am revenit la antrenamente, dar nu am fortat prea tare ca sa nu ajung sa fiu mai mult obosit decat pregatit. Doar cateva zile de dezmortire, suficient cat sa am un tonus destul de bun. Asadar, nici anul acesta nu am fost in forma fizica pe care mi-as fi dorit-o, dar deja imi faceam calcule. Luasem rezultatele de la cursele anterioare si estimam cam ce ritm si timpi intermediari sa obtin in diferite puncte pentru a putea sa imi ating obiectivul, acelasi de anul trecut, si anume sa scad sub 2h.
Dintr-o usoara lene, inexplicabila in acea perioada, m-am dus sa imi ridic kitul de participare abia in ultima zi dinaintea cursei. Acolo, soc! "Nu va gasim numarul de participare". Pana la urma, nu a fost o problema atat de grava cum parea la inceput, pentru ca am primit un alt numar, dar fara numele inscriptionat (platisem in avans pentru acest lucru, dar asta e...). Avem sa descopar mai tarziu, cand am vazut poze de pe traseu, ca altcineva (un domn respectabil, de altfel) purtase mult-ravnitul tricou cu 7082-DanSpataru. Sa fie primit!
Luandu-mi kitul de participare, am mai zabovit pe la standurile de la Sport Expo, am asistat un pic la cursele de copii si m-am indreptat catre casa cu popas la Decathlon pentru a-mi cumpara bluza cu maneca lunga de care va ziceam mai sus (se anuntau sub 10 grade pentru duminica dimineata), dar si doua mici geluri energizante. Intre timp, desi aveam dubii ca s-ar trezi la o ora asa matinala duminica, mi s-a confirmat si prezenta directorului tehnic (asistent de traseu, director de cursa etc) care avea sa ma urmareasca pe bicicleta pe tot traseul. Un mare avantaj, pentru ca nu mai eram nevoit sa imi car prin buzunare anumite chestii, imi da apa cand vreau eu, plus ca s-ar putea sa ma ajute la moral. Pentru carbo-loading, am facut si o trecere pe la un cunoscut fast food unde m-am chinuit cu o portie mare de paste carbonara, dupa care m-am dus acasa si mi-am pregatit cele necesare pentru a doua zi: tricou, numar, chip, pantaloni scurti, bluza cu maneca lunga pentru cursa, sosete (+o pereche de rezerva), plasturi pentru calcaie, geluri, apa, manson, gulerul de folosit pe post de bandana, telefon si alte mici prostioare. Nu gaseam alifia chinezeasca, dar m-am impacat cu ideea si... mars la somn. Vorba vine, somn, ca de la 22:30 pana pe la 1:30 mai mult m-am sucit in pat si n-am putut adormi.
Am profitat, pana la urma, de odihna, iar la 6 dimineata eram in picioare, incepandu-mi ritualul: masa (crema de banza, ou fiert, pastrama, paine cu unt si gem, un pic de miere, banane, alune, stafide), mers la baie pentru evitarea unor probleme ulterioare, imbracare si repede la metrou catre Piata Constitutiei. Pe traseu am reperat alti cativa disperati cu rucsacuri galbene (da, aia din cauza carora se blocheaza traficul in prima duminica de octombrie) si, intamplator, m-am intalnit cu unul dintre cunoscutii care participau la MIB. Am mers impreuna, iar un pic inainte de 8 eram printre ceilalti cateva mii de participanti, asteptand startul. Am luat pulsul multimii facandu-mi incalzirea printr-o plimbare lejera, si am schimbat cateva impresii cu un alt camarad, dupa care si-a facut aparitia antrenorul personal. Am convenit sa ne vedem la Unirii (nu prea avea pe unde sa mearga in prima parte de traseu) si ne-am despartit, eu indreptandu-ma spre locul de start. Nu are rost sa mai repet problemele de organizare din acea zona. Sunt deja cunoscute, asa ca...sa pornim. galagie mare, elicopter, drone care filmeaza, concurenti rataciti si o gloata imensa la toalete. Chiar nu stiu cand au luat startul oamenii care erau mai in spate la cozile respective. Cred ca, din cauza aglomeratiei si a vitezei de melc cu care se inainta, portiunea de la inceput a servit drept incalzire propriu-zisa pentru multi, dar dupa un timp a inceput sa alerge fiecare in ritmul lui.
Ajungand la punctul de intalnire, am avut prima hidratare si am continuat usurel, schimband vorbe cu waterboy-ul, dar si cu alti participanti. Admirand peisajul si atmosfera intretinuta de unii voluntari si spectatori, am salutat-o pe Lilica din mers si nu prea am constientizat cand am parcurs primul sfert, intalnirea cu gheparzii kenyeni care veneau din sens opus (cam 5 km avans in 30 de min) fiind scurta si intensa. Usurel, soarele se ridica si imi dadea energie mai mult decat orice energizant, in timp ce Arena Nationala aparea la orizont. Apropo de energizante, unul dintre geluri era cu suc de rosii. Sublim...
Trecand de primul punct de cronometrare, am observat ca sunt cu vreo 3 minute sub timpul de anul trecut. Perfect pentru tentativa de a cobori sub 2 ore, asa ca am continuat cam in acelsi ritm. Renuntand la bluza cu maneca lunga, reveneam din nou spre zona bulevardului Unirii, unde se aglomera iar traseul din cauza intersectarii cu cei de la stafeta.
Urma partea care imi place cel mai mult, desi e cea mai dificila: urcarea de pe Calea Victoriei. Moralul meu, afactat un pic de inceputul de oboseala, a primit o mare lovitura in momentul in care am vazut pacemakerul de 2h pe sensul opus, adica vreo 5 minute avans. Mi s-au naruit multe sperante de a face un timp bun si asta m-a urmarit pentru ultimii 5 km.
Dupa coborarea spre Natiunile Unite, am indurat calvarul partii celei mai urate din tot traseul: Splai-Opera-Eroilor. Urata nu datorita peisajului, ci mai ales pozitionarii spre final, cand esti obosit si vezi ca nu se mai termina. Ajung la un pod, dar iti dai seama ca nu acolo se intoarce, la urmatoarele la fel si iti cam scad sperantele de a ajunge la final.
Filmul cursei aici
Concluzii: per total, a iesit mai bine, atat pentru mine, cat si pentru cursa, in general. Se poate si mai bine, asa ca promit sa ma pregatesc cum se cuvine si sa ma prezint onorabil. Obiectivul ramane acelasi, sa scad sub 2 h, prima ocazie fiind Semi-ul din mai 2015, desi s-ar putea sa apara si altele pana atunci. Pe termen lung, mi-a aparut si ideea de aparticipa odata la un maraton intreg, dar o luam pas cu pas. Totusi, sanatatea e mai importanta, iar participarea la competitii, cu toata frumusetea lor, e doar una dintre motivatiile de a ma scoate din casa la alergat.
PS: pe aceasta cale, vreau sa cer scuze, in numele tuturor participantilor, catre cei care s-au simtit deranjati de zbenguiala noastra dintr-o duminica de octombrie, de elicoptere, drone, agenti de paza, celor care au ramas blocati in traficul aceleiasi zile de duminica si tuturor celor care nu ne-au suportat, din diverse motive.
Toate cele bune si alergare usoara.
