duminică, 11 octombrie 2015

Performanta vine alergand

De la "pofta vine mancand" la titlul de mai sus e doar un pas, alergatul fiind una dintre poftele mele din ultimii ani. Faza cu "performanta" nu o luati in seama sau chiar ignorati-o, desi un salt de cateva sute de locuri la o distanta de 5 luni ar putea fi numit asa.
Sa incepem. Asadar, dupa semi-ul din primavara, a urmat o perioada in care am acordat cea mai mare atentie de pana acum pregatirii MIB-ului din toamna 2015. Echipament exista (multumesc, Andrei Crisan pentru Garmin), vremea m-a ajutat, sanatatea fizica la 95% (ca de obicei, o mica viroza a incercat sa-mi saboteze visurile de marire), vointa in crestere (influenta STR, renuntarea la anumite bauturi cu gaze, am reusit sa ma trezesc de cateva ori ca sa alerg dimineata devreme etc.), asa ca s-au adumat cativa kilometri (a se citi: vreo 250 de la 1 iunie incoace).
La un anumit moment s-a auzit zvonul ca s-ar face un traseu unic prin centrul capitalei, asa ca imaginatia a inceput sa-mi calculeze posibile rute pe unde ar putea trece, insa n-a fost chiar asa (probabil birocratia si prejudecatile unora i-au impiedicat pe organizatori sa se lafaie pe bulevardele Bucurestiului). A rezultat un traseu destul de ok, dar si foarte intortochiat, mai ales la semi. Drept urmare, combinand pasiunea pentru alergat cu "obsesia" pentru cunoasterea strazilor, am realizat o descriere cu poze (merci Google Street View) a intregului traseu (vezi aici), care a reusit sa atraga si cateva aprecieri ale comunitatii (plus vreo 450 de vizualizari in 3 saptamani).

Vine si ziua "mult asteptata". Kitul era ridicat, alimentatia ok (da, paste), odihna pe masura si moralul ridicat cu cricul. Ca de obicei, m-am trezit pe la  dimineata, tabieturile in ordinea stabilita, iau rucsacul si ma prezint la "locul crimei". Destul de friguroasa prima duminica de octombrie, dar imi fac de lucru, mai intalnesc cativa cunoscuti, asist la startul de la cursa populara si cea a adolescentilor si iata ca se apropie ora 9:30. Ma duc tacticos catre poarta de intrare aferenta numarului meu si astept cuminte printre primii din "cusca" numerelor cu 6000. Asteptarile referitoare la bun-simtul pe care mintea mea il asocia cu principiile unui alergator sunt inselate cand ii vad pe unii care ar fi facut orice sa sara peste rand si sa incalce regulile, doar pentru a lua startul cu cativa metri mai in fata.
Se da startul si, de data asta, trec destul de repede pe sub poarta aia mare cu ceas, indreptandu-ma rapid spre "dealul suferintei". Suferinta, dar nu chiar acum, ci mai spre final, caci inceputul a fost sublim, cu o medie de 4:45/km in primii 5 km.



Fara sa imi dau seama, a trecut tura de Casa Poporului si bucla de la Unirii, asta si pentru ca m-am inalnit cu cativa prieteni pe traseu, totusi mai putini decat speram.


Urcarea de pe Victoriei n-a fost chiar ca alte dati, da fiind faptul ca a fost pusa mai devreme, iar noutatile acum incepeau. Avea sa descopar cum arata noile bucati de traseu, admirand (printre guri de apa si gel energizant) si cateva din obiectivele turistice reprezentative ale capitalei: Ateneul, Muzeul de Arta, Cercul Militar sau Opera. Mai schimb doua, trei vorbe cu oemenii pe traseu, incerc sa anim un pic spectatorii (fara reusita), bat palma cu cativa STR-isti si inevitabilul se produce. Dupa ritmul de ghepard de la startul cursei in care pacemaker-ii de 2h45' au fost lasati cu mult in spate, iata ca pe la kilometrul 7-8 am inceput sa ii vad in retrovizoare pe baietii cu baloane albe.
In scurt timp am fost prins (deh, am bagat benzina mai proasta), am incercat sa ma agat de trenuletul lor, dar nu mi-a tinut decat scurt timp. I-am lasat sa se duca la treaba lor si mi-am vazut de drum.


Schimb cateva vorbe in "viteza" cu alti "suferinzi", o unghie incearca sa imi strice ziua, dar nu o bag in seama si, imi iau elan spre Izvor, unde ma vad cu Suporterul Nr. 1, venit sa ma aplaude.



N-am timp de multe vorbe si intru pe ultima tura de circuit. Urcarea spre Mariott pare sa-mi dea de furca, aparand cateva mici crampe, dar le ignor si-i dau inainte. Depasesc cativa camarazi cu aceleasi simptome si deja simt finalul aproape.


Pentru ca am trecut pe un alt culoar decat cel pe care alerga majoritatea, n-am mai apucat sa bat palma cu Lili, dar urma sa ne vedem, oricum, la final. Dupa coltul parcului, n-a mai fost mult, asa ca am marit viteza, ultimele sute de metri aducandu-mi un ritm de sub 4:30. N-a fost chiar un sprint, ca nu mai aveam energie, dar macar l-am depasit pe tipul de culoare (probabil un kenian foarte slab, de vreme ce a fost depasit si de un pârș impiedicat ca mine).




Imi iau medalia pentru colectia de acasa, bag cateva guri bune de apa, fructe etc si constat bucuros ca n-am fost departe de baietii cu baloane albe, terminand cu un timp excelent de 1:46:25, cu peste 10 minute mai bine ca in luna mai. Locul 348 din 2503 oemeni care au terminat cei 21 km si un pic.
M-am regasit cu sotia, dar si cu "firma oficiala de catering a maratonului" (nu-i dau numele, stie ea. Multumim, inca o data) si, dupa o vreme petrecuta pe acolo, imi iau talpasita cu gandul la urmatoarea participare. In drum mai admir un pic participantii de la maraton (eu apucasem sa si mananc si astia mai aveau vreo 5 km), fac cateva poze si ma retrag la depou.
Per total, desi a fost un traseu mai greu, a fost si mai reusit, atat pentru mine personal, cat si ca organizare generala. Intotdeauna mai sunt lucruri de imbunatatit, dar s-a vazut ca se misca lucrurile, daca se vrea. Apropo de chestii personale, intr-un viitor destul de apropiat, daca sunt primit, cred ca voi face si eu pe pacemaker-ul, probabil la 2h15' sau 2h30', asa ca astept inscrieri ;)
Va las, la final cu cateva fotografii care mi-au placut, dintre miile postate de profesionistii sau amatorii in ale declansatului. Apropo de asta, multumiri pentru poze: Radu Cristi (Donez Amintiri), Octavian Ivanov, FRA Photo si Marius Olteanu Photography, de la care am luat imaginile de mai sus si mai jos.