duminică, 9 august 2009

Toate (Sa)cele bune

Traseul a inceput intr-o frumoasa dimineata de joi, parasind de urgenta capitala. Trecand prin Ploiesti, prima oprire a fost la Slanic Prahova la o saramura. Nu de pui sau de peste, ci de oameni, pentru ca erau destui care se balaceau in strandul natural cu apa sarata.
Photobucket
Photobucket
Photobucket
Dupa cateva ore de balaceala, am dat bice cailor putere indreptandu-ne pe valea Teleajenului catre Cheia unde ne-am oprit sa vedem manastirea, prilej cu care ne-am intalnit pentru prima data dupa mult timp cu o veche prietena: ploaia.
Photobucket
Trecand apoi printre picaturi si tir-uri de pasul Bratocea, am ajuns cu bine la gazda noastra pentru doua nopti: Hanul Muresenilor din Sacele. De la bun inceput, vreau sa laud si sa va recomand cu toata sinceritatea sa mergeti acolo cu orice ocazie. Are cam tot ce va doriti: amplasament natural deosebit, camere si restaurant de clasa, servire aidoma la un pret mai mult decat rezonabil. Pe deasupra primesc si tichete de vacanta (da, alea ale lui madame Udrea).
Photobucket
Photobucket
Photobucket
Photobucket
Photobucket
Dupa o seara relaxanta la restaurant si piscina, somnul ne-a prins destul de repede, asteptand a doua zi.
Spre deosebire de joi, sfanta zi de vineri a venit fara ploaie, dar tot cu cerul acoperit. Obiectivul principal al zilei a fost orasul Brasov si imprejurimile.
Am vazut cam tot ce se putea din fostul oras Stalin.
Biserica Sf. Nicolae si prima scoala romaneasca din Scheii Brasovului
Photobucket
Zidurile cetatii cu Turnul Negru, Bastionul Graft si Turnul Alb
Photobucket
Photobucket
Photobucket
Photobucket
Photobucket
Piata Sfatului si Biserica Neagra
Photobucket
Photobucket
Strada Sforii (cea mai ingusta strada din Europa avand un metru si un pic)
Photobucket
Pe nepoftite, dupa amiaza a aparut din nou vechea cunostinta de care va povesteam mai devreme si am fost siliti sa ne continuam ziua pe patru roti.
Am mai facut pana spre seara un mic tur in care am bifat Poiana Brasov, Rasnov, Paraul Rece, Predeal, Timis, intorcandu-ne apoi la baza.
Ultima zi a fost dedicata intoarcerii catre Bucuresti, dar pe alt traseu presarat cu multe opriri.
Primul popas a fost la mitingul aviatic Transilvaero Show de la Ghimbav.
Photobucket
Photobucket
Photobucket
Photobucket
Photobucket
Trecand destul de repede prin aglomeratia specifica zonei Bran-Moieciu, ne-am intreptat voiniceste catre Rucar oprindu-ne intre timp sa admiram si peisajul oferit de Bucegi si Piatra Craiului.
Photobucket
Dupa o cursa nebuna de urmarire a catorva cisterne si camioane greoaie cu lemne, ne-am lasat batuti, oprindu-ne la mausoleul de la Mateias. Putina lume il cunoaste, dar e cel putin la fel de impunator ca cel de la Marasesti.
Photobucket
Traseul catre casa a mai fost presarat cu cateva scurte opriri la Namaiesti (celebra manastire construita in stanca), Campulung Muscel (prima capitala a Tarii Romanesti) si Pitesti (plaiurile natale ale credinciosului Sandel), iar inserarea ploioasa impreuna cu un bec rosu la benzina au aparut chiar la intrarea in capitala tarisoarei in care traim.
Numai respect