Cam asa ziceau la TVR pe vremuri, atunci cand faceau un rezumat al performantelor sportivilor romani la Campionate Mondiale, Europene sau Jocuri Olimpice.
Asa fac si eu acum, cu prezentarea pe scurt a celui mai bun an sportiv din "cariera". Apropo de asta, m-am apucat mai serios de treaba abia la 32 de ani, iar schimbarea de prefix nu mi-a adus criza varstei mijlocii, ci niste performante cu care ma pot mandri, ca alergator amator ce sunt. Toate acestea au fost realizate, antrenandu-ma "dupa capul meu", bazandu-ma insa pe experienta stransa deja si pe comunicarea cu alti "obsedati". M-am bucurat de ture pitoresti pe soseaua semi pustie spre dealurile si viile de la Zilisteanca-Soresti, unde nu odata m-am intalnit cu animale salbatice de toate felurile (caprioare, iepuri, vulpi, ulii, pasari calatoare, stani cu ciobani prietenosi, caini un pic mai "hateri" si peisaje de tot felul), dar si prin bezna IOR-ului, acesta fiind terenul propriu de joaca in Bucuresti.
- am bifat peste 2000 de km alergati anul asta, mai exact 2033,5;
- cea mai buna perormanta din "cariera" pe distantele de 5 km (19'43"), 10 km (41'01") si Semimaraton (1h29'53");
- participarea la unul dintre cele mai importante evenimente mondiale de alergare (Maratonul Londrei), ce-i drept editia virtuala;
- am reusit sa ajut cateva cauze caritabile, strangand cat am putut pentru acestea
Mai jos o sa las povestile celor trei episoade mai importante din "sezonul" 2021:
1. "TENCHEI" (Bucharest International 10k, 19 septembrie 2021)
Inscris inca din 2019, am asteptat cursa asta cu destul interes, fiind un moment in care sa imi testez si nivelul, dar si sa fac un nou PB pe "Tenchei". Asta a fost si numele echipei, dand ceva probleme organizatorilor. Am avut doi coechipieri pe cinste. Prima este Ana-Maria, care atrage premiile ca un magnet. Este o legenda care spune ca are mai multe podiumuri decat antrenamente. Al doilea e un baiat foarte modest, atat de modest, incat mi-a zis de mai multe ori inainte de cursa ca as fi mai bun ca el. In cursa insa "mi-a dat fum". Eduard il cheama. 😉
Ajuns cu vreo ora inainte de cursa, am avut timp de clasica socializare si de o incalzire usoara. Desi se anuntase un pic de vant, vremea era ideala, cu frunzele copacilor stand linistite la locul lor. M-am gandit pe loc ca ar merge un negative split cu primii 5k undeva pe la 4'10" pe mie, iar apoi sa decid cum sa fac.
Start...
De data asta, nu m-am mai bagat in fata, plecand undeva pe la randul 5, si fiind nevoie sa fac ceva slalom pana pe la Arcul de Triumf, asta in timp ce incercam sa nu pierd din viteza. Aveam in plan, daca se va putea, sa ma tin proape de Marius Enescu sau Edi (coechipierul mentionat mai sus). Primul era mai in spate, iar coechipierul o luase la sanatoasa. Am reusit sa fac ce imi propusesem, dar eram pe la 3'55" dupa km 1, ceea ce se simtea cam dur pt mine.
M-am lasat mai usor (a se citi ~4'04"), agatandu-ma de diverse grupulete, dar pastrand contact vizual constant cu un grup din fata mea, unde era si Marius. O perioada am alergat alaturi de un baiat fara o mana, demn de tot respectul meu.
Km 4-5.
Mai multa temporizare. Am fost tentat sa trag pentru a prinde "gruppetto" de care va ziceam mai sus, dar iarasi partea aia de creier mi-a zis: "Ce faci, ma?! Ii prinzi acum pe aia, dar te tai dupa 2 km si ajungi in genunchi. Taci si trage constant, fara fartlek sau alte prostii." La Piata Victoriei am luat in viteza o gura de iso. Nu stiu daca aveam nevoie, dar macar mental a ajutat un pic.
Km 6
Dupa intrarea pe Buzesti, vantul care lipsea cu desavarsire la Arcul de Triumf a zis ca n-ar fi rau sa bata un pic. Ghici din ce directie? Mi-am zis ca e ok, daca este asa acum, ca o sa bata din spate pe Calea Victoriei la intoarcere. Tot pe aici s-a petrecut o intamplare de povestit. N-am mai spus asta niciodata, dar pe mine ma motiveaza suplimentar, daca ma enerveaza ceva/cineva la cate-o cursa (dar si in alte aspecte personale si profesionale). De ce zic asta? Pentru ca pe curba din Buzesti spre Dacia, un "bizon" cu masina direct proportionala cu nesimtirea incepuse sa gesticuleze la adresa noastra. Probabil nu putea sa ajunga pana la saormaria de la coltul strazii cu bolidul, iar mersul pe jos "este pentru saraki". Atunci am spus niste vorbe care nu imi fac cinste (mi-am cerut si scuze concurentilor si voluntarilor din jur, dupa aceea), dar pe care nu le regret, gandindu-ma bine. Cateodata trebuie ca nesimtitilor sa le vorbesti fix pe limba lor.
Km 7-8
Stiti ce ziceam de vant mai devreme. Aia ca "o sa bata din spate pe Calea Victoriei". Cred ca Murphy, ala cu legile lui anti logica, ar trebui sa adauge inca una pentru alergatori. "Daca e sa bata vantul la vreo cursa de alergare, atunci sigur va fi din fata". Ajungem iar la Piata Victoriei, unde ziceam ca am primit Iso la dus. La intoarcere, cand teoretic ai avea nevoie mai multa energie, se servea doar apa. E doar o observatie, ca oricum nu aveam de gand sa fac vreo pauza atunci. Kilometrii 6-8 au fost cei mai slabi, dar parca au trecut pe nerasuflate. Poate ar fi trebuit sa accelerez un pic si as fi castigat cateva secunde, dar asa am simtit atunci.
De remarcat un tip care alerga mai mereu un pic in fata mea (in maiou alb. Am aflat si cum il cheama mai apoi), care cred ca s-a oprit de 10 ori pe margine, dar a continuat de fiecare data, mereu osciland in fata/spatele meu.
Km 9
Dupa letargia precedenta, am zis ca nu mai este mult timp, daca vreau sa ma remarc si, mai mult inconstient, am accelerat. Se vedeau ultimii concurenti care erau la dus pe Kiseleff, noi eram cam rarefiati pe traseu, iar pe mini "bucla" (nu stiu cum sa-i zic altel), de pe Ion Mincu am avut ocazia sa-i salut pe amicii care erau cu 2 minute in fata mea. Inapoi pe bulevard si vad imediat ca sunt la 4'09" pe mie, ceea ce este datator de speranta. Ma salut cu Tudor, caruia ii multumesc si pentru poze. Incerc sa provoc vreo doi baieti sa tragem impreuna (unul de la Unstoppable si inca unul cu plete, din ce imi amintesc), dar ei nu prea mai au benzina si ma duc singur. Imi luasem ca reper pentru accelerarea finala momentul cand o sa fi aproape de Arcul de Triumf, iar acesta aproape venise.
Km 10
Sa bagam in ultima treapta de viteza. Ca la orice cursa, momentul cand vezi poarta de finish este cel mai frumos. Indiferent cat de obostit esti, prinzi un pic de energie suplimentara. Spre mirarea mea, l-am ajuns pe Marius, acesta replicandu-mi-se ca am alergat prea incet, de vreme ce aveam rezerve pentru sprint. Am incercat sa il provoc la un sprint in doi, dar el, baiat fin, m-a lasat si de data asta. Imi aminteste de un moment similar pe la MIB 2018 parca.
Am scos 3:50 pe mie in ultimul km, cu accelerare la ~3:20 cand am trecut peste covorul de final.
Am terminat in 41'27" cei 10 km. Ceasul meu a aratat 41'24" pe 10,07 km, semn ca am alergat destul de bine pe trasa ideala, aratandu-mi si un PB pe 10km de 41'01". La rece, acum zic ca poate daca as fi mers constant cu 4'05"-4'10" pe mie, trageam speranta la un timp sub 41 de minute.
Statistic vorbind, dintre cei 466 de concurenti, am terminat pe locul 61 la general (pe site se gasesc doar clasamente la individual, respectiv echipe). La masculin am fost pe 53 din 290 de participanti, cu un loc 13 din 54 la M35-39. Se poate si mai bine, poate chiar sub 40', cu ceva antrenament specific, dar sa nu-l maniem pe Dumnezeu.
Din pacate, nu am putut sa ma bucur de glorie, premierea fiind programata mult prea tarziu, dupa parerea mea. De fapt, este a doua oara cand iau un podium, precedenta fiind la Istrita in 2018 (M35+ la o cursa montana de 10 km), si acolo tot absent la premiere. Acum am si o cupa, singura din "palmares".
2. London Marathon 2021 virtual (3 octombrie 2021)
Deși nu a fost inițial in plan și nici nu am avut pregătire specifică, am avut privilegiul de a alerga un maraton întreg in 2021. De ce spun asta? Pentru că, inițial, planul pentru toamna asta era cel făcut din 2019, cu "Tenchei" și MIB, care beneficiau de antrenamente pentru distanțe de pana în 21 km, iar totul mergea bine. Între timp însă, cam acum 2 luni a apărut o propunere de nerefuzat. Primul motiv a fost faptul că urma să reprezint cauza copiilor de la Fundația Copii în Dificultate (alături de Marian-Adrian Presuceanu și Daniel Osmanovici) pe care i-am mai sprijinit și cu alte ocazii. Al doilea a fost că eram invitat să particip la una dintre cele mai prestigioase competiții de profil: London Marathon. Doar ediție virtuală, nu la fața locului, dar oricum... 😎
Mi-am zis că mă voi duce de plăcere și să stau bine cu psihicul, că fizicul nu va fi gata sigur pentru un 42k. Între timp, am reușit să strâng câțiva bănuți pentru copiii cu probleme îngrijiți de fundație și va recomand sa donați în continuare, dacă vreți și puteți: https://www.justgiving.com/campaign/CID-Dan
Așadar, vine ziua cursei, pe care plănuisem să o încep pe la 4 dimineața. Cu câteva zile înainte, a început să se strice situația legată de restricțiile pandemice și se punea chiar problema să nu poată ieși deloc chiar și "înțepații". 😷 Nu a fost să fie, așa că mi-am pregătit bagajul (rucsac de trail cu niște batoane energizante, magneziu, isotonic, un tricou de schimb, plasturi și un prosop) cu o seara înainte și la ora 4 eram în picioare. Câteva tabieturi, vremea părea ok, un pic răcoare (5-6 grade) și la drum. 🏃
Prima parte a fost o pustietate absolută aproape. Vreo două ture de IOR, nu am întâlnit pe nimeni, iar abia apoi au apărut câțiva oameni ieșiți la plimbare, singuri sau cu prietenii patrupezi.
Deja aveam aproape 10 km și m-am întâlnit cu primul partener de alergare. Robert H m-a "scos la lumină", prinzând răsăritul în cei 15 km parcurși împreună. În acest timp în nici nu am simțit cum se înghițeau kilometrii, vorbind, făcând poze etc.
Preventiv, hidratarea era in grafic, energizarea la fel, iar rezervele erau în plan.
După km 25 am avut vreo 2 ture în care am fost singur, dar parcul începea să se populeze un pic și am primit o nouă veste bună. Pe la km 30, mi s-a alăturat al doilea suporter, colegul meu de serviciu Cornel, ieșit să își rodeze un pic noile Hoka Rocket. Da, din ăia care aleargă singuri 😁 Am profitat de ocazie și am făcut și eu un Pit stop de câteva minute pentru schimbarea tricoului și trecerea de la bandană la șapcă.
De aici a început cea mai grea perioadă, cu coapsele, gambele și încheieturile picioarelor protestând pe rând. Noroc că aveam companie și am mai uitat un pic de dureri. Aici s-a simțit cel mai mult lipsa de antrenament pe distanțe lungi.
Am rămas din nou singur pe la km 39 și mai aveam doar drumul până acasă pentru a termina totul. Da' de unde?!?!? Uitasem să va zic. Aplicația de la London marathon mă "furase" deja de pe la început și se adunaseră vreo 2-3 km de adăugat față de Garmin. 😡 Pe de altă parte, partea frumoasă a aplicației sus menționate era că, după fiecare milă parcursă, se auzea un comentator cu sfaturi și curiozități, dar și uralele publicului, ca și cum ai alerga pe lângă Westminster Abbey sau pe Tower Bridge. Frumos, mai ales că te mai ducea cu mintea și în alta parte.
Am ajuns să fac aproape 45 de km, cu gândul de a ma opri la o covrigărie, pentru un dezmăț post cursă. Luându-mă după comentatori și afișajul care arăta 42,2 (deci, mai mult de 42,195, cât a alergat sărmanul Phedippides), am zis să dau stop la cronometru. Șoc și groază!!! Se pare că am oprit cu vreo 20 de metri mai devreme, așa că am fost nevoit sa încarc manual fișierul gpx pe site-ul lor. Imediat am ingurgitat pe nerăsuflate un covrig și o felie de pizza, asezonate cu o doză din celebra băutură carbogazoasa inventată la Atlanta.
Locul nu mai contează, m-au durut picioarele putin, iar la duș am descoperit un pic de sânge la un deget. În rest, totul ok. 😎
3. Maratonul International Bucuresti (semimaraton, 31 octombrie 2021)
Punctul culminant al sezonului 2021 de alergare pentru mine, “cursa curselor” sau cum vreti sa-i spuneti. Totusi, doar o competitie la care am participat, ca amator in ale sportului. Desi pasiunea asta se duce cateodata spre un pic de dependenta, e bine sa ne dam seama unde sa o separam fata de prioritatile adevarate in viata, iar unii dintre cei care citesc postarea asta stiu despre ce vorbesc.
Asadar, inscris inca din perioada pre-pandemie (undeva prin oct 2019, pe motiv de taxa redusa), am “stresat” bula in continuu cu #semisub1h30. Planul era sa incerc marea cu sarea anul trecut, dar poate e mai bine ca s-a anulat/amanat. Dupa cum stiu ca ma simteam atunci, cred ca erau sanse mai mici.
Intre timp, au fost doi ani, 2020 si 2021, in care am incercat sa progresez organic. Chiar daca nu am avut un program personalizat de antrenamente, am incercat sa imi folosesc experienta si cunostintele pentru a imi duce la indeplinire planul. Cate un pic din fiecare: mancare echilibrata (nu am renuntat la nimic, dar masura a primat), reducerea alcoolului si a acidulatelor si cross training (pe langa carat copiii in brate si cateva mici activitati casnice, am incercat sa imi fac un obicei cu flotari, abdomen, plank, stretching etc). Normal, antrenamentele specifice de alergare au fost meniul principal, cu intervale, tempo, long run sau easy.
Totul a mers conform asteptarilor, cu alternarea “pregatirii” in IOR/Ozana sau pe campurile de la tara, iar cursele intermediare (“Tenchei” si Maratonul de la Londra virtual) mi-au confirmat ca sunt unde trebuie. Cu cateva saptamani inainte de cursa, o mica raceala m-a facut sa reduc un pic intensitatea, aparand pentru prima data ideea ca e posibil sa nu iasa cum ma asteptam. Am trecut peste moment si reintrasem pe trasa ideala, cu putin timp inainte, in special psihicul fiind foarte bine pregatit. Cu 2-3 zile inainte, o alta situatie aparuta (unii dintre voi stiu), m-a facut sa cred tot mai mult ca voi lipsi. Cum ziceam si mai sus, este bine sa ne stim prioritatile in viata, familia fiind prima si abia apoi pasiunile. Din acest motiv, in mare parte sambata dinainte (adica cu vreo 24h inainte) eram 80% sigur ca voi mai incerca alta data, asta fiind compromisa. Totusi, pana la urma, s-au aliniat cumva planetele si in ceasul al doisprezecelea (nu era chiar 12, ci undeva pe la 8 seara ) am avut “verde” la participare. Schimbarea orei de toamna mi-a dat un plus de somn, dar tot a trebuit sa ma trezesc la 4:30, ca sa pot ajunge de la Buzau.
“Dimineataaaa pe racoareeeeeee” zice un cunoscut refren. Asa si eu, “calare” pe bidiviul sud-corean, in drum spre capitala. Apropo, are “21” pe placuta de inmatriculare, adica exact distanta in km a semimaratonului. Un scurt popas la benzinarie si amandoi eram alimentati. Ce-i drept, sandvisul meu nu mi-a picat foarte bine si burta a facut un scurt protest, dar nimic special. Cafeaua, in schimb, si-a facut datoria si iata-ma in Bucuresti la ivirea soarelui. In doi pasi si trei miscari, am ajuns la Piata Constitutiei, unde mi-am ridicat kitul de participare si am luat pulsul zonei.
Pentru ca mai era timp suficient (cam o ora) pana la start, a fost vreme de socializare cu toti cunoscutii prezenti (membri SyR si nu numai. Nu-i scriu, ca sa nu uit pe cineva), dar si de o incalzire adecvata, pe ture, alaturi de Chef Umberto si Catalin H, prin parcul Izvor. Tot atunci, am luat hotararea sa alerg doar in pantaloni scurti si tricou, singurul accesoriu suplimentar fiind “buff-ul” primit in kitul de participare. Nici prea cald, nici prea frig, suficient ca sa nu adaug nimic cu maneca lunga si nici sa nu fie nevoie de sapca.
Sa trecem la fapte. Terminand incalzirea si vizita la toaleta un pic cu intarziere, am fost nevoit sa ma strecor printre toti ceilalti participanti, pentru a ajunge cam in zona pe care o credeam eu potrivita de plecare. Da, nu aveau sectoare de start, ca in alti ani, iar asta a dus la amestecarea concurentilor mai lenti in partea din apropierea portii de pornire. Nu am nimic cu ei, dar trebuie totusi sa ne cunoastem lungul nasului si sa nu-i incurcam pe ceilalti.
Start.
Am trecut pe sub poarta in cateva secunde si m-am pus pe facut slalom cu atentie. Dupa cateva sute de metri m-am lipsit de masca obligatorie la plecare, si am aruncat o privire in spate, sa vad pe unde este steagul alb al pacemaker-ului de 1h30’. Era destul de in spate pentru ca reusisem sa pornesc bine si, spre surprinderea mea, avem un suflu bun, chiar si la un ritm de 4'06" pe primii 2 kilometri.
Trecand pe linia dreapta de pe Bd Unirii, pe acel fals plat (usoare urcari si coborari) mi-am zis ca sunt un pic cam repede, asa ca am temporizat un pic, in ciuda entuziasmului si a formei bune de moment. Trebuia sa las rezerve pentru final, iar “iepurele” de obiectiv era inca in spate la vreo 200 de metri chiar. Ca de obicei, am inceput sa ma prostesc la fotografi si sa incerc sa anim un pic spectatorii, chiar si pe cei nemultumiti ca nu ii lasau politistii sa traverseze. Apropo de suporteri, am avut onoarea sa fiu aplaudat pe la km 3 de o campioana olimpica la maraton. Doamna Constantina Dita sustinea concurentii, undeva prin zona Bibliotecii Nationale. 😎
Km 4 a adus intalnirea si salutarea elitelor de pe contrasens, dar si cu cei din spate, atunci cand eu eram cel de pe sens opus. A fost singurul moment in care am luat o sticla de apa, celelalte doua opriri fiind doar pentru un pic de isonic baut din mers. Oricum, hidratarea fusese facuta cum trebuie si inainte de cursa, asa ca nu am simtit nevoia.
Am trecut cu usurinta si peste usoara urcare de pe Berzei, venita cam repede ca sa puna probleme, iar pe la Buzesti, un “spectator” mi-a confirmat inca o data intamplarea din aceeasi zona de la BI10K, strigandu-ne sa mergem pe camp sa alergam.
Kilometrii 5-11 au fost cu o precizie de metronom, ritmul mediu fiind exact ce trebuia (~4'14" pe mie), intrand in vorba cu alti participanti si oprind doar o data la alimentarea de la Arcul de Triumf.
Pe la km 12, am primit un sfat de la un alergator din apropiere, sa nu mai vorbesc prea mult, ca imi voi pierde suflul. 😁 Nu sunt genul sa tac, asa ca am continuat, chiar daca mai incet. Cred ca, totusi, avea dreptate (sau macar mi-a indus ceva in subconstient), ca in perioada urmatoare am inceput sa simt primele semne de oboseala si am incercat sa alerg impreuna cu grupurile cu care eram "vecin".
Pe la km 14-15 am fost prins de grupul din jurul pacer-ului, cu care am incercat sa stau. Aici a urmat perioada cea mai dificila, in care am avut cateva ganduri ca nu voi reusi, recunosc asta. Fix peste starea mea cam pesimista, aici a intrat si bucata mizerabila (la propriu) de Cismigiu. Desi am luat si un pahar de iso, faceam eforturi considerabile sa ma tin dupa grup. Ramaneam un pic in urma, iar apoi sprintam ca sa ii ajung pentru ca am crezut ca daca pierd contactul, nu voi mai putea recupera deloc. M-am intalnit prin zona Kogalniceanu si cu Oana S, de la care am luat un pic de “energie”, dar si niste sfaturi parintesti de tehnica alergarii. 🏃 O sa tin cont pe viitor, dar atunci, cred ca oboseala isi spunea un pic cuvantul.
Dupa km 17, cu coborarea spre Splai, am reusit sa tin pana la final ritmul dorit, iar confirmarea primita de la Adrian (pacer de 1h30') ca suntem in grafic, mi-a dat energie suficienta. In plus, atat “iepurele”, cat si un alt baiat din grup aveau in jur de 1.85-1.90m inaltime, asa ca m-am postat in spatele lor, ca sa nu tai eu aerul.
Intre timp, ceilalti au “decolat” de langa noi, ramanand doar eu in grupuletul cu “stegarul”, terminand in 1h29'10", timp official. Pentru ca ceasul meu nu adunase inca cei 21.1 km, am mai facut o mica bucla pentru metrii ramasi. Mi-am preluat apoi medalia si am avut ragazul sa imi aplaud prietenii si sa le fac poze.
Am mai socializat un pic, m-am "tras in poze" si apoi am luat-o tiptil spre provincie, nu inainte de a mai sustine cativa concurenti de la maraton care inca nu terminasera (in special, Marius, concentrat ca un cyborg 😉 ).
Pe final de an, am reusit sa imi si indeplinesc targetul de 2021 km pe anul acesta (depasind), chiar daca la un moment dat eram destul de in urma. Ca un defect profesional din jobul de analist financiar, am urmarit aproape in continuu variatia actualelor (realitatea din teren) vs ce am estimat. Ca sa fie totul bine si sa nu puna "conducerea" intrebari, variatia finala a fost foarte mica, daca ma compar cu "forecastul". Pot face si un powerpoint cu un tabel, un grafic frumos, daca va intereseaza 😜
