Maraton sub 3 ore

Da, mi-aș dori eu să pot face această performanță, dar nu a fost așa. Am fost implicat într-o anumită măsură, dar meritul principal este al altor oameni despre care o să vă povestesc mai jos.
Asadar, dupa cum v-am mai povestit, anul 2017 reprezintă o perioadă de tranziție pentru "povestitor", în ceea ce privește alergarea competitivă, participând efectiv doar la câteva curse, care au culminat cu Semimaratonul București din mai. După aceea, pe motiv de Radu-Mihail, ieșirile la mișcare s-au mai rărit, dar am compensat cu forță la brațe, ridicându-l pe viitorul sportiv al familiei.
Nu participam eu direct, dar am zis că trebuie să fiu prezent într-un fel și am reușit asta, prin intermediul unuia dintre "copiii" mei online, și anume grupul Share your run și frumoasa comunitate care s-a format acolo. Una dintre dorințele membrilor, la sondajul de un an, a fost să participăm împreună la curse.

Cu ajutorul unui partener generos, același care s-a implicat să ne ajute și la altă acțiune din primăvară, am reușit să avem 4 înscrieri la cursele de la Maratonul București 2017. Rămânea de văzut cum le punem în valoare, dar ideea a venit repede, înscriind pentru prima data o ștafetă a grupului la una din marile competiții bucureștene. Deși au fost câteva discuții referitoare la componența echipei, până la urmă s-a păstrat ideea avută inițial, de a trimite o echipă cât mai competitivă, singurul aspect stabilit pe final fiind faptul că am concurat la mixt, cu o fată și trei băieți. #TeamSYR a avut una cu o componență destul de eterogenă, cu lupi tineri și dornici de afirmare precum Andrei Ivănescu (în special la montane: câștigător la 20k-ul de la Transilvania 100k și locul 2 la Bucegi 7500), "corporatiști" motivați ca Silviu Burcea , una din cele mai în formă fete cursele de amatori din ultima perioadă (Cristina Man, câștigătoare a crosului de la Semimaraonul Bucuriei Urlați), dar și unul dintre cei mai titrați alergători amatori de la noi, ultramaratonistul Florin Ioniță (recordman național la alergare 6h și câștigător la Ultrabalaton 2016). O curiozitate: toți membrii poartă mărimea S la tricou ☺
Deși din discuțiile de pe grup înflorea ideea de a face o performanță frumoasă de la prima participare, recunosc sincer că nu prea credeam că este posibil, înscrierea fiind facută în ultimul moment, iar membrii echipei neavând timp prea mult să se cunoască și să se antreneze specific.
Având un eveniment fericit în familie, la distanță de București, nu am reușit să fiu aproape de echipă, dar am ținut legătura destul de des cu Silviu, fiind asigurat că totul decurge cum trebuie. Se pare că și la partea de organizare generală a fost mai bine anul ăsta, standardul fiind ridicat de acreditarea Bronze, iar traseul a fost dus, în sfârșit, și spre nord, pe la Arcul de Triumf (în ciuda comentariilor celorlalți bucureșteni "afectați" de oprirea traficului).
Despre desfășurarea propriu zisă nu am prea multe să vă spun, așa că las mai jos câteva din "declarațiile" protagoniștilor, în ordinea intrării în competiție:

Andrei (10,3 km în 38'38")

A fost ok, dupa atatea maratoane, sunt fericit ca am reusit sa trec in 37min de borna de 10km si la 1 min dupa, sa ma vad cu Silviu. Mi-a placut si vremea mult, ca am avut panta. Dupa am facut cam 5km de revenire, putin cu gamba dreapta blocata. Per total super ok, un rezultat frumos

Silviu (10km în 41'18")

Cursa mea a fost plină de emoții înainte în mod deosebit, știam că există o posibilitate de a trage la podium, așa că am plecat destul de tare. Asta după ce am petrecut cele mai lungi secunde din viață să desfac chip-ul de la piciorul lui Andrei. Pe la km 4 simțeam că respirația nu mai e chiar așa lejeră, până să intrăm în Cișmigiu a fost urcarea aia pe final de Calea Victoriei, in parc nu m-am simțit așa de bine, iar la ieșirea din parc a fost o alta urcare pentru a ajunge iar pe Calea Victoriei. Surprinzător, am dus-o neașteptat de bine urcarea asta, apoi la vale și în drum spre Izvor am încercat să stau la drafting, in spatele altora, măcar să îmi trag sufletul un pic. Pe ultimii 2 km am tras la maxim, fara menajamente, respirația mea era ca de măgar, așa de tare se auzea, iar întâlnirea cu Florin a fost binevenită, știam că acolo se încheie chinul. E drept, au fost cam 9.8 km până la el, așa că după ce a luat chip-ul am dat drumul la alți 200m să fie 10K-ul complet. 41.18, cu vreo 3 minute mai bine fata de cursa de 10K din primăvară de la Petrom. Finalul însă nu a fost aici, ci trecerea finish-ului alaturi de Florin și Cristina. Like a team.

Florin (13,7 km în 54'30")

Cum a fost cursa? Cu ceva emotii la inceput, stiam ca de modul in care voi alerga nu depind doar eu, ci si ceilalti membri ai echipei. Fiind al treilea schimb, am avut ocazia sa stau de vorba cu altii in aceeasi situatie (Ionut Purcea, Robert Boroi, Cristian Hanganut) si m-am linistit cu privire la un eventual podium cand mi-au spus ce timpi scot ei si coechipierii pe asemenea distante (cca 35 minute pe 10k). 
Despre cursa - am plecat cam cu 3.40/km, dupa 2 km am realizat ca nu pot rezista in felul asta, asa ca am lasat-o mai usor, la final ceasul mi-a aratat 13,7 km cu 3.58/km media. Dupa cca 6 km m-am trezit cu o durere sub coaste, in partea dreapta (atunci am regretat lipsa antrenamentelor de viteza), mi-am revenit dupa inca vreo 3 km, cand am ajuns la Arena Nationala si am vazut-o pe Cristina, ce usurare pentru mine! Aveam de gand la inceput sa o insotesc pe bucata ei, insa mi-au trebuit cca 2-3 minute sa imi revin cu respiratia. 
M-au ajutat mult incurajarile primite pe traseu (Hai, Florin! Bravo! Baga turbo, nu dormi!) atat de la cunoscuti, dar si de la necunoscuti (De! Sunt vedeta, ma stie lumea!...), ce mai, o experienta frumoasa

Cristina (8,5 km în 40'07")

Am zis ca alerg in cel mai bun caz 4:30/mie media, am bagat 4:40, pentru ca n fost cel mai bun caz. In al doilea rand, concluzia generala e ca I had a great time! Vremea a fost frumoasa, atmosfera placuta, cu cat ma apropiam de finish incurajarile erau din ce in ce mai sonore si mai cu suflet. De vreo 2 ori am auzit persoane care m-au strigat pe nume, nothing compares to that, nu stiu cine erau, dar le multumesc.
...
Ma incalzesc si deja curge apa de pe mine. Nu e bine, e prea cald. Asta e. Incep sa ajunga stafetele de mixt. Locul 1 s-a duuuuuus. Locul 2 si 3 la vreo 10-15 minute dupa, apropiate una de alta. Dupa inca vreo 8-10 minute vine si Florin, ura! Luat chip, strans bine de banda aia (bine am facut, pe la km 41 am inceput sa o simt cam larga, eram stresata ca va cadea) si la drum. HOOOOO, CE FACI CU 4:10/MIE????? Asa, gata, settled intr-un pace bun, pe la 4:35. Dar, ceva nu mergea, nu eram atenta la ceas 2-3 minute, alunecam in 4:50. Eram foarte dezorientata si pentru ca era foarte gol. Nu sunt obisnuita sa fie asa gol in jurul meu la curse (pe parcursul a cei 8,5km m-au depasit 3 sau 4 alergatori, toti de la open masculin) si nu reuseam sa ma concentrez pe pace. Aveam picioarele grele, HR si respiratia erau ok, picioarele nu mergeau. Stiam de la ce e. De la crampe, de la nemancat, de la lipsa de somn, de la caldura. La punctele de alimentare mi-am aruncat cate un pahar de apa in cap, doar doar sa ma mobilizeze. A propos, foarte simpatici oamenii de la punctele de hidratare, nu am primit in viata mea atatea incurajari si complimente, ha!
Cu chiu, cu vai, ajung si la borna de 41km. Deja aici era bine, nu mai avea ce sa se intample. Apar la un moment dat Silviu si Florin, eram atat de fericita cand i-am vazut ca pentru o clipa am uitat ca trebuie sa mai alerg vreo 400m si era sa ma opresc :))) Si trecem si linia de sosire. Si desi nu ne-au dat premiu pentru locul 4, eu cred ca a fost un loc bun

Rezultatul oficial: 2h54'33" și locul 7 din 484 de ștafete (locul 4 la mixt), fiind depășiți de echipe mult mai experimentate, cu actuali și foști sportivi de performanță în componență. Ulterior am aflat că, în clasamentul oficial final, am stat și mai bine.  Locul 3, în urma descalificării unei echipe dinainte. Deci, maraton sub 3 ore :)

Că tot am adus în discuție grupul Share your run, de menționat și rezultatele foarte bune ale altor membri, participanți la individual. Mențiuni speciale pentru Adrian, Marius si Steven la semi, Victor, Laurențiu, Dorin și Florin la full maraton, dar și pentru toți ceilalți care și-au petrecut duminica dimineață în modul sport.
Concluzia trasă după această experiență frumoasă este că a ieșit foarte bine, dar sperăm să putem face și la anul o ștafetă care să urce și mai sus, daca e posibil. Oricum, indiferent de rezultat, să rămână plăcerea sportului în aer liber.
În final, mulțumiri Adidas pentru parteneriat, fotografilor pentru poze și membrilor echipei pentru implicare, profesionalism și faptul că le-am folosit imaginea în articolul de mai sus.
Numai respect!

Zbor deasupra unui cuib de ... nori

Pentru ca este iunie, pentru că ne place aviația, iar "locuința mea de vară de la țară" este la doi pași de Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene, anul acesta am fost din nou martori la mitingul aviatic anual, intitulat BOBAS 2017.
Ultima dată fusesem în urmă cu cinci ani (detalii AICI), iar acum eram amenințati de perdeaua de nori care invadaseră zona. Din fericire, ploaia de sâmbătă dimineața, s-a oprit exact la timp ca să mergem la demonstrația aviatică.
La fața locului, am avut o vreme superbă, norii făcând schimb de ștafetă, alternativ, cu un soare curajos. Singura "dezamăgire" a fost lipsa supersonicelor (MIG21 si F16), motivul fiind, din câte am înțeles, imposibilitatea de a decola de la baza din Fetești.
Vorba multă, sărăcia omului, așa că vă las cu arta fotografică:

dar si cu un filmuleț sugestiv

Alergătorul invizibil

Da, despre mine este vorba. De ce? Nu pentru că aș fi fost extrem de rapid sau translucid, astfel încât camerele fotografilor pasionați de alergare să nu mă capteze.

Răspunsul e simplu. Prezența mea în mișcare în albumele foto de la Semimaratonul București, altă dată din abundență, s-a rezumat anul acesta la câteva cadre rătăcite. Deci, adio celebritate, în ciuda performanței "notabile" din competiția sportivă. :)

Așadar, v-am explicat titlul, deci trebuie să trec la subiect. Dat fiind un eveniment care urmează să se petreacă la vară, semi-ul din mai rămăsese singurul obiectiv major în ale fugii cu chip la șireturi pe 2017.
În nota devenită regulă din ultimii ani, nici acum nu am reușit să mă antrenez cât aș fi vrut. Veneam după full maratonul de astă toamnă, dar sezonul rece nu m-a atras prea mult la mișcare. În plus, nici gâtul nu mi-a dat pace o bună perioadă, așa că în perioada decembrie-februarie am alergat cam cât într-o săptămână din sezonul cald.
Revenind în zilele noastre, m-am trezit pe la jumătatea lui martie că vine "Petromul" și eu nu vreau să fac doar act de prezență. Înscris eram deja, aparatul respirator funcționa în parametri normali, iar la partea de auto-motivare lucram din greu. Martori îmi sunt prietenii din grupul Share your run, pe care i-am exasperat cu #sub1h45. Voiam, deci, să îmi bat recordul anterior, din octombrie 2015, care era undeva puțin sub 1h 47'.
Timpul fiind cam scurt, am fost să îmi comprim un pic programul, alegând să fac 21de sesiuni care au început cu ture de tempo (cam la 4:45-5:00 pe km), cu creșterea progresivă a distanței, în a doua parte alternând cu long run și intervale. Nu zic că e cea mai bună opțiune de antrenament, dar a fost alegerea mea și am vrut să văd ce iese. De aceea, recomand fiecăruia să facă ce crede că se potrivește nivelului la care se află, să-și asculte organismul și să poată spune "stop", când este cazul. Suntem doar niște amatori mai implicați și atât.
În mare, totul a decurs conform planului. Viteza era în grafic, kilometrii la fel, iar atletul de ocazie se simțea bine. Singura perioadă în care a trebuit să mă adaptez a fost vacanța pe care am petrecut-o prin țară. Mai rar, dar am reușit să alerg și în concediu. Baia Mare, Putna, cu aerul său curat și pista de zgură din Buzău au fost locurile privilegiate. De asemenea, și în București am experimentat noi "baze" de antrenament, făcându-mi prezența pe pista de la Iolanda Balaș, în sală, la World Class Titan, dar și mers pe jos, zilnic câte 5 km prin Herăstrău și alte locuri. Competițional, am fost doar la Crosul ASE (8'07" pe 2km) și VeteRun (26'36" pe 5.79 km).
O ultimă dilemă era legată de absența inițială a "iepurilor" de 1h 45', moment în care mi-a trecut prin cap să merg chiar cu cei de 1h40', dar am fost "liniștit" repede de câțiva amici mai cunoscători.
Până la urmă, am avut paceri și la obiectivul meu de timp, iar cursa putea să vină. Mai erau câteva zile, botoșii erau pe pause, carbohidrații asimilați, iar anunțul cu noul traseu mă încuraja că voi reuși.
Ca de obicei, tabieturile de dimineață au fost făcute, dar nu mai intru in detalii. La 8 dimineața eram în zonă, numai bine ca să asist la o bucată din cursa de 10km, unde am recunoscut în marea de oameni câțiva cunoscuți. De asemenea, am avut câteva momente de reflecție, în momentul când am văzut concurenții în scaune cu rotile. Noi, oamenii normali, nu avem nicio scuză să nu facem mișcare.

Nu aveam prea mult timp de căscat gura, așa că m-am dus să-mi pregătesc startul. Câteva vorbe schimbate cu prietenii întâlniți pe acolo, urmate de un pic de încălzire (chiar lângă kenyeni, între noi fie vorba ☺) și sunt gata de start.
De data aceasta, s-a pornit din dreptul parcului Izvor, dar zona principală tot la Constituției era. Mi-am gasit repede pace-makerii, alături de care am pornit prin gloata de alergători care a cam ținut până la urmatoarea trecere prin Piață. Apropo de gloată, nu vreau să dau în nimeni, dar și la alergare se procedează cam ca și la condusul prin București, în sensul că sunt foarte multi care nu se asigură la schimbarea direcției de mers, nu își țin banda și enumerarea neregulilor ar putea continua. Nu mă plâng, dar anumite mișcări negândite pot provoca accidentări urâte, în anumite conditii de cursă.

Cu "iepurii" n-a fost nicio problemă la început, viteza de deplasare fiind mai mică decât acel 4:57 pe mie, cât era targetul. După ce am reușit să ieșim la lumină însă, băieții au început să ne "fugărească" un pic pe bucata spre Arena Națională, această abordare dând naștere unor comentarii răzlețe, inclusiv din partea mea. La rece, îmi dau seama că nu prea aveam dreptate, fiind sub impulsul primelor semne de oboseală, iar ei trebuiau să recupereze din timpul pierdut.

Toată această perioadă intermediară a cursei, am încercat să stau "la plasă", cum se face în ciclism, pentru a minimiza efortul depus. Acum, când scriu, văd că acesta poate fi motivul principal al lipsei de expunere în fața obiectivelor foto. Oricum, nici energia nu era percepută chiar la nivel optim, apărând deja întrebările și disputa între inimă și creier.
Un alt lucru de menționat pentru ușoara lipsă de vitalitate de până la km 17-18, ar fi gestionarea haotică a alimentării cu cele necesare, gelul cu cofeină luat fără apă fiind "capacul" care m-a chinuit câțiva kilometri. Îmi trecea prin cap atunci chiar să o las mai moale și să alerg doar de plăcere în continuare, fără obiectiv de timp. S-a văzut însă că pacerii au și alt rol în afară de a duce ritmul, iar o sticlă cu apă preluată de la unul dintre ei mi-a redat cheful de alergare. De asemenea, am fost motivat suplimentar și de întâlnirea cu un amic rămas în urmă, pe motiv de "nepotrivire de caracter" cu ziua, cursa etc. Am fost sfătuit să nu scap din ochi oamenii cu baloane, pentru că va fi greu să-i mai prind apoi. Merci Adrian.

Fără să-mi dau seama, apoi, am reușit să țin pasul fără probleme, reușind chiar să "evadez" pe ultimii 2 km. O întâmplare amuzantă s-a petrecut înainte de ultimă linie dreaptă, când am auzit câțiva spectatori strigând "Dănuț, Dănuț!". Deja mă gândeam că fanii veniseră să mă aplaude, dar elanul mi-a fost retezat rapid, când mi-am dat seama că urările încurajările erau adresate unui tiz, mult mai cunoscut.
Gata, se vedea finișul, iar marele avantaj de anul ăsta a fost că ultimul sprint nu risca să se termine hilar înainte de poartă, pe motiv de lipsă de energie suplimentară.
Am terminat en fanfare, cu un timp net de 1h 43' 01", cam la un minut în fața echipei de pace-makeri, dovadă că și aceștia au fost cam rapizi pentru ce trebuiau să facă. Oricum, le mulțumesc pentru efort și altruism. Chapeau!

Ca și la maratonul de astă toamnă, ceasul nu a colaborat 100%, așa că lungimea totală a traseului monitorizat de mine a fost de fix 21.00 km. O altă variantă ar fi că am "tăiat" virajele, reușind un traseu mai scurt decât trasa ideală. În concluzie: PB cu peste 2 minute sub anteriorul, dar nu știu ce îmi va rezerva viitorul pentru jumătatea de maraton.

De apreciat și faptul că cel mai bun român din cursa de 21 km a fost buzoianul Nicolae Soare, la echipe câștigând echipa lui Marius Ionescu și Alex Corneschi.

Programul zilei nu se termina aici. După ce am preluat medalia și m-am îndopat regulamentar cu fructe și lichide, a urmat o așteptare cam cât juma' de cursă la preluarea bagajelor de la garderobă. Măcar e bine că nu s-au mai pierdut, cum am auzit că a fost alte dăți.

"Sărbătoarea" alergătorilor s-a încheiat cu prima întâlnire organizată a grupului Share your run, de pe Facebook. A ieșit o adunare de impresii despre competiția proaspăt încheiată, dar și despre alte planuri, idei sau glume împărtășite de oameni deosebiți adunați în jurul mesei cu sucuri de fructe și frappe.

Dacă totul decurge conform planului, la toamnă la MIB 2017 voi bifa o nouă premieră, dar veți descoperi atunci despre ce este vorba.
La final, vă las sa savurați câteva poze interesante, pentru care mulțumesc următorilor: Liliana Spătaru, Cristina Ionescu, Mirela Mihai, Octavian Ivanov, Cosmin Petrenciuc, Bogdan Udroiu, Dan Babu, Smile Production și Fotograful Tău.

Numai respect și alergări frumoase!