Cinci

 Nu e nota mea preferata de la scoala, desi mi-am dorit-o in cateva randuri :)
Este vorba de al cincilea meu semimaraton, pe care l-am alergat la a cincea editie a Maratonului Reintregirii Neamului Romanesc, pe 1 Decembrie 2015, avand numarul de concurs 555.
Adept, in principiu, al alergarilor pe vreme calda, am reusit pentru prima data sa particip la un concurs pe frig, fiind debutul la orice altceva serios în afară de MIB-ul din octombrie și SMIB-ul din mai.

O altă adăugare este faptul că "acțiunea" urma să aibă loc pe teren propriu, parcul Titan/IOR/Alexandru Ioan Cuza, cel cunoscut până la ultima frunză. "Râul, ramul" fiind de partea mea, rămânea să pun și eu osul la treabă un pic, ceea ce nu prea s-a întâmplat, din pacate, după PB-ul din octombrie. Doar ieșirile cu cei de la STR și câteva ture solo sporadic, dar mă simțeam bine, in ciuda lenevelii anterior menționate.
Singurul "demon" rămânea prognoza meteo. Dacă plouă? Dacă ninge? Dacă va fi foarte frig? Câteva mici retușuri vestimentare plus o schimbare la 180 de grade a vremii ploioase din săptămâna anterioară mi-au dat exact boost-ul de încredere de care aveam nevoie.
Sa nu mai lungim vorba si sa trecem la ce e important.
Vine ziua cursei, ne prezentam la fata locului, tremurand initial, dar ne incalzim si timpul zboara pana la start. Multe fete cunoscute, care mai zgribulit, care mai vesel, insa toti cu dorinta de a face miscare chiar de ziua nationala.
Data fiind solemnitatea zilei, la inceput se intoneaza imnul national si, usurel, cele 1000 de picioare se pornesc, dupa un start dat de Marius Ionescu.

Prima parte se alearga mai incet, fie pentru ca era aglomerat, fie pentru ca ne mai salutam cu cunoscutii, dar soarele aparut m-a facut sa renunt la accesoriile inutile (manusi) si sa avansez fara sa-mi dau seama.

A contribuit din plin si faptul ca pe a doua parte a traseului am fost acompaniat de un prieten pe bicicleta, simplul fapt ca am vorbit cu el facand sa treaca timpul mai usor si sa nu simt oboseala.

Timpul final: 1:56:15 (net a fost 1:55:52), fiind pentru prima data cand nu mi-am imbunatatit PB-ul, din cele cinci semi-uri (pentru statistici, am lut locul 79 la general si 22 la categoria M 19-34), dar per total a fost frumos: vreme buna, oameni deosebiti, traseu cunoscut, sarmale calde :) organizare ca la carte (multumiri Cosmin, Serban, Ro Club Maraton, Ilie Rosu, sponsori etc)

Multumiri pentru poze si filmulet: Radu Cristi / Donez Amintiri / Foto Nebunia, Liviu Vasile, si Rocky Ucebistu (+sotia mea, care, pe langa poze, a fost si la sustinere pe traseu)

Master chef de Ozana

Pentru ca in orice blog care se respecta trebuie sa fie cu calatorii sau retete, am ales sa....le fac pe amandoua. Cu jurnalele de calatorie v-am cam obisnuit, dar de (vice) Chef Danutz ati auzit?
Sa trecem la fapte. Asadar, dupa mai multe initiative de a ma plasa pe orbita gastronomiei (apropo, cand eram mic vroiam sa ma fac bucatar), mi-am luat inima in dinti si am lansat primul hit (in calitate de ajutor de bucatar, om cu idei si supravegehtor de cuptor. Deci, mare parte din meritul pentru aceasta opera de arta nu imi apartine): cheese cake (sau prajitura cu branza, pe romaneste) cu fructe de padure.

Dupa o rapida documentare pe net, am facut o compilatie de retete si o aprovizionare de la hipermarket cu cele ce erau necesare: branza dulce, smantana, biscuiti digestivi (merg si din aia dulci, gen Piknik), unt, zahar, oua, faina, coaja de citrice, fructe de padure congelate, gelatina si un praf de sare. Nu va spun cat se pune din fiecare din doua motive. Unu: nu mai stiu exact, si Doi: toata reteta asta e o chestie de creativitate si fiecare trebuie sa-si dea seama cat sa puna. Daca insistati, ma chinui sa imi amintesc si cantitatile.
Prima data se amesteca biscuitii macinati (cu robotul de bucatatrie. Da, ACEL ROBOT, pentru cunoscatori) cu untul topit, iar "blatul" se intinde intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Aceasta se da la frigider pana terminam urmatoarele operatiuni.

Urmatoarea etapa consta in amestecarea branzei cu zahar, smantana, oua, faina si coaja de portocala. Totul se face cu o lingura, desi cred ca ar iesi ok si cu un mixer la viteza mica.

Amestecul astfel obtinut se toarna peste blatul de bicuiti scos de la frigider, introducandu-se la cuptorul incins (150-160 grade parca) circa 30 de minute. Atentie: se urmareste atent si se scoate in momentul in care incepe sa prinda un pic de rumeneala pe margine (vezi foto) si daca misti tava, compozitia va "tremura" un pic in mijloc.

Intre timp, se pregateste si "toppingul" de fructe. Intr-o cratita se pun fructele de padure cu un pic de apa, zeama de lamaie si un plic de gelatina si se amesteca un pic pana se dizolva gelatina.
Compozitia obtinuta se toarna peste blatulscos de la cuptor, intinzandu-se uniform

Desi e normal sa ti se faca pofta, mai trebuie rabdare pana a doua zi (sau macar 3-4 ore), timp in care se raceste si apoi sta la frigider.
Rezultatul final arata asa:

Gustul nu poate fi discutat, dar pentru comenzi si traininguri discutam ;-)

România pitoreasca

Saptamana trecuta, profitand de cateva zile de concediu (luat toamna, nu ca toata lumea, vara :-) ), am reusit sa redescopar cateva meleaguri foarte dragi, aducatoare aminte de vacantele la bunici din copilarie.
Locul actiunii: curbura Carpatilor, pe valea Rimnicului Sarat, cu peisaje care l-au inspirat si pe Alexandru Vlahuta in Romania Pitoreasca:

"valea se deschide ca o carte, pe malurile-i revarsate, de-o uimitoare inaltime, se-nfig gospodarii, casute rare, fanete ingradite cu leaturi, fasioare de livezi prinse pe clinuri inguste, gata parca sa porneasca si sa curga toate de rapa"

N-o sa fie prea multa vorbarie, las culorile sa vorbeasca. Fie vorba intre noi, nici nu prea am multa inspiratie acum :)

Sunteti pregatiti?

Asta e doar inceputul, de la campie, dar partea cea mai frumoasa o aveti mai jos, in cateva fotografii cand natura a colaborat cu totul, oferind niste culori demne de paleta unui pictor.

Schitul Dealu Sarii

Lacul Mare de la Vintileasca

valea Rimnicului Sarat

Poiana Marului

Pentru cei interesati, zona e cam pe aici, fiind la fix 200 de km de Bucuresti si 50 de Rimnicu Sarat si Focsani. E o lume in care oamenii, cu toata saracia si simplitatea lor, te saluta, char daca nu te-au vazut in viata lor si sunt in stare sa iti ofere cat mai multe din putinul lor. Mere rosii de toamna pe alese, direct din pom, ghebe numai bune de pus la murat sau facut zacusca, dar si o invitatie la masa din partea unei batrane, exemplu pentru civilizatia rurala care n-a murit inca, aceasta este descrierea pe scurt a lumii in care am revenit.

In caz ca va doriti, zona e perfecta pentru reculegere (cateva schituri si manastiri pline de spiritualitate), relaxare, drumetii montane, plimbari cu bicicleta, pescuit si orice alta activitate care se poate desfasura in mijlocul naturii. Se poate sta la una dintre cele cateva pensiuni din zona, la cort pe malul lacului sau chiar la un localnic.