Dupa un 2017 fără ieșiri externe, anul ăsta trebuia să aducă ceva frumos și, în același timp, o premieră. Dacă, până de curând, călătoriile se făceau în doi membri, de acum am mărit trupa de voiajori, Radu fiind inițiat cu această ocazie. În principiu, sunt adeptul părerii că trebuie să meargă și el, indiferent cât de mic este, evident cu excepțiile neprevăzute.
Așadar, ne-am interesat din timp ce trebuie făcut, mai ales din punct de vedere al formalităților de călătorie cu un copil (bilete de avion, cazare, pașaport etc) și iată că finalul de mai putea să vină. Destinația: Belgia, în special Bruxelles și Bruges.
Am zburat cu Ryanair și am fost mulțumiți din nou de serviciile lor. Alocarea de locuri separate a fost singura problemă de la check in, dar s-a rezolvat instant în avion, cu amabilitatea altor pasageri. Pentru cei care nu au mai călătorit cu un copil mic în avion, de menționat că acesta trebuie ținut în brațe de către un adult (se dă o centură specială), căruciorul se transportă gratuit la cală (se predă/preia la scara avionului), ai voie cu un bagaj de mână suplimentar pentru mâncarea bebelușului (max 5 kg, unde poti pune recipiente mai mari decât cele admise, inclusiv apă), iar îmbarcarea se face, de obicei, cu prioritate. Biletele nu au costat chiar cât pentru trei adulți, dar un pic mai mult decât pentru doi.
La Otopeni, am fost îndrumați să nu stăm la coada imensă de la controlul de securitate și am avut acces preferențial, cu ocazia asta propunându-mi, mai în glumă, mai în serios, să îl iau în cărucior cât mai mult posibil. Oricum, ca să nu rămânem fără suspans, "tatăl copilului" a avut "grijă" să uite unul dintre bagaje la mașină, ocazie cu care și-a exersat și hobby-ul preferat: alergarea.☺️ Nu, mașina nu era acasă, ci în
parcarea pe termen lung a aeroportului, pe care am considerat-o cea mai potrivită, pentru noile condiții.
Să trecem peste formalități. Ajungem în avion, Răducu se comportă exemplar, se stă la coadă la decolare după un TAP și un Wizz, plus un Blue Air în spate, dar avem răbdare, iar la scurt timp după ce ne înălțăm, "șeful delegației" își începe somnul de frumusețe "dincolo de nori". Am depășit toate temerile că ar putea fi agitat, că ar plânge etc și a dat trezirea abia cu câteva minute înainte de aterizarea pe un Charleroi învăluit de ceață. Ca și la Milano, i-am avut parteneri de drum pe Răzvan, Laura și Victor, dar gașca s-a format cu adevărat pe pamânt belgian.
Prima grijă a fost să ajungem în Bruxelles, dar acesta fiind la aproximativ 60 de km, am mers cu un autocar pentru care se iau bilete mai ieftine
online (rezolvat de acasă), la urcare prezentând doar codul QR (pe hârtie sau telefon). După vreo oră de mers, am fost debarcați undeva lângă Gara de Sud (Midi/Zuid), iar de aici am luat-o la pas spre centru, având în vedere că nu era mult de mers, iar cazarea urma sa fie câteva ore mai târziu.
Orașul nu a fost așa de încântător în zona de lângă Midi, fiind un conglomerat de oameni de toate naționalitățile, curățenia nefiind chiar un punct forte. Semăna un pic cu Oborul, bazarul duminical aducând și mai mult aerul de București, dându-ne prilejul să ne acomodăm mai ușor. Treptat însă, pe măsură ce avansam, se schimba peisajul, începând să savurăm cu adevărat farmecul clasic bruxelez.
Destul de rapid am ajuns să vedem simbolul principal al orașului: Manneken Pis, dar asta dacă reușeam să prindem câteva clipe în care nu erau alți amatori de selfie-uri.
Fiind deja în zona centrală, iar cazarea aflându-se destul de aproape, am hotărât să mergem doar pe jos în prima zi, stând ceva timp la poze prin Grand Place, catedrala St Michel - Gudula și apoi pe străduțele cu piatră cubică, unde căruciorul și pasagerul acestuia nu s-au simțit chiar confortabil.
După check-in-ul de la
Jacques Brel Youth Hostel și o scurtă odihnă, ne-am luat iar picioarele la drum și am pornit spre zona "europeană" a Bruxelles-ului, aflată destul de aproape. Nu am mers chiar direct acolo, ci am zăbovit un pic și prin zona Parc de Bruxelles (destul de mic și nu prea interesant, un fel de Cișmigiu) și Palatul Regal (nevizitabil, cel unde se primesc oficialitățile străine), încercând să găsim trotuarele cu umbră.
Ușor, peisajul cu cladiri clasice a început să fie înlocuit cu unul în care predomina modernul și așa am descoperit Cartierul European, unde am savurat mai mult zona Comisiei Europene (cladirea Berlaymont), "guvernul" Europei, pe înțelesul tuturor. Am înțeles că și Parlamentul European are o clădire prin zonă (pe lângă cele de la Strasbourg și Luxembourg), dar străduța pe care se află am ratat-o, fără să ne dăm seama. Pentru cine este interesat, statia Schuman, de pe magistralele de metrou 1 și 5 este fix lângă "inima" Europei.
De aici, la doar câțiva pași, se intră în unul dintre locurile care ne-au plăcut foarte mult în Bruxelles: parcul Cinquantenaire (sau parcul Jubileului), un imens loc verde cu o poarta triumfală în mijloc, numai bun de a petrece o duminică după-amiază. Așa am și făcut, amestecându-ne printre localnici și alți turiști, prilej pentru Răducu, dar și pentru noi de a testa moliciunea ierbii belgiene. Pentru că și stomacul își cerea tribut, cel mic a avut ocazia de a savura iaurtul local, iar eu de a degusta prima bere (Jupiler, ediție speciala Campionatul Mondial de Fotbal), timp în care norii începeau să se adune unul câte unul.
Deși am fi vrut să ne întoarcem spre centru cu metroul, faptul că se puteau cumpăra cartele doar cu monede, ne-a făcut să o luăm la pas grăbit, din cauza unei ploi răzlețe. Am oprit la Mont des Arts, un alt loc cu o priveliște superbă, mai les panorama asupra zonei centrale. Reîntâlnindu-ne cu tovarășii de călătorie, a urmat o perioadă dominată de poze, fiind ajutați mult și de contrastul dat de norii care se păstrau amenințători.
Învârtindu-ne pe străduțe, a venit și seara, retrăgându-ne obosiți spre "casele" noastre de ocazie, cu planuri mari pentru a doua zi.
Luni dimineață, cu temele făcute dinainte, ne-am îndreptat spre Gara de Nord (una dintre principalele trei stații, alături de Midi și Central) pentru a părăsi metropola cu direcția nord-vest. Am căutat încă de acasă o variantă de a ne mișca mai ieftin în afara orașului, și am găsit un
Rail Pass pentru căile ferate care oferea 10 călătorii oriunde în Belgia la 77 de euro, cu posibilitatea de a face chiar și escale.
Prima destinație bifată pe tichet a fost Oostende, port la Marea Nordului, din dorința să vedem și altă mare în afară de Neagră și Mediterană. Până să ajungem la plajă, am avut ocazia de a testa și admira infrastructura, cu trenul care mergea cu peste 150km/h, autostrăzi cu iluminat și canale specifice Beneluxului, toate printre ferme de vaci și mori de vânt, mai vechi sau mai moderne.
Deși planul era să stăm doar puțin prin Oostende, micul oraș port ne-a atras suficient cât să mai zăbovim, plimbându-ne pe străduțele pietonale, pe faleză sau admirând ambarcațiunile din port.
Un moment amuzant s-a petrecut când am încercat să cumpăr cartofi prăjiti cu unul din sosurile specifice. Încercând într-o combinație de engleză cu dat din mâini să explic vânzătorului exact ce vreau, am fost uimit când acesta mi-a răspuns scurt: "Zi în română, prietene" ☺️
Drumul înapoi spre gară ne-a fost blocat pentru moment de una dintre dovezile că ingineria e la un alt nivel, dar n-am avut nimic de pierdut. Trenurile pe traseul Oostende-Bruges-Gent-Bruxelles circulau la un interval de 30-40 de minute.
Nici nu am avut timp să ne asezăm bine pe scaunele din Intercity, că a fost nevoie să coborâm. Urma să descoperim dacă sunt doar povești sau Brugge chiar este unul dintre cele mai frumoase orașe europene. Am zis Brugge, și nu Bruges, dar ambele variante sunt corecte, ca și Bruxelles/Brussel, Gent/Ghent și muuuuulte altele, unele cu diferențe enorme de fonetică între franceză și flamandă (Midi/Zuid e doar una).
Să revenim la oile....pardon plimbările noastre. După cum citisem pe blogul unui fost coleg de facultate, mult mai celebru decât subsemnatul (
Mihai Jurca), în Bruges nu ai nevoie de transport în comun. Așa am și făcut, mai ales că și prietenul Gugăl zicea că facem 15-20 de minute până în centru. Imediat după ce am coborât, prin zonă erau destui oameni cu tricouri și fulare ale lui Club Brugge, dar nu prea știam ce se întamplă, sincer să fiu. Cu cât ne apropiam de zona turistică, numărul de suporteri creștea și am descoperit că, de fapt, jumătate de oraș ieșise pe străzi pentru a sărbători titlul câștigat în campionatul Belgiei.
Pentru moment, nu mai eram interesați de obiectivele turistice și asistam la petrecerea negru-albaștrilor, care acaparaseră piața centrală, cam neîncăpătoare și plină de pahare goale aruncate peste tot.
Lăsând fiesta în urmă, am umblat câteva ore printre clădiri clasice consevate perfect și canale care se întrepătrund cu strazile pavate, numai bune pentru a ne exersa talentul fotografic.
Ajungând la morile de vânt din estul orașului, aflate lângă zidurile de apărare, reușisem să acoperim fără mare efort, împreună cu juniorul, cam tot ce însemna de văzut în Bruges.
De aici, stanga împrejur, cam în aceeași direcție, evident pe alte străzi, pentru a ne bucura de arhitectura și ambianța unui oraș despre care auzisem doar referințe pozitive. Iată că se confirmau.
Am făcut o nouă escală pentru a mânca la o terasă în aceeași piață centrală, prilej pentru a admira cum se curăța tot ce rămăsese după petrecerea suporterilor, locul revenind la starea inițială în doar câteva zeci de minute. Apropo de zona culinară, ca și în Bruxelles, am încercat să gustăm din specificul local, o porție de midii, lasagna (știu, nu e de prin zonă, dar a fost excelentă ☺️) și o bere Vedett fiind meniul ales. De menționat că, la multe restaurante din zonele frecventate de turiști, există meniuri fixe (2-3 feluri și o băutură) la un preț de 15-20 de euro, mai convenabil decât "a la carte".
Drumul înapoi spre gară a fost la fel de frumos, dar un pic mai grăbit, aflând în ultimul moment că după ora 8 seara nu mai erau trenuri așa des și am fi ajuns foarte târziu. Pentru noi, "oamenii mari", nu ar fi fost o problemă, dar "noroceii" dădeau semne de oboseală.
Trenul spre capitală ne-a oferit ocazia să vedem cum merg studenții lor din provincie la facultate, cu cursuri repetate în vagon și sacoșe (da, tot de rafie, dar mai stilate) pline cu bunătăți. N-am văzut însă dacă aveau gofre și ciocolată în loc de cozonac sau zacuscă.
La coborâre, în drum spre paturi, am admirat pentru câteva minute luminile de pe clădiri.
A treia zi a fost alocată vizitării Uniunii Europene. N-am luat chiar țările la rând, ci am fost la una dintre atracțiile din nordul orașului, parcul Mini Europa, unde toate țările membre sunt reprezentate de clădiri în miniatură.
Pentru prima dată în Bruxelles, am cumpărat bilete pentru transportul în comun, până atunci mergând doar pre jos. Am ales varianta de a lua bilete individuale (2,10 euro pentru 60 de minute pe orice mijloc de transport), deși ar fi existat și varianta unor abonamente de o zi sau alte combinații. Dezavantajul cartelelor cu călătorii multiple este că trebuie să plătești o taxă suplimentară de 5 euro pentru plasticul pe care se încarcă. Interesant este că sunt și câteva linii speciale de tramvai care au stație comună cu metroul în nodurile principale.
Lăsând la o parte aspectele logistice, Mini Europa e un "must", cum se zice. Mie mi-a plăcut foarte mult, detaliile la care sunt realizate anumite clădiri fiind impresionante. Am înțeles că anumite creații au avut nevoie de aproape 10 ani ca să fie finalizate. România este reprezentată de Palatul Mogoșoaia, cu un Dracula micuț aflat chiar în ușă ☺️
Las pozele să vorbească:
După cum vedeți și în imagini, o altă atracție a orașului era foarte aproape: Atomium-ul. L-am văzut doar de afară, iar restul zilei finale ne-a prins plimbându-ne prin parcul Laeken și zona cu multă verdeață din apropiere. Deși cam anost, acest parc era foarte populat...cu iepuri. Reședința regală și câteva părculețe mai mici ca niște grădini botanice ne-au purtat spre catedrala Notre Dame de Laeken, unde o furtună amenința să ne strice ziua cu adevărat. La fel de repede cum a apărut a cam și dispărut, cele câteva picături răzlețe neputând să ne oprească din explorarea străzilor care mergeau spre centru.
Seara s-a dorit una de relaxare, cu zăbovit pe străduțe, am descoperit-o pe "prietena" lu' ăla micu care face pipi (Jeanneke Pis), am pierdut timpul la restaurant sau la degustat bomboane de ciocolată și ne-am făcut retragerea ușurel, pentru că a doua zi trebuia să plecăm dimineața devreme către Charleroi.
Ca de obicei, vremea a ținut cu noi, pentru că exact când noi ne luam la revedere de la capitala Europei, a început o ploaie mult mai serioasă decât tentativele din zilele precedente. Întoarcerea spre țară a decurs la fel de bine, cu această ocazie dorind să subliniez că Radu a fost un turist cu normă întreagă în această ieșire occidentală, nelăsând să se simtă faptul că e așa mic, cooperând 100% în toată călătoria. O întâmplare frumoasă a fost aceea când, aflați în drum spre aeroport, a avut o scurtă socializare foarte veselă cu câțiva "belgieni adoptați" de prin Africa. De asemenea, o scurtă privire urmată de un calcul rapid mi-a dat un rezultat interesant. În cele 3 zile, am reușit să mergem pe jos peste 30 de kilometri, în cele mai diverse condiții, dar întotdeauna cu actorul principal bine dispus (asta dacă nu dormea în cărucior). Tot la "statistică", de berile băute de mine nu spun prea multe, doar că au fost bune și am încercat să simt gustul a cât mai multe tipuri.
PS: titlul acestui articol vine de la numele pe care i l-am dat și crocodilului pe care Răducu l-a luat ca suvenir din Belgia.
