marți, 14 iunie 2011

In Oltenia si Banat, aproape deloc n-a plouat

Din pacate, nu prea am mai scris pe aici, dar acum a venit momentul.
De ceva timp asteptam mini vacanta de Rusalii si planul era clar ca mergem la Cazanele Dunarii. Prognoza meteo insa nu tinea cu noi si pe zi ce se apropia 11 iunie, in Bucuresti ploua tot mai des, iar Busu, Romica Jurca si ceilalti nu ne dadeau sperante pentru calatoria dorita.
Facusem o tentativa de plan B, in caz de vreme urata, fiind aproape chiar de a renunta in dimineata plecarii cand in Bucuresti ploua torential, dar, pana la urma, am plecat, zicandu-ne "fie ce-o fi".
Sperantele ne-au fost rasplatite si, dupa ce am strabatut prima autostrada a tarii printre stropi mari cu o ureche la stirile despre vreme de la radio, am intrat in tara prazului intampinati de un cer senin care a tinut mare parte din traseul facut in cele 3 zile. Cateva picaturi razlete si o temperatura primavaratica au fost ingredientele climatice ale turului prin Oltenia si Banat.
Desi am fost doar in trecere, Slatina mi-a lasat o impresie frumoasa si nu spun asta pentru ca am multi prieteni de pe acolo. Bara', dai o bere :)
Prima oprire a fost insa in capitala Republicii Oltenia, unde pentru vreo ora am admirat Teatrul Marin Sorescu, Universitatea si inca alte cateva obiective din centrul orasului.
Trecand prin renumita "metropola" Strehaia, am fost atrasi tot mai mult de Dunare, cu care ne-am intalnit la Drobeta Turnu Severin si nu ne-am despartit pentru ceva timp. 

Primul obiectiv pe care il aveam a fost sa facem o croaziera spre Cazane, dar informatiile stranse anterior erau vagi si foarte putine. Prin urmare, am purces la a cauta "mijloace de transport", gasind in Orsova intr-un final un vaporas inchiriat de niste nuntasi, pe care am primit si noi (+alti cativa turisti) un coltisor unde sa stam.
Cateva adieri mai serioase de vand n-au reusit sa mareasca prea mult valurile, asa ca toata plimbarea a fost lina si placuta, vazand Cazanele, statuia lui Decebal sau manastirea Mraconia acompaniati de acorduri de nunta banateana.

Dupa ce "Titanicul" a tras cu emotii la chei, am pornit sa savuram Clisura Dunarii, parcurgand pana spre seara toata zona dintre Osova si Dubova. Dupa cateva tentative esuate, am gasit o cazare "luxoasa" la un pret rezonabil, avand incluse in pret atat privelistea de vis cat si o scurta istorie a zonei de la gazda.

Ziua doi a fost destinata unui "scurt" tur al sudului Banatului, pornind spre vest de-a lungul batranului fluviu printr-o zona superba cu muntele in drapta, iar Dunarea si malul sarbesc in stanga. Foarte putine masini, sate uitate de lume, peisaje naturale mirifice, vechi vestigii istorice, o vipera care isi schimba pielea, multi pescari pasionati si cateva cladiri ciudate la vecini (daca poate sa-mi spuna cineva ce e cladirea aceea mare acoperita cu sticla, raman dator), astea au cam fost punctele de interes in calatoria duminicala spre Moldova Noua si Oravita.

Desi planul initial includea si o calatorie cu trenul pe traseul Oravita-Anina si retur, am abandonat ideea din cauza timpului mare de asteptare pana la plecare si intoarcerea tarzie. Am vazut, insa, cel mai vechi teatru romanesc (1817), loc unde a ajuns in 1868 si Mihai Eminescu, sufleor al trupei de teatru Pascaly. 

Impresionanta distinctia si, in acelasi timp, simplitatea acestui edificiu cultural unde ghidul ti se pune la dispozitie pentru a-ti dezvalui secretele orasului. Tot in oras exista si un muzeu la farmaciei, dar care nu putea fi vizitat pe motiv ca acelasi om de la teatru il administra si pe acesta. L-am vazut doar din afara, lasandu-mi un gust amar, paragina de aici contrastand puternic cu celalalt edificiu aflat la cateva sute de metri distanta.
Urmand instructiunile unui ghid editat de NG, traseul a continuat prin zona miniera banateana, depasind Cheile Minisului si ajungand la cea mai frumoasa cascada vazuta de mine. Desi de mici dimensiuni, cascada Bigăr este senzationala, apa scurgandu-se ca o perdea peste o stanca imbracata in muschi.

Stiati ce inseamna Rezervatie Mulinologica sau macar "mulinologie"? Eu nu stiam pana alaltaieri, dar, ajungand in zona, am descoperit o zona plina de mori de apa restaurate in Cheile Rudariei din apropiere de Eftimie Murgu.

Auzisem ca Baile Herculane e o statiune moarta, dar nu prea pare asa. Locul in care ne-am cazat pentru a doua noapte era destul de viu, oameni de toate varstele misunand peste tot, unii veniti la tratament, altii la distractie sau odihna. 

Parasind mirosul de sulf (cam ca ouale stricate) al apei calde care iese din pamant, am "escaladat" valea Cernei spre a ajunge catre Oltenia nordica prin zona muntilor Godeanu. Poate repet, dar si asta e o zona superba si foarte putin cunoscuta. Am mancat fragi cumparate de la un copil amarat de pe marginea soselei, pranzul gasindu-ne la Tismana.

Cred ca in Targu Jiu se mananca foarte sanatos, de vreme ce nu exista restaurantul acela fast-food care incepe cu Mc si se termina cu Donalds. Cel putin, asa mi-a zis cineva (Hippp, contrazice-ma!), dar nu cred ca asta conteaza, ci realizarile marelui Brancusi, aflate in linie dreapta de la un capat al altuia al orasului.

Ultima oprire care merita mentionata a fost in patria ceramicii, vizitand manastirea si cateva dintre chioscurile mesterilor din Horezu.

Ca sa ne incadram in genul de povestire simetrica, apropierea de capitala a adus din nou ploaia cam prin acelasi loc: o autostrada pe care se inghesuiau catre "civilizatie" mii de masini.
In concluzie, vremea a fost superba, vorba lui Florin Piersic: "nici prea calda, nici prea rece", adica foarte buna pentru o vacanta reusita in timp ce in alte parti ale tarii ploua cu galeata. :)
Numai respect