Ca sa contrazic statistica si pentru ca am mai bifat o parte din tara in condica pelerinajelor mioritice, va prezint in cele ce urmeaza (stiu, suna a formulare tip :) ) ultima tura facuta de Sandero si prietenii lui (adica noi).
Cum ati ghicit si din titlu, am fost in Moldova......aaaaa....pardon, greseala eronata., in Ardeal, zona cunoscuta si ca Transilvania de catre fanii Dracula si printu' Charles (o sa vedeti ca nu degeaba l-am introdus si pe el in naratiune).
Planurile de calatoria imi circulau de mult timp prin cap, asa ca doar perioada potrivita si cativa arginti de cheltuiala mai trebuiau. Perioada aleasa a fost uichendul prelungit de Rusalii, cativa bani de cazare, drum si cheltuiala erau, asa ca sambata, dis-de-dimineata (a se citi ora 5:30), paraseam Bucurestiul in directia nord-vest cu un itinerar bine stabilit. Cine ma cunoaste stie ca sunt in stare sa calculez traseul, obiectivele de vizitat si orele mai ceva ca o agentie de turism.
Centura libera, autostrada cu 3 masini pana la Ploiesti si racoarea de dimineata au facut sa ajungem cat ai zice peste pe valea Prahovei si apoi la Brasov. Neatentia m-a facut sa pierd ceva timp ratand intrarea pe varianta, dar am castigat traversarea unui oras frumos si viu...chiar si la 8 dimineata.
Curand am ajuns in zona impanzita de biserici fortificate sasesti situate pe drumul spre Sighisoara. In fiecare sat era cate una, dar singura care ne-a interesat era cea din Viscri (Weiss Kirch=Biserica Alba). Trebuie sa recunosc, publicitatea de la tv a fost unul din motive. Desi drumul de legatura de la E60 e ca vai de mama lui, iar saracia multora dintre locuitorii zonei, evidenta, zona avea o simplitate si un farmec aparte. Probabil de asta a fost atras mostenitorul (sau nu?!) coroanei britanice atunci cand si-a cumparat o casa modesta in sat. Cand zic modesta, nu exagerez deloc. De curiozitate, am vrut sa vedem care este si am intrebat localnici pana cand cineva ne-a spus ca este chiar cea langa care oprisem. Nu iesea cu absolut nimic in evidenta, cel putin pe din afara. In rest, satul este un colt de ev mediu in care s-au integrat perfect micii comercianti-manufacturieri, dar si proprietari de pensiuni din zona, totul fiind construit sau renovat in stilul satului vechi transilvanean. In tot acest decor, forfoteau si destui straini (mai degraba englezi, din ce am observat) veniti la relaxare sau munca (un grup de studenti, impreuna cu profesorul faceau practica la restaurarea cetatii).
Revenind la drum neted, am inaintat spre inimea Ardealului, urmatoarea oprire fiind la Targu Mures. Motivul? Nu vreun obiectiv turistic (o sa mergem si acolo, dar alta data), ci un mare blocaj, datorat harniciei asfaltatorilor. Dupa repaosul fortat, prin caldura care aparuse deja, am continuat drumul, oprirea proxima fiind la Salina Turda.
Auzisem de bine si mi s-a confirmat banuiala. Salina este o capodopera, combinatie intre munca de milioane de ani a naturii si cea de 150 de ani a oamenilor. Coborarea incepe fara sa anunte ceva special, iar dupa cateva sute de metri de coborare lina, apare spectaculosul: o cavitate imensa sapata in sare, pana in fundul careia se ajunge cu doua lifturi de cate 13 etaje. Ajuns in fundul pamantului, descoperi o lume paralela: parc de distractie, jocuri, barcute, chiar si loc unde poti cumpara ceva de baut sau mancat, toate puse in valoare de luminile atarnate de tavan sau aranjate in forme futuristice.
Dupa o combinatie de coborare cu liftul si urcare pe scari, am revenit la caldura de afara. Clujul ne astepta. In scurt timp, coboram dealul Feleacului si ajungeam in vechea Napoca, unde am gasit repede pensiunea din zona centrala care urma sa ne fie casa pentru o seara. Imediat, lasand-o pe Simona Halep "singura in fata Sharapovei", am iesit la explorerea orasului, nimerindu-ne fix in perioada de final a TIFF, cu actori, organizatori si decoruri special pregatite pentru ultimele filme si festivitatea de premiere. Ce mai colo-ncoace! Ma simteam ca la Hollywood :)
Lasand cinematografia cu treaba ei, am profitat de timpul avut la dispozitie pana seara si, desi oboseala se simtea deja, am facut un tur al centrului istoric cu tot ce are acesta mai frumos: stradute, piete, biserici, cladiri istorice, dar mai ales aerul de oras vestic. Mie mi s-a parut un Sibiu mai mare, tinzand spre metropola. Spre inserat am luat cina chiar in buricul targului, la o terasa de fite, nas in nas cu cativa actori. Ne-am facut apoi siesta cu o ultima plimbare nocturna si paturile au fost cei mai buni prieteni peste noapte.
Duminica dimineata am fost printre primii vizitatori ai superbei gradini boanice, o adevarata oaza in mijlocul orasului. Daca n-am fi stiut ca la doi pasi sunt strazile pline de masini, senzatia ar fi fost cu siguranta ca suntem intr-o padure, undeva in creierii muntilor sau chiar in jungla. Pe langa toate astea, trandafirii erau infloriti in zeci de culori, creand un peisaj de pastel.
Parasind Clujul chiar in ziua de Rusalii, ne-am indreptat spre Apuseni, traversand cateva sate in care oamenii inca tin la traditii si se indreapta ritualic spre biserica. Usor, pajistile de la campie si dealurile au lasat locul padurilor si am ajuns in zona lacului Belis-Fantanele unde am avut un scurt popas, dupa care drumurile de munte erau ale noastre.
Trebuia sa profitam de specificul zonei, asa ca am descoperit imprejurimile, cele mai interesante fiind Pestera Ghetarul Scarisoara (unde se conserva perfect un strat de 16m de gheata, iar stalactitele si stalagmitele sunt din acelasi "material") si Poarta lui Ionele, speciala pentru prezenta liliecilor inauntru. Toate astea le-am vazut printre reprize de ploaie rapida de vara.
Stiu, mai erau multe locuri de vazut prin zona, dar seara ne-a prins in drum spre Alba Iulia. Promit sa revin cu alta ocazie cand sa am mai mult timp la dispozitie pentru Cetatile Ponorului, Groapa Ruginoasa sau alte obiective.
Cetatea Marii Uniri m-a impresioanat inca o data, acum fiind complet renovata insa. In luminile serii, atractia principala din Alba Iulia primea deopotriva localnici si turisti intre zidurile perfect conservate si reabilitate. E un loc in care te poti plimba, relaxa, reculege, admira arhitectura sau sta pur si simplu la terasa, simtindu-te bine intr-o ambianta de vechi readus la viata.
Aici hotelul nu era chiar in centru, dar proaspat inaugurat, confortabil si cu servicii de calitate. Drept urmare, am dormit bine, urmand ca ziua de luni sa ne aduca inapoi in Bucuresti.
La plecare, inainte de a ne orienta spre capitala, am dat un scurt ocol catre unul din locurile transilvanene incarcate cu o mare semnificatie spirituala si patriotica: Mănăstirea Râmeț. Situata intr-un colt de Rai, in cheile cu acelasi nume, locasul impresioneaza prin rezonanta, atat la propriu cat si la figurat. "Clopotul ce bate la Râmeț" nu e doar o figura de stil. Are o sonoritate aparte care se potriveste perfect in ordinea si frumusetea locului, spargand linistea intr-un mod placut.
De aici incolo, prin caldura de inceput de iunie, ne-am avantat (cat se putea, ca autostrada Sebes-Sibiu e deschisa pe bucati) spre sud-est, oprindu-ne pentru o racoroasa destindere in fosta capitala cuturala europeana. Aici, am fost oarecum dezamagiti de mult laudatul Muzeu al Satului, care nu impresiona cu nimic, in mod special. Poate doar ca era mult mai mare decat cel de langa Herastrau. Se prea poate sa fi nimerit intr-o perioada de amenajari si renovari, asa ca parerea mea ar putea fi distorsionata.
Pentru ca revenirea sa se petreaca in hopuri, pana acasa am mers cu destule pauze, atat din motive obiective (din nou asfaltari in zi de sarbatoare), cat si din initiativa proprie: o oprire la un restaurant in Valcea. Ca fapt divers, portiile de mancare au venit dupa o ora si jumatate, cand ne pregateam sa plecam, foamea fiind singurul motiv pentru care ramasesem.
Undeva spre seara, bucla s-a inchis, asa ca asteptam urmatoarea tura. Se pare ca nu vor mai fi asa de lungi prin tara. Ori va fi mai mult timp la dispozitie, ori distante mai scurte, ori avionul ne va duce catre alte zari.
Numai respect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu