Romania-Franta 0-1

Desi in perioada asta nu era prevazuta nicio cursa de alergare in programul meu (nu ca as avea multe), am fost "nevoit" sa particip la una aparuta pe neasteptate.
Asadar, in urma unei implicari recente a companiei la care lucrez in domeniul beneficiilor legate de sport, urma sa ma inscriu, alaturi de alti colegi, la crosul B2RUN, organizat de catre partenerii de la 7Card la Arena Nationala.

Cursa este una relativ scurta pentru mine, dar destul de lunga pentru altii: 6 km, avand ceva istorie prin strainatate, unde se strang cateva zeci de mii de participanti in fiecare tara. La noi e vorba despre prima editie. Ce ma incanta, intr-un fel, era ca, pentru prima data, faceam parte dintr-o "echipa de firma", asa cum vazusem ca exista la toate competitiile din Bucuresti in ultima perioada, unde erau inscrisi la comun, veneau toti in acelasi echipament, alergau impreuna si, pe deasupra, faceau si promovarea corporatiei.

N-am avut foarte mult timp de a pregati participarea, dar nu aveam nicio scuza. Desi sunt un amarat de amator, in ochii unora dintre colegi, eu eram cel care trebuie sa tina steagul sus si sa fie primul, pentru ca....deh...eu eram ala care umple facebook-ul cu poze de la "maratoanele" de prin capitala. Cateva antrenamente presarate in perioada de dupa SMIB mi-au dat o oarecare stare de incredere, astfel incat sa nu-mi dau cu firma in cap.
Cu o zi inainte de competitie, am intrat si in posesia unor interesante tricouri "cu cravata", cu aceasta ocazie trecand si peste temerea ca voi alerga in tricou de bumbac, ca sa am ce stoarce la final. Colegii pareau entuziasti si singura grija era daca vremea o sa ne puna bete in roate.
Ca si la celelalte curse, ceva mai importante, in dimineata zilei de sambata 4 iunie m-am trezit cu vreo 3 ore si ceva inainte ca sa am timp sa mananc si sa-mi fac tabieturile. Pe la 6 si ceva dimineata ploua in Bucuresti, nu prea tare, ce-i drept, dar suficient ca sa ma faca sa ma gandesc la o eventuala protectie: pelerina, sapca etc. N-a fost sa fie, pentru ca, pana am plecat eu, se oprise din picurat si racoarea usoara de dimineata era numai buna de alergat, asa ca am pus bagajul in masina si dus am fost de acasa.
Ajuns destul de repede  in zona, am gasit foarte usor un loc de parcare si m-am prezentat in zona de start/sosire de langa stadion, unde era si locul de intalnire. Cum banuiam, am fost primul present, dar nu a durat mult si au aparut si ceilalti colegi, unul cate unul.

Dupa pe perioada de socializare, impartirea kiturilor de concurs, pierdut vremea prin zona si incalzirea oficiala dinaintea startului, vine si ora 10, asa ca toata lumea s-a aliniat, 5, 4, 3, 2, 1, am plecat. Conform previziunilor, "principalul adversar" a fost Joel, alaturi de care am plecat la linia de start. Imi facusem loc destul de in fata si, ca de obicei, am plecat tare, luat de val si entuziasmul startului. Partea rea e ca riscam sa ma topesc pe parcurs, partea buna e ca nu mai eram nevoit sa fac slalom printre altii ca sa ma strecor spre finis.

Dupa cateva sute de metri, trecand de acul de par de la Bd. Basarabia, ma trezesc singur in frunte, incantat ca sunt mai multi dupa mine, decat inainte. Incercand sa identific si sa incurajez colegi care veneau din sens opus, hop, trece pe langa mine TGV-ul, pardon seful. Aducandu-mi aminte de discutiile anterioare, incerc sa ii arat ceasul  si sa ii spun ca avem un ritm destul de ridicat (undeva pe la 4:10/km), fata de planul cu 5 pe km, si ii spun ca eu o sa reduc un pic, ca sa nu am de pierdut mai tarziu. Conform regulii care zice ca "seful are intotdeauna dreptate", l-am lasat sa avanseze, gandindu-ma ca o sa recuperez spre final si am incercat sa-mi conserv energia, fapt la care punctele de realimentare nu m-au ajutat mai deloc. Din pacate, era unul singur, doar cu apa (e normal, la ce lungime are cursa), prea aproape de start si de finis, neavand nicio optiune de hidratare undeva pe la jumatate, in conditiile in care temperatura a fost undeva spre 20 de grade.

Pas cu pas, iesim din curtea stadionului si ne incadram pe strada catre Mihai Bravu. Stau cu ochii pe cei din fata, dar ecartul se marea usor, ramanand totusi la o distanta care imi permitea sa ii supraveghez. Desi ritmul meu a fost, in mare parte, undeva pe la 4:30, nu am reusit sa ma apropii prea mult, semn ca erau in forma, iar linia dreapta inapoi spre Arena Nationala a fost prilej sa "bifez" ordinea in care veneau ceilalti colegi din spate, fiecare facand tot ce poate sa termine cu bine cursa.

Cu gandul la diferite lucruri ca sa treaca timpul, iata ca se apropia finalul. Din pacate, pentru mine, atunci am constientizat ca nu pot sa ajung primul pe firma, asa ca am continuat intr-un ritm lejer, conservandu-ma pentru "sprintul" final.
Aici a fost unul dintre cele mai interesante parti ale acestui cros, cand am intrat pentru o bucata de traseu chiar in interiorul stadionului mare si frumos care poate gazdui 55000 de oameni in tribune. Am avut sentimentul pe care banuiesc ca il au atletii de la maratonul olimpic atunci cand intra in arena pentru ultimele sute de metri. Nu erau oameni in tribune, ci doar cativa organizatori si fotografi, dar m-am bucurat de moment.

Dupa iesire, doar cativa metri ne mai desparteau de linia de sosire, asa ca am grabit pasul, oprind ceasul dupa un timp foarte bun de 24:51 (detalii AICI), si locul 35 din 475 de participanti. Distanta totala nu a fost chiar de 6 km, ci de aproximativ 5.4 km, dar, si asa, am fost peste asteptari, date fiind conditiile in care ma prezentam, iesind al doilea dintre toti colegii din Sodexo, dupa Joel. Asadar Romania-Franta 0-1, in primul dintre duelurile saptamanii 4-10 iunie. Pentru al doileea, ma bazez pe baietii lui Tata Puiu, alias Pere Poulet, sa restabileasca egalitatea. :)

Printre colegi (nu spun cine...blond), a circulat si varianta ca l-as fi lasat pe Joel sa treaca in fata, ca sa nu am probleme la serviciu. E si asta o varianta de luat in seama, ca scuza pentru clasarea pe locul 2 in Financiar. :) Am "infulecat" rapid cateva bucati de banana, stingand setea cu vreo 2 sticle de apa, iar apoi principala activitate a fost incurajarea celor care urmau sa mai soseasca.

Dupa ce ne-am reunit cu totii, au urmat, iar poze, glume si pareri despre cum a fost, iar ceva mai tarziu am fost invitati in stadion pentru festivitatea de premiere si poze pentru cei care voiau sa ramana cu o amintire.

Rapusi, de caldura, unii s-au retras catre case, altii catre terase, iar sentimentul general a fost ca lumea a facut miscare din placere, nu doar din vreo obligatie de serviciu. Felicitari si multumiri organizatorilor (a fost prima editie, cu bune si cu rele; poate la anul va iesi ceva mai bine), Adelina (pentru organizarea inscrierilor noastre), dar si celorlalti, care au alergat: Luminita, Lacramioara, Irina, Laurentiu, Andreea, Adina, Silviu, Adriana, Elena, Alex, Maria, Iuliana, Marius, Costi, Anca si Joel. Nu performanta, masurata in timp, conteaza, ci iesirea la miscare, in sine si sper să se repete cât mai des.
PS: pentru cititorii (haterii) din grupurile de alergatori de pe Facebook am un raspuns pe care il asteapta: Andrei Rosu n-a fost prezent. Probabil n-a reusit sa se dea jos de pe canapea :)