Cum trecuse "foarte mult" timp de la ultimele plimbari si vara e pe sfarsite, ne-am luat picioarele la spinare si am plecat sa cutreieram tara inca o data. Uitandu-ne pe harta, am cautat zonele in care nu prea fusesem si merita vazute, printre acestea numarandu-se si zona Parang-Retezat-Apuseni. Nu ne-am planificat sa le vedem chiar in intregime, dar macar o particica se putea face in cele trei zile libere de Sf Mărie.
Cum hotararea de a parasi capitala a fost luata cu aproximativ o saptamana inainte si cererea de camere era foarte mare in aceasta perioada, o provocare neasteptata a fost cazarea, dar care a fost rezolvata pana la urma, gratie Booking.com si abilitatilor sussemnatului de a scotoci prin cele mai ascunse colturi ale www-ului. Despre prognoza meteo nu mai zic, ca o sa spuneti ca am relatii si prind mereu timp frumos, in ciuda norilor si furtunilor anuntate cu catva timp inainte.
Dar sa trecem la actiune. Dis de dimineata, in ziua de sambata, am umplut masina cu oameni si provizii si am parasit orasul in cautarea aerului curat, a verdetii si a linistii din natura. Pe langa "actorii" obisnuiti ai povestilor de pe acest blog, invitatii speciali au fost Marina si Anto (doua cunostinte mai vechi ale calatoriilor din Gradina Carpatilor si nu numai), dar si Laura, incepatoare cu potential in ale "plimbaritului".
Lasand capitala in urma la orele rasaritului, kilometrii au fost inghititi rapid pe autostrada si apoi pe dealurile inmiresmate de parfumul micilor de la Dedulesti si, pe nerasuflate am ajuns in zona vaii Oltului. Respectand un obicei de la ultimele iesiri, primul popas a fost in parcarea unei cunoscute benzinarii, imediat dupa Calimanesti, unde am baut un capuccino si am rontait cate ceva, ca pentru un mic dejun la pachet, totul intr-un peisaj foarte frumos.
N-am apucat sa ne asezam bine in masina, ca am ajuns si la primul obiectiv adevarat al calatoriei, cascada Lotrisor. Aflasem de ea cu cateva zile inainte si nu am fost dezamagiti. Chiar daca originea aceseia este una antropica, apa curgand dintr-un tub pentru regularizarea unui parau, privelistea este una extraordinara, drept pentru care v-o recomand. Sunt doar 3 km de la drumul national, pe un drum forestier accesibil cu orice tip de masina.
Continunand periplul prin munti, am luat-o spre vest, trecand pe valea Lotrului,. N-am oprit de data aceasta la Voineasa, dar am facut un popas ceva mai sus la barajul Vidra, pentru o sedinta foto cu peisajul si pentru a gasi un pic de zmeura, probabil mai tarzie la coacere si ratata de culegatori si turisti.
Ajungand numaidecat pe Transalpina, am experimentat si bucata din "Drumul Regelui" pe care nu o vazusem la ultima calatorie in zona, si anume cea de la Obarsia Lotrului pana la barajul si Manastirea Oasa. La aceasta din urma a fost si prima escala mai importanta a zilei, admirand peisajul in care sfantul lacas se afla si asistand la o mica slujba, plimbandu-ne apoi prin curtea acesteia unde calugari si credinciosi roboteau deopotriva. Ca sa continuam in acelasi regim ca mai devreme, aici am gasit cateva fragute, pe cat de mici, pe atat de gustoase.
Intorcandu-ne spre Obarsie, am traversat din nou aglomerata zona de la rascruce de drumuri de munte. Aglomerata era si pentru ca in zona era si un fel de bursa a ciupercilor si fructelor de padure, tot felul de en-grosisti si pietari venind sa incarce in masini roadele muncii bietilor culegatori. De aici am luat-o spre Petrosani, pe o artera care doar pe hartie are statutul de DN, pentru ca, in practica, e un drum forestier in mare parte. Dupa "capitala huilei romanesti", situatia se schimba, caci spre Hateg ai o sosea ca in palma, numa' buna de condus.
In apropiere de Hateg am revazut biserica reformata din Santamarie Orlea (veche de 700 de ani), dar si castelul Kendeffy, din aceeasi localitate (pacat ca nu se poate vizita si starea sa e cam precara pentru ca prezinta potential). Din ce am aflat, se pare ca ar fi fost cumparat in scopul de a fi transformat in hotel, dar sa vedem...
Ajungand in orasul dinozaurilor, am gasit destul de repede pensiunea la care urma sa dormim si ne-am anuntat sosirea. N-am stat prea mult, pentru ca am si plecat pana la "Mecca" ortodoxiei romanesti, adica Manastirea Prislop (sper ca nu deranjez pe nimeni cu aceasta formulare), aflata in apropiere si la care am ajuns invaluiti de praful ridicat de un autocar care se "strecura" pe stradutele din satele hategane.
Dupa cateva ore petrecute la manastire, timp in care am vazut atat mormantul lui Arsenie Boca, dar si pestera Sf Ioan de la Prislop (sec. XV), ne-am intors cu pofta de mancare in oras, unde gazdele ne-au recomadat un restaurant aflat in apropiere.
Cu putin noroc, ajungand aproape de inchidere, am reusit sa gasim ceva sa ne astamparam foamea intr-o locanta cu aer provincial, eu reincercand, dupa vreo 20 de ani, gustul virslilor ardelenesti si al berii de Hateg.
Ziua a doua a fost una destinata aventurii in natura, profitand de faptul ca Retezatul se afla la doi pasi. Desi muntoman cu acte in regula pana cum vreo zece ani, in ultima perioada am cam absentat de la intalnirea cu potecile. Oricum, Retezatul fusese si inainte prea putin explorat, din pacate.
"Traseul" a inceput cu o deplasare motorizata, mergand din Hateg catre barajul Gura Apelor de pe Raul Mare, poarta de intrare in Parcul National Retezat.
Spunand aventura, m-am referit si la prima parte a traseului cand, fascinati de peisajul cu soseaua care serpuia pe vale invaluita de razele diminetii, ne-am trezit in plina transhumanta a erei moderne. Drumul destul de ingust, marginit intr-o parte de un versant si in alta de albia raului, era singurul loc pe unde, din sensuri opuse, trebuiau sa treaca un Sandero de Buzau si o turma de peste 2000 de oi, care traversasera muntii din Oltenia spre Ardeal. Nu cred ca va inchipuiti cum era! O mare de behaitoare, careia nu i se vedea capatul si pe care a trebuit sa o lasam sa treaca pentru ca, altfel, nu se putea avansa. Ici, colo cate un magar cu desagi in spate sau cate un caine plictisit de drum, aproape camuflat in oaie...cam asa imi inchipui ca era in balada Miorita, doar ca acum "se cobor la vale" pe asfalt :)
Trecand si de episodul ovin, am intrat in curand in inima Retezatului, platind taxa de acces la bariera de langa baraj (10 lei de adult si 15 lei de masina) si am continuat pe drumul forestier care urca pana la Poiana Pelegii. Padure cat vezi cu ochii si un rau involburat pe care l-am insotit pana sus, asa a fost pentru vreo 19 km, parcursi in aproximativ o ora, dar savurati ca atare.
Ajunsi la punctul terminus al "autostrazii", soc! Foarte multe masini erau parcate pe o parte si pe alta, abia strecurandu-ne in speranta gasirii unui coltisor convenabil. Odata parcata masina si rucsacul la spinare, am purces pe traseul catre lacul Bucura (acum va explicati titlul, nu?) pe un traseu de maxim doua ore.
Initial poteca merge prin padure, urcand in altitudine printre radacini si pietre mici si mari, iar dupa ceva timp copacii lasa locul jnepenisurilor si apoi pajistii alpine pana la cel mai mare lac glaciar din tara. Ici, colo, printre vegetatia amestecata cu stanci, cate un izvor isi face loc galagios catre paraul Bucurei care curge vijelios prin vale.
Desi urcarea n-ar trebui sa ne ia prea mult timp, pauzele de facut poze (asa se zice ca sa nu dai rau ca esti obosit :) ) si de savurat afine ne-au facut sa ajungem la lac cu peste o ora intarziere. De asemenea, desi aveam impresia ca e mai salbatic decat in alte parti, se pare ca Retezatul a atras o multime de oameni, mai mult sau mai putin pregatiti sa il exploreze.
Ajungand sus, la peste 2000 de metri, am gasit o atmosfera placuta, o combinatie intre linistea naturii si zumzetul oamenilor veniti sa o descopere. A urmat o binemeritata sesiune de stat la soare si bagat picioarele....in apa lacului, cativa fiind tentati sa mearga la varful Peleaga (1.5 ore de mers de la Bucura), dar renuntand din cauza constrangerii de timp. Asadar, in loc sa ajungem la 2509 metri, am revenit la 1600 :(
Tot lipsa de timp (bata-l vina!) a facut ca drumetia de mai sus sa fie ultimul obiectiv bifat in zona Hategului, renuntand la a mai merge la Ulpia Traiana Sarmizegetusa si la Densus. Aaaaa, era sa uit. La intoarcere ne-am reintalnit cu turma de cornute care, intre timp, mai coborase cativa kilometri. Drum intins apoi, pana langa Alba Iulia, la Santimbru, unde am avut a doua noapte de cazare, la o pensiune cu tentative nu prea reusite de a fi traditionala, atat la decoratiuni, cat si la restaurant.
Dupa o asteptare cam lunga (poate asa am perceput-o noi din cauza foamei sau fiind specific ardeleneasca....mai lenta), am reusit sa mancam si am mers apoi in "cealalta capitala" pentru a revedea cetatea. Chiar daca ora era destul de inaintata, am reusit sa ne bucuram de priveliste, fiind acompaniati si de un concert de muzica populara, cu Nicolae Furdui Iancu printre protagonisti.
In ultima zi a periplului, de Sf Maria, am mers la Manastirea Ramet, cu al sau clopot renumit, unde ne-am amestecat printre sutele de oameni veniti la slujba de hramul bisericii. Confirmand vorba ca "lumea e mica", am avut ocazia sa revad aici un fost coleg de serviciu aflat si el in vacanta: inegalabilul "John". Asadar, un muntean cu un oltean se intalnira in Ardeal :)
De aici incolo, totul s-a rezumat la trafic, incepand cu iesirea din zona manastirii si continuand mai apoi cu valea Oltului, unde aplicatia Waze si-a facut treaba. Initial ne-a dirijat pe cateva drumuri laterale, dar s-a dat batuta dupa Rm Valcea, cand am fost nevoiti sa stam pe loc in destule randuri, "eliberarea" venind odata cu apropierea de Pitesti cand a venit si seara.
Dupa un drum total de peste 1100 de km in trei zile, am revenit la indeletniciri mai urbane si "banale" cu satisfactia de a fi vazut cateva locuri foarte interesante si cu dorinta de a merge cat mai curand si in altele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu