marți, 8 octombrie 2013

Primul meu (semi)maraton

Povestea incepe pe 7 octombrie, anul trecut, cand am asistat pentru prima data ca spectator la Maratonul Bucuresti. Multimea vazuta atunci, combinata cu "mania" mea de a participa la diverse competitii (de mica amploare), m-au facut sa-mi propun sa revin, dar ca alergator.


Asadar, inca de pe la inceputul lui 2013, mi-am notat in calendar prima duminica din octombrie si antrenamentele puteau sa inceapa. N-a fost chiar cum trebuia, dar nici deloc. Fiind o fire sportiva, mai mergeam din cand in cand la fotbal, baschet, alergat, iar mersul pe jos este o obisnuinta.
Pe la jumatatea anului, s-a aprins beculetul. Trebuia sa ma pregatesc mai mult, daca vroiam sa am o prezenta onorabila. De atunci, cu niste exceptii, am facut macar 2 ture de alergat pe strazi si prin parcuri, saptamanal. In general, alergam prin parcul Titan, dar si prin restul zonei dinspre Arena Nationala.
Dupa 4 iesiri, in iulie adunasem vreo 25 de kilometri. Putin, dar era un inceput. August a fost perioada cea mai prolifica, cu un total de vreo 75 de km alergati si circa 35 pedalati. Deja, am reusit sa fac si cateva ture de 10 km, fara sa obosesc prea tare. Cu o luna si un pic inainte de cursa, erau semne incurajatoare.
Septembrie a debutat cu Crosul Societatii Civile din Herastrau, denumit "ultima verificare inainte de Maratonul Bucuresti". Am terminat cei aproape 7 km in 35'55", dar nu timpul conta. In restul lunii, pregatirea a mers bine, pana la un punct. Cu doua saptamani inainte de "ziua cea mare", cand imi faceam calcule cum sa reduc un pic intensitatea pentru a prinde forma maxima, intervine factorul neprevazut. Facusem vreo 55 de kilometri, dar un inceput de raceala si vremea rea de afara (stiu, nu e o scuza), m-au facut sa iau o pauza. Prost moment, dar trebuia sa fiu macar valid de a participa. Nu mai conta "performanta". Cateva tratamente au facut sa fiu destul de ok cu cateva zile inainte de concurs, dar nu ma mai antrenasem de vreo 10 zile. Imi puneam intrebari: "Oare n-ar fi cazul sa zic pas?", "Voi fi in stare sa termin tot traseul?".
Mai erau cateva zile si am facut o scurta tura de parc, mai mult pentru a imi da seama daca pot. N-a fost prea lunga, pentru ca nu vroiam sa recidiveze raceala care, oricum, nu trecuse 100%. A fost ok.
Cu cateva zile inainte, m-am prezentat la cortul organizatorilor pentru a prelua kit-ul de participare. Un sac din plastic care continea tricoul si numarul de participare, cipul electronic pentru cronometrare, reviste si pliante despre sport si sanatate.

Mai erau mai putin de 48 de ore. Am mai rasfoit informatiile printate de pe internet si am incercat sa am o alimentatie adecvata. Auzisem ca e bine sa mananci multe paste, asa ca m-am conformat.

Ca si obiective, in timp, am oscilat intre "sa termin sub 2 ore", "sa fac semimaratonul mai repede decat termina kenienii maratonul intreg" sau "sa termin cursa multumit, indiferent de rezultat". Apropiatii si rudele aveau pareri impartite. Unii ziceau ca "n-o sa termini", altii ca "e frig si o sa ploua. Stai acasa", altii ca "esti nebun", iar maica-mea ca "e bine sa faci miscare, dar sa nu faci excese". Peste toate era, insa, dorinta mea foarte mere de a participa.
Imi planificasem sa ma trezesc pe la 6:30, dar placile tectonice din zona Vrancea s-au gandit ca am nevoie de mai mult timp si au sunat alarma cu doua ore in avans. Mai mult de nerabdare, n-am mai reusit sa adorm si, incet-incet, m-am pregatit de plecare. Mi-am facut tabieturile matinale, un pic de navigat pe net si tv, pregatirea rucsacului si eram gata de cursa.
Ajungand la metrou, crestea inima in mine cand am vazut ca nu eram singurul cu sac galben. Alte 10-15 persoane asteptau sa mearga tot la maraton. Ne studiam unii pe altii: "ce bine ca mai sunt si altii ca mine", "pe asta sigur il depasesc, e mai slab".
In Piata Constitutiei incepea forfota. Am ajuns mai devreme, dar nu m-am grabit sa ma schimb, pentru ca era inca destul de frig si m-am mai plimbat printre ceilalti. M-a atras in mod special standul lui Ilie Rosu, un fost ofiter in armata romana, care acum alearga cu steaguri in maini la multe maratoane internationale.

Spre finalul "incalzirii" m-am regasit cu o cunostinta cu care urma sa alerg o buna parte din traseu. Apropiindu-se ora de start, mi-am lasat hainele "de oras" la garderoba si m-am indreptat, cu mainile inghetate, catre zona de start. Pentru cine nu stie, startul se da pe zone, in functie de rezultatele de la competitiile anterioare. In timp ce profesionistii erau chiar in centrul pietei, noi, incepatorii, eram undeva spre Izvor.
 De la distanta la care eram, n-am auzit pe nimeni sa dea startul, dar m-am luat dupa turma, trecand linia de plecare dupa 3 minute si ceva. Pe prima portiune cuprinsa pana la George Cosbuc, nu prea s-a alergat, inghesuiala transformand totul intr-un mers mai alert. Perfect pentru a stavili dorinta de a porni tare, despre care auzisem ca te poate epuiza. Dupa aceea, aglomeratia s-a mai rarefiat si concurentul cu numarul 9253 a inceput sa alerge cu adevarat. Este si momentul in care mi-am regasit cunostinta, cu care am continuat pana cam pe la kilometrul 18. Vremea incepea sa se incalzeasca, asa ca era perfect pentru o alergare de dimineata.
Luandu-ne cu vorba, nu prea mi-am dat seama cand au trecut primii kilometri si am ajuns spre Piata Alba Iulia. Aveam castile in urechi, dar n-am mai pornit muzica, pentru ca ma simteam bine si asa, alaturi de ceilalti concurenti si cativa spectatori. In curand i-am vazut venind, din sens opus, pe kenienii si etiopienii care aveau cursa lor, separata. Fair-play, toata lumea i-a aplaudat.

Prima alimentare a fost pe la km 5, in zona Pietei Muncii, unde am luat cateva guri de apa. Mi-am dat seama ca pot sa beau si din alergare, asa ca n-a mai fost nevoie sa incetinesc si era un avantaj. Deocamdata platourile cu fructe nu ma atrageau, iar plicurile cu gel energizant stateau la locul lor in buzunar. Desi imi propusesem sa ma uit la ceas si la timpii intermediari, am omis acest lucru la intoarcerea de la Diham si, in curand, eram in jurul Arenei Nationale, unde m-am hidratat din nou. Trebuia sa beau apa preventiv, ca sa nu ajung sa-mi fie sete, si asa am si facut.
La kilometrul 10, in zona punctului de alimentare, am luat primul gel si o bucata de banana, iar traseul decurgea normal, chiar daca nu aveam un ritm prea ridicat. Eram ceva mai in spate de pacemakerul (alergator experimentat care garanteaza obtinerea unui anumit timp la final) de 2h15' si nu stiam daca trebuie sa fortam pentru a-l ajunge. Inaintea cursei credeam ca asta ar fi un timp rezonabil, dar dupa cateva sute de metri, fara sa fortam, am trecut de acesta. Curand treceam si de pacemakerul de 4h30' de la maraton (doctorul Serban Damian), ian oboseala fizica si psihica inca nu aparuse. Trecusem deja de jumatatea cursei.
 
 Alta grija ma apasa, insa. Vroiam sa raman si cu niste fotografii din timpul cursei si nu stiam daca o sa ma sincronizez cu Lili care plecase de acasa mai tarziu. Programul relaxat de week-end al metroului coroborat cu ritmul meu destul de bun (sic!) au facut sa ratez de putin intalnirea cu fotograful oficial, atat la Unirea, cat si in zona cu acul de par de langa Hanul lui Manuc. Am convenit sa ne revedem la final.

Urma partea cea mai dificila, teoretic: urcarea pe Calea Victoriei prin zona Muzeului de Istorie. N-a fost chiar asa pentru ca tocmai luasem al doilea gel si o sticla de apa dupa trei sferturi din distanta. Motivatia statea si ea bine, in special datorita faptului ca numarul celor depasiti era mai mare decat al celor care ne depaseau. Asta mi s-a parut bucata cea mai frumosa din punct de vedere al arhitecturii zonei, dar si al implicarii spectatorilor. Cu exceptia zonei de finis, cred ca intre Cercul Militar si Natiunile Unite a fost ambianta cea mai placuta.
Cu "pasi mici" avansam spre final. A urmat "intoarcerea" de la Teatrul Odeon si coborarea inapoi spre Splai. Dupa ce am facut dreapta spre Opera, a inceput sa se simta mai accentuat oboseala in picioare. Durerilor de genunchi li s-au alaturat cele de solduri, dar intresem pe "pilot automat" si continuam. Poate si din aceasta cauza aveam impresia ca nu mai ajung la urmatorul punct de hidratare. Pentru prima oara, mi se facuse sete. Dupa ce am intors la Eroilor, am reusit sa beau niste apa si am mancat cea mai buna felie de portocala din viata mea. Imi revenisem si am decis sa ma despart de partenera mea de alergat, marind ritmul.

Atunci eram sigur ca voi indeplini doua dintre obiective: acela cu kenienii si cel cu bucuia alergarii. Intre alte ganduri razlete, ma intrebam, daca sotia o sa reuseasca sa ma prinda in cateva cadre pe final. Dupa ce am parasit splaiul, am inceput un sprint crezand ca mai e foarte putin pana la finis. N-a fost chiar asa, pentru ca mai erau cateva sute de metri bune, dar am rezistat si am accelerat doar pe ultimii metri, terminand cu un timp net de 2 ore, 6 minute si 35 de secunde.
 

In clasament am fost pe locul 995 din vreo 1600 de participanti la semimaraton (locul 425 la masculin).
Urmatoarea ora am ratacit printre spectatori si alergatori care terminasera, privind la restul cursei si incercandu-mi picioarele la o cursa pe o bicicleta fixa pe care am castigat-o. Un amanunt "nesemnificativ" de precizat: adversarul a fost un nene care avea o varsta cam ca cea a parintilor mei :).
 
 
 

In drum spre casa, am mai imortalizat cativa alergatori mai speciali si atmosfera din jur, incheind aventura mea la MIB 2013 cu o scurta trandaveala la un cunoscut fast-food. Stiu ca nu e bine ce am facut, dar in momentul ala nu mai conta.
 
 
 
 
Pentru viitor nu-mi propun nimic, in mod special, pentru ca nu vreau sa am obiective neindeplinite. Tot ce promit e ca voi continua sa alerg si cred ca voi participa si la alte competitii de acest gen. Nimic nu se poate compara cu cele cateva mii de oameni uniti la un loc cu acelasi scop: sa faca miscare de placere.
PS: amatorii de statistici pot vizita mysdam.net

2 comentarii:

Gabriel Baldovin spunea...

:)
Asa ziceam si eu anul trecut la primul semimaraton cand am si abandonat:
http://baldovin.blogspot.ro/2013/10/21-15-km-in-timpul-de-01-56-20.html
Dar am inceput sa ma antrenez si anul asta m-am prezentam mai serios. Succes pe viitor

Spadan spunea...

Multumesc. Succes si tie